Accident cu trei victime la Câlnic

446

Trei persoane au ajuns la spital duminică, după ce au fost implicate într-un accident de circulaţie produs pe DN 67 Câlnic. Două autoturisme s-au ciocnit după ce şoferul unuia dintre ele nu s-a asigurat înainte de vira pentru a intra pe un drum lateral.

În urma coliziunii, atât şoferul cât şi pasagerii celuilalt vehicul au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto care nu s-a asigurat s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Dumincă după-amiaza, la ora 13:36, Poliţia Municipiului Tg. Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că pe DN 67 Cîlnic, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier Tg. Jiu. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că C.V., de 59 ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DN 67 Cîlnic, din direcţia Motru spre Tg.Jiu, fără să se asigure corespunzător, a efectuat un viraj spre stânga pentru a intra pe un drum lateral. În acel moment a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către F.N., de 68 ani, din municipiul Bucureşti, care era angajat în depăşirea sa. Autoturismul condus de către F.N. a fost proiectat într-un canal colector de pe marginea stângă a părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui F.N. şi a două pasagere din autoturismul condus de către acesta, o femeie de 40 de ani şi o tânără de 18 ani, ambele din municipiul Bucureşti. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean “Tudor Vladimirescu” din Tg.Jiu. C.V. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here