Municipiul Târgu-Jiu, gazda Campionatului de tir al MAI

124

În perioada 16-19, cei mai buni trăgători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se vor întrece în Poligonul Turcineşti, în cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a Campionatului de tir al MAI.

Organizată de Centrul Cultural M.A.I., împreună cu Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu”, etapa finală a Campionatului de tir al M.A.I. se va derula în Poligonul Turcineşti, în perioada 16-19 aprilie. Startul întrecerilor sportive prilejuite de această etapă finală se va da miercuri, 17 aprilie, începând cu ora 09:00. La această competiţie, a XIII-a găzduită de judeţul nostru din cele XXIV derulate până în prezent, vor participa peste 140 de cadre din structurile Ministerului Afacerilor Interne (Poliţie, Jandarmerie, Pompieri). Aceştia îşi vor demonstra abilităţile de trăgător cu un pistol calibru 7,65 mm, executând focuri asupra a două tipuri de ţintă. Dintre cei 140 de concurenţi care participă la campionatul de tir al M.A.I., 50 sunt femei. Printre ele se află şi câştigătoarea ediţiei de anul trecut, Corina Moraru din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române. Conform programului, în cursul zilei de 18 aprilie, după ce rezultatele vor fi omologate, va avea loc festivitatea de premiere şi închiderea competiţiei.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here