19.5 C
Târgu Jiu
vineri, iulie 26, 2024

Cinci persoane, rănite într-un accident la Padeş

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani au ajuns la spital după ce căruţa în care se aflau a fost...

Accident cu trei victime la Câlnic

Trei persoane au ajuns la spital duminică, după ce au fost implicate într-un accident de circulaţie produs pe DN 67 Câlnic. Două autoturisme s-au...

A fugit din centrul de îngrijire, în plină noapte

Un tânăr de 16 ani, asistat al unei case de tip familial, din Runcu, s-a gândit să facă o plimbare. Nu ar fi fost...

Tinerii social-democraţi din Târgu-Jiu, cu cadouri la copii nevoiaşi

Cu ocazia Sărbătorilor de Paște, Organizația de Tineret PSD Târgu-Jiu a împărțit, ieri dimineață, cadouri copiilor nevoiași din municipiu din zonele: Debarcader, Piața Mică,...

Prins băut la volan

Un târgujian în vârstă de 47 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii rutieri conducând un autoturism...

Sirenele de alertă vor răsuna, astăzi, în Gorj

Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor fi testate, din nou, astăzi, între orele 10.00 şi 11.00, în judeţul Gorj. Reprezentanții ISU susțin că...

CJAS Gorj încheie acte adiţionale cu furnizorii de servicii medicale

În vederea asigurării continuităţii acordării asistenţei medicale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj încheie, pentru luna aprilie 2014, acte adiţionale la contractele...

Şofer cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului, prins beat la volan

Un tânăr de 29 de ani, din Drăguţeşti, este cercetat de poliţişti, după ce a fost prins de poliţişti mort de beat la volan....

Prins cu cărbune fără acte

Un bărbat din judeţul Hunedoara este anchetat de poliţiştii gorjeni, după ce a fost prins transportând peste 12 tone de cărbune, pentru care nu...

Autospecială de 200.000 de euro, în dotarea ISU Gorj

Intervenţiile de stingere a incendiilor la clădirile înalte nu vor mai reprezenta o problemă pentru pompierii gorjeni. Asta graţie unei autospeciale moderne pentru lucru...

„Prietenii Pompierilor” se întrec pe stadion

Copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani se vor întrece astăzi pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu, în cadrul fazei judeţene a concursului...

Furt la Cariera Jilț Nord

Un tânăr din Novaci este anchetat de polițiști după ce ar fi sustras zeci de arbori de pe un teren aparținând Carierei Jilț Nord. În...

Minor de 13 ani din Runcu, dat dispărut

Un minor în vârstă de 13 ani, din comuna Runcu, a fost semnalat vineri ca fiind dispărut de la domiciliu de către bunica sa....

Cu cât vor fi plătiţi profesorii din comisiile pentru examenele naţionale

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a stabilit cu cât va fi plătit personalul didactic care face parte din comisiile pentru Evaluarea Naţională şi...

Un nou concurs pentru elevii din Gorj

Începând din acest an, elevii gorjeni din clasele III-VIII se pot înscrie la Festivalul-concurs ”CDIdei în cărți”, organizat de Casa Corpului Didactic Sibiu. Concursul...

Doi gorjeni, dispăruţi de acasă

Doi gorjeni au dispărut de acasă în ultima săptămână şi nu s-au mai întors nici până acum. Disperate, rudele acestora au apelat la poliţie...

Octogenară arsă în incendiu

O bătrână în vârstă de 81 de ani din comuna Padeş, sat Călugăreni, a ajuns miercuri la spital, după ce locuinţa sa a fost...

“Prietenii Bibliotecii”, în vizită la Oslo

În perioada 5 – 8 iulie 2015, reprezentanți ai Asociației Filolibris – Prietenii Bibliotecii și ai Asociației “O nouă șansă pentru toți gorjenii” au...

