10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024

Târgu-Jiu, gazda Simpozionului Naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu şi Houston NPA alături de Societatea Română de Pneumologie - Secţiunea de Tuberculoză, Universitatea “Constantin Brâncuşi” şi Consiliul...

Municipalitatea s-a pregătit de Paşti

Autorităţile locale au stabilit măsurile ce trebuie luate pentru ca sărbătorile pascale din acest an să treacă fără evenimente neplăcute. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu...

Angajaţii de la Confecţia îşi cer în scris prima de Paşti

Cei 240 de angajaţi de la Confecţia SA din Târgu-Jiu au solicitat, în scris, ieri, conducerii societăţii să li se dea prima de Paşti....

Călinoiu îl vede ca prim şef al său tot pe Cârciumaru

Deşi a fost ales vicepreşedinte al PSD, şi conform funcţiei este deasupra şefului PSD Gorj, Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu se consideră subaltern tot al...

Ansamblul „Doina Gorjului” a încântat oltenii

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a găzduit, ieri, spectacolul „Cântă Gorjul toată ţara!”. Manifestarea marchează 65 de ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric...

Accident de circulaţie la Târgu-Cărbuneşti

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Novaci, a ajuns ieri la spital după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia...

Secretarul de stat Andreescu, la inaugurarea sediului Poliţiei Rovinari

Poliţia Rovinari şi-a inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute sediul proaspăt modernizat. La eveniment au participat atât autorităţile locale cât şi seful Inspectoratului de Poliţie...

Premii pentru poliţiştii locali din Târgu-Jiu

Poliţiştii locali târgujieni au participat zilele trecute la etapa regională a Campionatului Naţional al Poliţiştilor Locali, competiţie la care s-au clasat pe locul II,...

Un nou compartiment în Ambulatoriul Spitalului Novaci

Ambulatoriul integrat al Spitalului Orăşenesc Novaci are o nouă specialitate începând din acest an. Celor cinci specialităţi medicale deja existente li s-a adăugat şi...

Ziua Internaţională a Cărţii, sărbătorită la Târgu-Jiu

Zeci de târgujieni s-au adunat duminică seara în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu pentru a sărbătorii în avans Ziua Internaţională a Cărţii şi a...

În şedinţă extraordinară, vinerea trecută – Ajutoarele în caz de deces, reduse de la...

Încă din 27.05.2012, Proiectul de hotărâre iniţiat de Consilierul Local Constantin Fuiorea(PRM), privind acordarea a 1.000 lei pentru situaţii de urgenţă(decese) fiecărei familii care...

Program prelungit pentru angajaţii de la Protecţia Copilului

Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au ales sa recupereze zilele libere pe care le vor avea pe 2...

Cinci magistraţi gorjeni, admişi la concursul pentru numirea în funcţii de conducere

Doi judecători şi cinci procurori din judeţul Gorj participă la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţi de...

Ciurel anunţă luni grele pentru CEO

Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), a anunţat vineri că lunile care vor urma nu vor fi uşoare pentru companie, totul din cauza consumului...

Ultima zi de înscrieri în clasa pregătitoare şi în clasa I

Astăzi este ultima zi în care părinţii mai pot depune dosarele în vederea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare sau clasa I. A doua etapă...

Somon cu ardei gras şi ananas

Ingrediente: 2 ardei graşi roşii (sau 1 roşu şi 1 galben); 1 doză compot de ananas fără zahăr); 4 bucăţi somon (de 200g); sucul de...

Roiniţa

E o plantă înaltă de aproape un metru, cu flori albe-liliachii şi cu frunzele de un verde deschis. Roiniţa (Melissa officinalis) este una din...

Stănchescu dă termen 3 luni pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Osemintele marelui sculptor român Constantin Brâncuşi ar putea fi repatriate în cel mult trei luni, a declarat vineri, scriitorul Laurian Stănchescu, iniţiatorul acestui demers....

Cancerul gastric

Bolile stomacului sunt foarte frecvente. Astăzi, când domină stresul, irascibilitatea generală şi când alimentele sunt pline de ingrediente chimice, bolile de stomac sunt mult...

