În doar o lună – DGFP Gorj a emis peste şapte mii de somaţii

440

DSCF3500Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj a emis, pe tot parcursul lunii august, un număr de circa 7.500 de somaţii pentru recuperarea obligaţiilor bugetare restante, valoarea creanţelor fiind de 24.218.769 de lei. Tot în aceeaşi perioadă, potrivit Luminiţei Penciu, purtătoarea de cuvânt a instituţiei, au fost efectuate 2.282 de propriri pe conturile bancare

ale agenţilor economici pentru o sumă restantă în valoare de 10.583.336 de lei şi alte 464 de propriri pe veniturile terţilor, valoarea restantă în cazul lor fiind de peste trei milioane de lei.

Penciu a menţionat că în cazul debitorilor ale căror creanţe nu au fost stinse în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal de sechestru, sunt organizate licitaţii în vederea valorificării bunurilor sechestrate şi a recuperării datoriilor restante: “Organele de executare silită au identificat şi indisponibilizat toate bunurile mobile şi imobile existente în patrimoniul debitorilor, aplicând în luna august un număr de nouăsprezece sechestre asupra acestor bunuri”. Bunurile imobile ale gorjenilor restanţieri asupra cărora au fost instituite sechestre sunt, în general, clădiri, apartamente, spaţii de producţie şi terenuri aferente situate în zone unde potenţialii cumpărători pot fi interesaţi de achiziţionarea acestora, iar cele mobile sunt maşini, utilaje şi diverse aparate.

I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here