Lemne furate direct din pădure

440

lemneCinci metri cubi de lemne au făcut picioare, dintr-un foc, în zona Polovragi, reprezentând isprava a doi cetăţeni. Ion F., de 40 de ani din comuna Baia de Fier, a fost surprins de poliţiştii din Polovragi în timp ce transporta, cu o autoutilitară, pe DC22 Polovragi, cantitatea de trei metri cubi material lemnos esenţă fag.

Bărbatul nu deţinea documente de provenienţă. Tot în aceeaşi zi, oamenii legii l-au depistat şi pe Constantin P. C., de 33 ani, din comuna Polovragi, care transporta pe drumul forestier „Cheile Olteţ”, cantitatea de 2 metri cubi de lemne pentru care, de asemenea, nu avea acte. Materialul lemnos cu pricina a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Polovragi, cuantumul amenzilor ce vor fi aplicate urmând a fi stabilit în funcţie de evaluarea lemnelor sustrase.

Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here