Un bărbat din judeţul Hunedoara este anchetat de poliţiştii gorjeni, după ce a fost prins transportând peste 12 tone de cărbune, pentru care nu deţinea documente legale.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au identificat, sâmbătă, în trafic un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, care transporta cu o autoutilitară pe D.E. 79, comuna Ţânţăreni, 12.480 de kg de cărbune huilă, pentru care a prezentat documente nelegale. Bărbatul a declarat că întreaga cantitate de cărbune a procurat-o din halda Lupeni, judeţul Hunedoara. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
R.L.