Ambasadorul Franţei vrea operele lui Brâncuşi în patrimoniul UNESCO

Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, a venit, joi, la Târgu-Jiu pentru a discuta cu autorităţile judeţene şi locale despre un parteneriat de colaborare...

Prins mort de beat la volan

Un gorjean din comuna Bengeşti-Ciocadia s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat mort de beat la volan şi a dat nas în...

Angajaţi libanezi de la Avi Instant, percheziţionaţi de DIICOT

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat joi 16 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Buzău, Constanţa,...

Afaceristul Izvoranu, cercetat pentru calitatea unei lucrări

Băiatul de casă al pedeliştilor care au condus mineritul şi energia din Gorj, afaceristul Constantin Izvoranu, cel care a câştigat o sumedenie de licitaţii...

Prevenirea delincvenţei juvenile la CT Motru

O sută de elevi ai Colegiului Tehnic Motru au primit informaţii specializate despre infracţiunile şi incidentele săvârşite în şcoli, dar şi despre consecinţele acestor...

Cei mai buni trăgători din România, premiaţi la Târgu-Jiu

140 de cadre din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au adunat zilele trecute la Târgu-Jiu, pentru a participa la cea de-a XXIV-a ediţie...

Stănchescu şi-a schimbat atitudinea interesat de ambasadorul Franţei

Poetul Laurian Stănchescu redevine optimist şi spune că nu mai este singur în demersurile pe care le-a iniţiat pentru a-l repatria pe Brâncuşi la...

Călinoiu şi Cârciumaru, şefi ai Consiliului Consultativ al UCB Târgu-Jiu

Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a luat iniţiativa organizării Consiliului Consultativ al U.C.B. din Târgu-Jiu în scopul realizării unui schimb continuu de idei şi...

20 de mămici, cu indemnizaţia suspendată

Un număr de 20 de indemnizaţii pentru creşterea copilului au fost suspendate de la plată, în aprilie, de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie...

Hoţ de cărbune, prins de poliţişti

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Plopşoru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti în...

Cercetat pentru nerespectarea regimului transportului rutier

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui localnic din Tismana, prins în timp ce transporta deşeuri menajere, fără a deţine licenţă de...

Zilele libere din 2 şi 3 mai, recuperate în aprilie şi mai

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unităţile de învăţământ preuniversitar, în perioada 1-6...

O nouă acţiune de reciclare a deşeurilor electronice

În acest week-end, echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec organizează o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE), în parteneriat cu...

Municipiul Târgu-Jiu, gazda Campionatului de tir al MAI

În perioada 16-19, cei mai buni trăgători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se vor întrece în Poligonul Turcineşti, în cadrul celei de-a XXIV-a ediţii...

Crimă la Leleşti

Un pensionar de 80 de ani şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă după ce noaptea anterioară şi-o petrecuse cu un prieten de pahar care, pe...

Ziua Internaţională a Cărţii şi Ziua Bibliotecarului, sărbătorite în Piaţa Prefecturii

Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor, precum şi Ziua Bibliotecarului vor fi sărbătorite şi la Târgu-Jiu. În acest sens, elevii Centrului...

Gârjoabă a pierdut pe fond procesul cu CEO

Corneliu Gârjoabă, aflat în proces cu Complexul Energetic Oltenia dar şi cu CEO-Divizia Minieră, pentru că a fost lăsat de două ori fără serviciu,...

Operaţii gratuite pentru copiii cu malformaţii faciale

În perioada 17-26 mai 2013, o echipă de medici americani va efectua operaţii gratuite micuţilor cu malformaţii faciale. Intervenţiile vor fi realizate la Spitalul...

CJAS a imputat peste 4.600 de lei medicilor de familie

Pe parcursul lunii martie, Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a efectuat o serie de verificări la medicii...

Prins la furat de cărbune

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Fărcăşeşti, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins în flagrant...

Tudor promite drum mai bun între Rovinari şi Lainici

Şeful Administraţiei Drumurilor Naţionale din Gorj, Ion Tudor, anunţă că, începând de azi, subordonaţii săi vor începe să plombeze gropile care s-au format în...