Concurs naţional pentru liceeni „Euroscola”, la a VII-a ediţie

Biroul  de  Informare  al  Parlamentului  European  în  România (BIPE) şi Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) au lansat cea de a VII-a  ediţie a concursului naţional...

Cărbune fără acte, confiscat de poliţiştii din Rovinari

Aproape opt tone de cărbune fără documente de provenienţă au fost confiscate zilele trecute de poliţiştii din Rovinari. Şoferul autoutilitarei în care a fost...

Elevii gorjeni, peste 42.000 de absenţe în septembrie

Elevii gorjeni au început bine anul şcolar. Cel puţin atunci când vine vorba despre absenţe. În cele două săptămâni de cursuri din luna septembrie,...

A izbit cu autoturismul, în plin, patru copii

Patru copii au ajuns la spital din cauza unui bărbat care a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice. Şoferul, în vârstă...

Lista școlilor private, afișată la avizierele inspectoratelor școlare

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCȘ) a solicitat inspectoratelor şcolare să asigure informarea părinţilor cu privire la lista actualizată a unităţilor de învăţământ...

Amenzi de peste 170.000 de lei, în doar trei zile

În doar trei zile, poliţiştii gorjeni au aplicat sute de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 170.000 de lei şi au reţinut zeci de...

Rudele militarului mort şi-au dat în petec: – Înjurături şi bălăcăreli, la capul decedatului

Înmormântarea sublocotenentului, post-mortem, Constantin Laurenţiu Lixandru nu a fost lipsită de evenimente neplăcute. În timpul discursului ţinut de către Şeful Statului Major al Armatei,...

Maşină în flăcări pe Defileul Jiului

O maşină a luat foc în mers, vineri, pe Defileul Jiului. Din fericire, pompierii au intervenit la timp şi au reuşit să lichideze incendiul....

Fostul şef al PSD, adulat de pensionarii gorjeni

Premierul Victor Ponta a avut parte, ieri după-amiază, de o adevărată baie de mulțime la întâlnirea la care a participat împreună cu Liviu Dragnea...

A ajuns la spital după ce a căzut de la o înălţime de patru...

Un tânăr, de 23 de ani, din Vâlcea, a ajuns la spital după ce a căzut de la o înălţime de aproape patru metri....

Nu vă panicați! Pompierii desfășoară un nou exercițiu de alarmare

Sirenele de alarmare publică existente în județul Gorj vor fi acționate, din nou, mâine. Astfel de exerciții au început din luna august și vor...

Brutărie din Motru, amendată de inspectorii de muncă

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, în timpul unui control de noapte organizat de Compartimentul Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de...

Autorităţile gorjene cu ochii pe telefoane – Vremea rea se anunţă prin sms

Prefectul judeţului Gorj a luat zilele trecute mai multe măsuri legate de transmiterea atenţionărilor meteorologilor din partea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj...

Dosare penale pentru permise de armă expirate

Doi târgujieni s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că aceştia nu s-au prezentat în termen legal la structura de poliţie...

Beat criță, un tânăr s-a oprit cu mașina în stâlp

Un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a ignorat faptul că nu avea permis de conducere şi s-a urcat la volanul unui autoturism....

Se caută redactor

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de redactor. Dosarele de înscriere se...

Peste 200 de participanţi la „Arte Mici” 2014

Salonul de Pictură „Arte Mici” urmează să-şi desemneze câştigătorii ediţiei din acest an. Înscrierile s-au finalizat, fiind în competiţie peste 200 de participanţi proveniţi...

Calendarul înscrierilor în învăţământul primar, decalat cu o săptămână

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECŞ) a publicat calendarul oficial al înscrierilor în învăţământul primar. Faţă de proiectul supus dezbaterii publice în luna ianuarie,...

A spart un magazin

Un ieşean ajuns prin Turceni s-a gândit să nu plece cu mâna goală aşa că, într-o noapte, a dat spargerea într-un magazin din localitate....

