Preselecţie pentru Festivalul „Chants, sons sur scène” la Târgu-Jiu

299

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu organizează sâmbătă a doua ediţie a preselecţiei regionale pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon “Chants, sons sur scène”, ce se va desfăşura în luna mai, la Baia-Mare.

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va găzdui sâmbătă cea de-a doua ediţie a preselecţiei regionale pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon „Chants, sons sur scène”. La preselecţie vor participa aproximativ 20 de elevi şi studenţi, care vor evolua solo sau în duet. Câştigătorii locului I pentru fiecare categorie de vârstă, respectiv 13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani, vor participa la finala ediţiei a XII-a a Festivalului Internaţional de Cântec Francofon „Chants, sons sur scène” ce va avea loc la Baia Mare, pe 11 şi 12 mai 2013. Spectacolul va fi prezentat de Pînişoară Andreea Lioara (câştigătoare, în 2011, la Festivalul de la Baia Mare, a unei excursii de 10 zile în Franţa, şi de Dungan Ema, elevă în clasa a XI-a D.

Elevii de la CNTV, premiaţi în Ungaria
Festivalul Internaţional de Cântec Francofon nu este singura activitate culturală la care participă elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. La sfârşitul lunii martie, unsprezece elevi din cadrul instituţiei de învăţământ au participat la Festivalul Internaţional de Teatru Licean Francofon din Pecs, Ungaria, competiţie în care au intrat cu piesa „Antigona”, după lucrarea lui Jean Cocteau. Prestaţia lor a durat circa o jumătate de oră, interpretarea fiind făcută numai în limba franceză. În urma competiţiei, elevii de la CNTV au fost răsplătiţi cu premiul pentru cel mai bun duo teatral (respectiv pentru rolurile Antigona – Bianca Cernitoiu şi Kreon – Andrei Vede). Din echipă au mai făcut parte elevii: Biana Voicu, Bianca Mărgăritoiu, Ancuţa Coica, Laura Şerban, Ştefania Pilea, Cristian Surcel, George Moroşanu, Ingrid Lupeanu şi Grigore Vlădoiu. Elevii au fost coordonaţi de profesorii de limba franceză Rodica Banciu şi Loredana Stoian, iar la regie de actorul Cristian Naum de la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu-Jiu. Întreaga trupă de teatru francofon ţine să îi mulţumească directorului Viorel David şi Fundaţiei ARTEGO UMANITAR pentru sprijinul material dat în vederea deplasării în Ungaria.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here