Ceainărie în aer liber în centrul Târgu-Jiului

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Gorj va organiza la sfârşitul acestei săptămâni o acţiune inedită pentru a marca Ziua Naţională a Bibliotecarului. Membrii CJE...

Cula de la Şiacu, preluată oficial de Consiliul Judeţean Gorj

Consilierii locali din Slivileşti au aprobat la începutul acestei luni o hotărâre privind darea în administrarea Consiliului Judeţean Gorj, pe durată nedeterminată, a Culei...

ISU Gorj – 400 de intervenţii în trei luni

Primul trimestru al acestui an nu a fost unul foarte agitat pentru pompierii gorjeni, cel puţin comparativ cu primele trei luni ale anului trecut....

Depozit de furaje în flăcări

Un depozit de furaje din comuna Borăscu a fost cuprins de flăcări duminică, din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat. Pompierii au...

A doua ediţie a Sărbătorii Nucului are loc pe 19 mai

După succesul incontestabil al primei ediţii, Sărbătoarea Nucului continuă şi în acest an. Consiliile de administraţie ale Obştei Valea Susenilor şi Obştei Moşnenilor Suseni...

Mort de beat la volan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins mort de...

Pescuia în perioada de prohibiţie

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Plopşoru, a fost prins pescuind în perioada de prohibiţie într-un lac din apropierea podului...

Primarul şi viceprimarul, la strâns de gunoaie prin Scoarţa

Salariaţii Primăriei Scoarţa, însoţiţi de o parte dintre consilierii locali şi beneficiarii ajutorului social, au demarat o acţiune de salubrizare şi igienizare a localităţii....

Târgul din zona Litovoi, pregătit pentru sacrificarea mieilor

Municipalitatea a început pregătirile pentru activitatea de comercializare şi sacrificare a mieilor cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an. Ca de fiecare dată, această...

Meteorologii anunţă încălzirea vremii la Gorj

După săptămâni la rând de ploi şi frig, meteorologii au veşti bune pentru următoarele zile. În Gorj, vremea se va încălzi treptat, valorile medii...

“Candidatul” Stănchescu, de unul singur pentru Brâncuşi

Poetul Laurian Stănchescu susţine că nu mai este ajutat în momentul de faţă de nicio autoritate locală sau centrală în demersurile sale de repatriere...

Finanţare de 69.000 lei pentru Muzeul Judeţean

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a publicat vineri lista proiectelor culturale selectate pentru acordarea finanţărilor în sesiunea de finanţare A.F.C.N. I/2013, pentru aria Educaţie...

Construcţii ilegale, pe terenurile altora cu sprijinul funcţionarilor Primăriei Peştişani

Nu m-am încumetat să scriu mare lucru despre numeroasele isprăvi la marginea legii ori sub prevederile ei ale Mariei Mariana Gureanu din mai multe...

7 milioane de lei la TPSUD pentru închirierea de vehicule de transport marfă cu...

Complexul Energetic Oltenia a încredinţat pe 12 aprilie un contract de peste 7 milioane de lei, la licitaţie, Trustului pentru Servicii cu Utilaje Diverse...

Scandal într-un bar din Brăneşti

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Brăneşti, este cercetat de oamenii legii după ce s-a îmbătat şi a făcut scandal...

Hoţi prinşi în flagrant

Trei gorjeni cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi la furat. Doi...

Conducători auto, sancţionaţi cu dosare penale

Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au încălcat legislaţia rutieră. Unul dintre aceştia a fost prins conducând un moped fără...

Cele mai frecvente boli de inimă

Inima se îmbolnăveşte atunci când arterele “se înfundă” (ateroscleroză), când nu mai poate pompa suficient sânge (cardiomiopatie ischemică) sau când bate neregulat (aritmie). Bolile de...

Păducelul sau planta inimii

Păducelul mai este cunoscut şi sub denumirea de gherghinar. Pentru calităţile deosebite în tratarea afecţiunilor cardiace, păducelul mai este numit şi Planta inimii. Creşte sub...

Prăjitură delicioasă cu ciocolată

Ingrediente: 200 g unt 200 g zahăr tos 200 g nuci măcinate 100 g făină 6 ouă 200 g zahăr pudră 2 linguriţe esenţă de vanilie 20 ml ulei 60 g ciocolată 2 linguri...