Casă de pariuri distrusă de un şofer beat

Un tânăr de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care conducea un autoturism Audi A6 către Calea Severinului, a pierdut, joi, controlul direcției, la...

Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi bărbați surprinși în timp ce conduceau autovehicule neînmatriculate pe drumurile publice. În cursul zilei de...

Se apropie BAC-ul de toamnă

Doar o săptămână îi mai desparte pe absolvenții de liceu care nu au promovat sau nu au participat la prima sesiune a Bacalaureatului de...

A fost publicat calendarul Bacalaureatului olimpicilor

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat calendarul sesiunii speciale a examenului naţional de Bacalaureat, destinată absolvenţilor de liceu care fac parte din loturile...

Şoferi beţi, implicaţi în evenimente rutiere

Doi conducători auto gorjeni s-au ales cu dosare penale zilele trecute, după ce s-au urcat băuţi la volan şi au fost implicaţi în evenimente...

Zeci de transporturi de valori, păzite de jandarmi gorjeni

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) “Tudor Vladimirescu” Gorj au asigurat în primul semestru al anului curent paza şi protecţia a 95...

Începe prima sesiune a examenului de Bacalaureat

Începând de săptămâna viitoare, cei peste 3600 de absolvenți de clasa a XII-a care s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului vor intra în...

Primarul Câmpeanu prezent la acţiune, Doi rătăciţi în Masivul Vîlcan, recuperaţi de salvamontişti

În ultima zi a lunii iulie, salvamontiştii gorjeni au fost solicitaţi să participe la o acţiune de recuperare a două persoane rătăcite în masivul...

Accident cu victime pe DN 67B

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei minore în vârstă de 13 ani a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, pe...

Motocicletă căutată de nemți, găsită la un tânăr din Gorj

Un bărbat de 26 de ani, din comuna Mătăsari, este cercetat pentru tăinuire. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat, marți, din...

Examenul de Bacalaureat, la final

Sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului a ajuns la final. Candidaţii au susţinut vineri ultima probă scrisă din cadrul examenului, urmând ca primele rezultate să fie...

A fost stabilit graficul olimpiadelor de limbi moderne

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a publicat zilele trecute pe site-ul propriu graficul organizării și desfășurării olimpiadelor de limbi moderne. Potrivit acestui grafic, etapele...

Șoferi beți, depistați în trafic

Doi tineri din Gorj sunt anchetați de polițiști după ce au fost prinși conducând băuți autoturisme pe drumurile publice din județ. Poliţiştii din cadrul Postului...

Cercetat după ce a bătut un câine cu bestialitate

Imagini șocante au fost surprinse pe o stradă din Rovinari. Un bărbat este cercetat de polițiști, după ce a lovit un câine cu parul...

Salarii mai mari pentru profesori de la 1 decembrie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECŞ) a publicat proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care toate salariile din învăţământ cresc cu 15%, de la...

Sancţiuni drastice pentru şoferii spriţari

Conducătorii auto amatori de licori bahice, vor avea de suferit dacă senatorii și deputații vor adopta o lege care prevede sancțiuni dure pentru șoferii...

Măsurile de debirocratizare, aplicate și în unitățile de învățământ

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat marți, 2 august, un ordin potrivit căruia dispoziţiile OUG 41/2016 se aplică în Ministerul...

La Târgu-Jiu – Şi în acest an, se oficiază căsătorii de Sf. Valentin şi...

Şi în acest an, autorităţile locale de la Târgu-Jiu sunt pregătite pentru solicitările cuplurilor de îndrăgostiţi care vor să-şi unească destinele fie în Ziua...

Vestea pe care a primit-o bărbatul reținut pentru accidentarea unei mame și a unui...

Tânărul de 23 de ani, din comuna Brănești, reținut duminică seara, după ce a lovit cu mașina o femeie de 21 de ani și...

