CJAS Gorj încheie acte adiţionale cu furnizorii de servicii medicale

239

În vederea asigurării continuităţii acordării asistenţei medicale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj încheie, pentru luna aprilie 2014, acte adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2013.

În luna aprilie, serviciile medicale se vor acorda în baza prevederilor contractelor de anul trecut. CJAS va încheia acte adiţionale cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cu condiţia îndeplinirii de către furnizori a tuturor condiţiilor privind relaţiile contractuale dintre Casa de Asigurări de Sănătate şi aceştia. „Condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale sunt cele prevăzute în actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiţionale”, confirmă Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.
Contractarea şi decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi a dispozitivelor medicale contractate în luna aprilie 2014 prin acte adiţionale încheiate la contractele aflate în derulare se va face din sumele prevăzute pe domeniile de asistenţă medicală în bugetul FNUASS pentru anul 2014.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here