Şefii IŞJ concurează pentru gradaţii de merit

Peste 200 de cadre didactice din judeţul Gorj concurează anul acesta pentru a obţine gradaţii de merit. Printre cei care şi-au depus dosarele pentru...

Elvira Şarapatin, vocală la Bruxelles în combaterea şi prevenirea violenţei domestice

La Bruxelles a avut loc, la jumătatea acestei săptămâni, conferință de ratificare a Convenţiei Internaționale de la Istambul privind combaterea şi prevenirea violenţei domestice. Conferința...

Numărul accidentelor rutiere grave, în scădere

Acţiunile preventive desfăşurate în trafic de către poliţiştii rutieri gorjeni a dus la o scădere semnificativă a riscului rutier pe drumurile din judeţ. Cel...

Prins la furat de cărbune

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui localnic din Plopşoru, prins în flagrant în timp ce încerca să sustragă cărbune din vagoanele...

Şofer fugar, cercetat de poliţişti

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din oraşul Tismana, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident de...

Locuinţele ANL, posibil gata în iunie

Locuinţele ANL din Strada Narciselor nu vor putea fi date în folosinţă de Paşte. Primarul municipiului, Florin Cârciumaru, spune că în aproximativ două luni...

Şomerii UTIL-BONUS din Peştişani, cu jalba-n proţap la ITM

Pus cu forcepsul în fruntea SC UTIL-BONUS SRL Peştişani, administratorul Cosmin Bojincă, şi-a dat cu stângu-n dreptul. A trimis în şomaj patru oameni şi,...

În Gorj – Rata şomajului din martie, 7,67%

Numărul şomerilor gorjeni, aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la data de 31 martie 2013, a fost de...

Cercetat penal pentru o bucată de salam

Un târgujian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat o bucată de salam şi un parfum,...

Creţan, ales prim-vicepreşedinte al FNSE Univers

Liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, a participat ieri la Bucureşti la Congresul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Energie(FNSE) Univers. Acesta a candidat pentru...

Militaru, inginer la Protecţia Muncii la Roşiuţa

Fostul deputat PDL de Gorj, Constantin Severus Militaru, a revenit la meseria de bază, cea de inginer. Acesta s-a întors la Cariera Roşiuţa, unde...

Elev târgujian, în lotul naţional de chimie

Dumitru Călugăru, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, a reuşit performanţa de a se califica în lotul lărgit...

Prinşi cu peşte fără acte în maşină

Doi gorjeni au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi în timp ce transportau cu un autoturism câteva zeci de kilograme...

Teatrul „Elvira Godeanu”, turneu la Paris cu piesa „Emigranţii”

Românii din Paris s-ar putea întâlni anul acesta cu actorii de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Aceştia ar urma să susţină un...

Vremea se încălzeşte la Gorj, însă nu vom scăpa definitiv de ploi

Meteorologii au prognozat pentru zona Olteniei în perioada 7 - 22 aprilie o creştere a temperaturilor medii termice. Însă totodată în unele zile vom...

Claie de fân, mistuită de flăcări

Un incendiu care ar fi putut avea urmări grave a izbucnit în noaptea de luni spre marţi, într-o gospodărie din Vârţ, unde o claie...

Cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, deţinător al unei arme de vânătoare, este cercetat penal deoarece nu s-a prezentat...

Cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, deţinător al unei arme de vânătoare, este cercetat penal deoarece nu s-a prezentat...

Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” are elevi talentați!

În săptămâna 1 – 5 aprilie 2013 elevii și profesorii școlii noastre au desfășurat diverse activități. A fost un program dedicat activităților educative extracurriculare...

Câine de pază, împuşcat pe un câmp din Bolboşi

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Bolboşi, este cercetat de oamenii legii după ce a fost acuzat de un alt...

Ziua Internaţională a Rromilor, sărbătorită la Gorj

Cetăţenii de etnie rromă din municipiul Târgu-Jiu au sărbătorit Ziua Internaţională a Rromilor printr-o serie de acţiuni la care au luat parte şi oficialităţile...