Dascălii pensionabili vor putea cere să rămână la catedră în ianuarie

Cadrele didactice care vor să rămână la catedră şi după împlinirea vârstei de pensionare vor putea depune solicitări în acest sens în cursul lunii...

Proiectul privind structura anului școlar 2017-2018, în consultare publică

Ministerul Educației Naționale a lansat în consultare publică, în perioada 2-24 februarie, proiectul de ordin privind structura anului școlar 2017-2018. Potrivit proiectului respectiv, anul școlar...

Prinşi cu bunuri furate în maşină

Cinci motreni s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce transportau cu o autoutilitară...

Dosar penal pentru un „şpriţ”

Un bărbat de 47 de ani a fost surprins de către poliţiştii rutieri în trafic, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Neculae O.,...

Concurs la Primăria Ciuperceni

Primăria comunei Ciuperceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de inspector, clasa I, gradul profesional...

Şoferi beţi şi fără permis, prinşi de poliţiştii gorjeni

În perioada 2-4 ianuarie, poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele mai multor şoferi care fie nu aveau permis de conducere, fie se...

„Mulţumiri” pentru că a înapoiat un portofel

Un subofiţer jandarm din Novaci a fost recompensat cu „mulţumiri” după ce a făcut un gest de corectitudine şi a găsit posesorul unui portofel...

Mii de litri de apă, transportați de pompieri în Gorj

Peste 1.100 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au acţionat în ultimele două zile, în toată ţara, pentru combaterea efectelor caniculei, potrivit unui...

A plecat de bună voie

O minoră în vârstă de numai 14 ani a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Deşi fata a dispărut de la domiciliu...

Nemţean suspect de ucidere din culpă, prins la Târgu-Jiu

Constantin Stan, şoferul de 21 de ani din comuna Horia suspect de crimă care a fugit de la locul accidentului, petrecut luni în comuna...

Peste 300 de abaterii rutiere, într-un week-end

Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie. Acţiunile din acest week-end au vizat combaterea consumului...

Amendat pentru că transporta cărbune fără acte

Un tânăr din Rovinari s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei după ce a fost prins transportând cu o autoutilitară peste 7...

Zeci de absolvenți de gimnaziu pleacă în alte județe

Zeci de elevi, ce au urmat cursurile gimnaziale la unități de învățământ din Gorj, își vor continua studiile la licee din alte județe ale...

Infracţiuni pe patru roţi

O tânără de 23 de ani din municipiu a ajuns joi seara la spital după ce a fost accidentată în timp ce traversa strada...

Zeci de cadre didactice și-au depus dosarele pentru pretransfer

Inspectoratul Școlar Județe-an (IȘJ) Gorj a afișat, vineri, lista cu punctajele obținute de cadrele didactice care și-au depus dosarele pentru etapa de pretransfer consimțit...

Septuagenar rănit după ce a căzut din căruţă

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din Ţânţăreni, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a căzut din căruţă şi a...

Bătrân de 86 de ani, dat dispărut

Un octogenar din Scoarţa este căutat de poliţişti după ce a fost semnalat ca fiind dispărut de la domiciliu. Bătrânul a fost văzut ultima...

Prinşi muncind la negru

Trei angajatori din judeţul Gorj care desfăşurau activitate având la muncă trei persoane fără forme legale de angajare au căzut săptămâna trecută în plasa...

Lemne furate direct din pădure

Cinci...

Noi săli de clasă la CNTV

Consilierii locali din Târgu-Jiu au aprobat, ieri, alocarea sumei de 100.000 de lei Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din municipiu, pentru reamenajarea parţială a căminului...

Furau bolţari dintr-o centrală

Doi tineri, în vârstă de 22 şi 18 ani, au fost surprinşi chiar în timp ce încercau să fure câţiva bolţari. Tinerii, din Târgu-Jiu...

Autoutilitară avariată de un şofer beat

S-a urcat beat la volan şi s-a oprit cu maşina într-un gard, nu înainte însă de a avaria şi o autoutilitară parcată în faţa...

