Expoziţie de fotografie la CJCPCT Gorj

441

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a găzduit vineri vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Calea Soarelui”, realizată de Viorel Surdoiu, inspector de specialitate la această instituţie.

Lucrările expuse surprind 16 trepte ale ipostazei luminii solare în natură şi în viaţa omului, ziua de 21 iunie – marcând solstiţiul de vară în emisfera nordică, ziua cea mai lungă a anului fiind, potrivit credinţelor populare – plină de magie. „Am dorit, prin aceste lucrări, să readuc în prim-planul realităţii cotidiene un amănunt ignorat din ce în ce mai mult de oameni – dependenţa noastră de Soare.

Microsoft Word - calea soarelui.docCultul Soarelui a reprezentat, din străvremi, o manifestare de recunoaştere a relaţiei existenţiale, pe care oamenii o au cu acest astru ocrotitor al vieţii, numeroasele obiceiuri şi ritualuri de slăvire şi închinare către acest Zeu consfiinţind această conexiune esenţială, primordială”, a declarat Viorel Surdoiu.
C.P.

1 COMENTARIU

  1. Ia mai lasa-ne bre Dadalau, doar mata le stii pe toate, doar mata esti geniul neinteles si nu ai mai facut o fotografie buna de pe vremea PCR-ului. Asa ca: 1. Ia-ti matale un concediu cultural definitiv, tara iti va fi recunoscatoare; 2. scuteste-ne de ineptiile pe care le tot lansezi in spatiul public, gata cu frustratii; 3. artistul Dadalau cu ce se lauda cu adevarat, cu albume indoielnice pe care i le cumpara Calinoiu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here