Infracţiuni pe patru roţi

498
O tânără de 23 de ani din municipiu a ajuns joi seara la spital după ce a fost accidentată în timp ce traversa strada pe zebră. Accidentul s-a produs pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, victima fiind transportată la spital, unde medicii au constatat că starea ei nu este gravă. Şoferul implicat în accident este un bărbat de 35 de ani, tot din municipiu, care purta centură de siguranţă şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta este însă anchetat acum pentru vătămare corporală din culpă.
Un tânăr de 26 de ani din Hurezani s-a ales şi el cu dosar penal pentru că a fost depistat aseară conducând prin Polovragi sub inluenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii l-au tras pe dreapta şi i-au cerut să sufle în fiolă întrucât emana a halenă alcoolică.

Bărbatul nu a vrut însă nici să sufle în fiolă şi nici să-i fie recoltate probe biologice, poliţiştii întocmindu-i dosar penal pentru refuzarea recoltării de probe biologice.

Un pensionar din Padeş este şi el anchetat penal după ce poliţiştii l-au prins la volanul unei maşini neînmatriculate. Bătrânul de 68 de ani nu avea nici măcar permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul condus, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.