Conducători auto, sancţionaţi cu dosare penale

361

Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au încălcat legislaţia rutieră. Unul dintre aceştia a fost prins conducând un moped fără a avea permis de conducere, cel de-al doilea şofer a fost depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat iar cel de-al treilea este cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legal admisă.

În cursul zilei de 13 aprilie, poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi conducători auto. Unul dintre aceştia, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, a fost depistat de poliţiştii din Novaci în timp ce conducea un moped pe DN 67/C – Novaci, fără a poseda permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. În prezent, acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Tot cu dosar penal s-a ales şi un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Motru, depistat de poliţiştii rutieri din localitate în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Un al treilea dosar penal a fost întocmit ieri dimineaţă, pe numele unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Borăscu. În jurul orelor 04:00, acesta a fost depistat de poliţiştii din Turceni în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673, asta deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Testat cu aparatul etilotest, şoferul a prezentat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legal admisă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here