Cinci persoane, rănite într-un accident la Padeş

510

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani au ajuns la spital după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de un autoturism.  În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul s-a produs în seara zilei de 9 august, în jurul orei 21:50, pe D.N. 67 D Apa-Neagră, comuna Padeş. „Din primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a constatat faptul că U.G. în vârstă de 54 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, a lovit frontal un vehicul cu tracţiune animală, nesemnalizat corespunzător pe timp de noapte.  În urma impactului, cinci persoane aflate în vehiculul cu tracţiune animală, cu vârste cuprinse între 19-36 ani, au suferit leziuni. Aceştia au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Atât conducătorul auto, cât şi cel al vehiculului cu tracţiune animală au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar  în cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.