Septuagenară accidentată la Urdari

O bătrână în vârstă de 72 de ani, din Urdari, a ajuns duminică dimineaţa la spital, după ce a fost acroşată de o autoutilitară...

Tribunalul Gorj şi-ar putea începe activitatea chiar de azi

Magistraţii gorjeni decid în această dimineaţă dacă mai continuă sau nu formele de protest la care au apelat până acum. Preşedintele...

În doar o lună – DGFP Gorj a emis peste şapte mii de somaţii

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj a emis, pe tot parcursul lunii august, un număr de circa 7.500 de somaţii pentru recuperarea obligaţiilor...

Patron anchetat pentru evaziune fiscală

Un patron din Motru s-a ales cu dosar penal după ce a ieşit la iveală faptul că nu a înregistrat în evidenţele financiar contabile...

Muncă multă pe bani puţini – Noi reduceri de personal, la Centrul Maternal

Centrul Maternal din Târgu-Jiu ar putea rămâne, începând din noiembrie, cu mai puţin angajaţi. Numărul acestora este, oricum, cu cinci mai mic decât prevede...

Aproape 300 de locuri pentru viitorii jandarmi

Tinerii care vor să devină jandarmi au la dispoziţie aproape 300 de locuri în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) şi Ministerului...

Bătut pentru că n-ar fi dat darul de nuntă mai mare

Un bătrân de 63 de ani din Cruşeţ a ajuns la spital după ce a fost bătut pentru că nu ar fi dat darul...

Patru dosare penale într-o singură zi

Nu mai puţin de patru bărbaţi au fost surprinşi, într-o singură zi, la furat de lemne. Poliţiştii din comuna Urdari au...

Gorjean reținut pentru furt comis în Grecia

Sebastian Popescu, un tânăr de 36 de ani, din Mătăsari, a fost reținut, marți, de polițiștii din localitate, sub acuzația de furt. ”Polițiști din...

Sute de mii de absenţe în primul semestru al anului şcolar

Peste 790.000 de absenţe au adunat elevii gorjeni în primul semestru al acestui an şcolar. Aproape jumătate sunt nemotivate. Cele mai multe s-au înregistrat...

Noi dosare penale pentru evaziune fiscală

Alte două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală au fost întocmite marţi de poliţiştii gorjeni pe...

Confiscările de cărbune continuă

Alte opt tone de cărbune fără acte, transportate de un rovinărean, au fost confiscate zilele trecute de poliţiştii Turceni. Rovinăreanul a fost sancţionat contravenţional...

Concursul „Noël dans le monde francophone”, la a IV-a ediţie

În perioada 14-16 decembrie 2015, la Craiova, se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional “Noël dans le monde francophone”. Scopul competiţiei...

Intoxicată la căpătâiul mamei moarte

Moartea unei bătrâne de 88 de ani din municipiu a dus, luni seara, la intoxicarea gravă a fiicei acesteia, femeia fiind şi ea aproape...

Conducea o maşină cu numere false

Un localnic din Tismana s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti în timp ce conducea pe drumurile publice un...

Noi dosare de evaziune fiscală

Alţi şase patroni  din judeţul Gorj s-au ales cu dosare penale după ce oamenii legii au descoperit că aceştia nu şi-au achitat impozitele sau...

Instruiri la CJAS pentru medicii de familie

Cei două sute de medici de familie din judeţul nostru vor fi chemaţi la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj pentru a...

Expoziţie de fotografie la CJCPCT Gorj

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a găzduit vineri vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Calea Soarelui”, realizată de Viorel Surdoiu, inspector...

Concurs ad-hoc cu maşini ciocnite

Primarii Gorjului s-au întrecut pe ei înşişi, luând-o înaintea planului ministrului Elena Udrea, asfaltând pe banii lor sau pe bani europeni drumurile comunale. Florin...