Microcip pentru câinii din gospodăriile gorjene

Ion Iliuţă, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Gorj, vrea ca toţi câinii din gospodării să aibă microcip şi să fie...

Centura municipiului, în licitaţie

Licitaţia pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu este în plin proces de desfăşurare, urmând ca în curând să fie cunoscut numele constructorului, iar...

Conducea un ATV fără permis

O plimbare cu ATV-ul le-a adus dosar penal unor tineri din municipiul Târgu-Jiu. Unul dintre ei este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere...

Peste 1.200 de copii, înscrişi în învăţământul primar

Părinţii gorjeni se grăbesc să-şi înscrie copiii la şcoală. În prima săptămână de înscrieri, la nivelul judeţului Gorj au fost înregistrate peste 1.200 de...

Mitropolitul Olteniei a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia Rovinari I

În cea de-a treia Duminică, din 7 aprilie, numită şi Duminica Sfintei Cruci, considerată ca o sărbătoare minunată a Sfântului şi Marelui Post al...

Ziua Internaţională a Rromilor, sărbătorită fără chiolhane la Târgu-Jiu

Astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Rromilor, ocazie cu care Partida Romilor Pro-Europa Gorj în colaborare cu autorităţile judeţului organizează o serie de evenimente,...

Drob de miel

Ingrediente: 2 kg organe miel, 8 ouă, 1 legătură ceapă verde, 1 legătură usturoi verde, 1 legătură mărar, 1 legătură pătrunjel, condimente pentru drob, sare, piper. Mod de preparare: Se fierb organele de miel...

Mesteacănul („Arborele vieţii”)

Originar din Siberia, mesteacănul este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri pentru capacităţile sale deosebite în tratarea diverselor afecţiuni, atât interne, cât şi...

Jandarmeria Gorj, luată cu asalt de copii

Zeci de copii din municipiul Târgu-Jiu au vizitat săptămâna trecută sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj. Cu această ocazie, micuţii au vizitat spaţiile...

Braconieri cercetaţi de poliţişti

Doi gorjeni sunt cercetaţi de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol. Unul dintre aceştia este acuzat că a introdus setci în râul...

Litiaza renală

Litiaza renală, cunoscută cu denumirea de „pietre la rinichi” este o afecţiune caracterizată prin prezenţa şi dezvoltarea calculilor (pietre rezultate din precipitarea sărurilor din...

Daniel Feţanu, noul adjunct al IPJ Gorj

Comisarul Daniel Feţanu va fi instalat oficial în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Gorj după ce, săptămâna trecută,...

Participare numeroasă la Ziua Mondială a Sănătăţii

Sărbătorită anual pe data de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată şi în acest an în judeţul nostru printr-o serie de...

Elevii în vizită la deţinuţii Penitenciarului Târgu-Jiu

Penitenciarul Târgu-Jiu găzduieşte în perioada 01 -05 aprilie 2013 o serie de activităţi în cadrul proiectului educaţional „Să ştii mai multe, să fii mai...

Preselecţie pentru Festivalul „Chants, sons sur scène” la Târgu-Jiu

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu organizează sâmbătă a doua ediţie a preselecţiei regionale pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon “Chants, sons sur...

Elevii gorjeni, vizitaţi de poliţişti şi jandarmi

În cursul acestei săptămâni, elevii din mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Gorj au primit vizita poliţiştilor şi jandarmilor gorjeni. În cursul acestor...

Ziua Porţilor Deschise la Jandarmerie

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj îşi va deschide astăzi porţile pentru elevii şi preşcolarii din municipiul Târgu-Jiu. Aceştia vor avea astfel prilejul de...

Proiect, în beneficiul învăţământului profesional şi tehnic din Gorj

La Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari a avut loc, miercuri, evenimentul naţional „Săptămâna Paşii FPI” din cadrul proiectului strategic ,,Parteneriate active şcoală-întreprindere pentru îmbunătăţirea...

Elevii târgujieni au mărşăluit pentru a marca Ziua Antidrog

În cursul zilei de 4 aprilie, elevii mai multor unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu au participat la un marş organizat de...