Elevii gorjeni, peste 42.000 de absenţe în septembrie

443

Elevii gorjeni au început bine anul şcolar. Cel puţin atunci când vine vorba despre absenţe. În cele două săptămâni de cursuri din luna septembrie, aceştia au reuşit să acumuleze peste 42.000 de absenţe, mai bine de jumătate dintre acestea fiind nemotivate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, în total, în perioada 14 septembrie – 30 septembrie, elevii gorjeni au acumulat 42.115 absenţe, dintre care doar 19.663 motivate. Anul trecut, tot în primele două săptămâni de şcoală, în cataloagele şcolilor din Gorj au fost trecute 34.395 de absenţe, dintre care 15.672 motivate. La 20 de absenţe nemotivate, un elev primeşte preaviz de exmatriculare, iar la 40 de absenţe nemotivate este exmatriculat.
Numărul mare de absenţe se mai sancţionează şi prin scăderea notei la purtare. De asemenea, în cazul elevilor ce provin din familii care beneficiază de alocaţii de susţinere şi acumulează un anumit număr de absenţe nemotivate, sprijinul financiar este diminuat sau suspendat. Şi elevii care beneficiază de ajutorul financiar acordat prin programul “Bani de liceu” riscă să piardă acest ajutor dacă absentează nejustificat minimum 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here