Ciurel anunţă luni grele pentru CEO

330

Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), a anunţat vineri că lunile care vor urma nu vor fi uşoare pentru companie, totul din cauza consumului excesiv de scăzut al energiei. Ciurel a menţionat că luna în curs va fi catalogată la final ca una proastă la fel cum va fi şi luna mai în care se va sărbători Paştele. În martie, CEO a avut însă profit de exploatare dar şi o pierdere financiară, existând însă profit pe cele trei luni ale acestui an.

În luna martie, potrivit lui Ciurel, a fost înregistrat un profit din exploatare de 14 milioane de lei şi o pierdere financiară de opt milioane de lei, iar pe primul trimestru, profitul din exploatare este de 61 de milioane de lei, iar cel financiar de 56 de milioane de lei, înregistrându-se un total de 117 milioane de lei profit pe primele trei luni din an. “Aprilie va fi o lună mult mai proastă, pentru că, probabil, nu vom reuşi să facem un TWh, vom face undeva pe la 0,8 TWh. Luna mai, ca urmare a Sărbătorilor Pascale, probabil că va fi totuşi foarte descărcată, dar ideea este că s-a restrâns consumul şi acesta nu este un lucru care să ne bucure”, a menţionat Laurenţiu Ciurel.

Situaţie dificilă
Managerul CEO a adăugat că Hotărârea de Guvern nr.138/2013, privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, care garantează accesul la reţeaua de transport a 500 MW putere medie de la CEO, nu creează nicio facilitate pentru companie, care are o putere medie livrată în primele zece zile din luna aprilie de aproximativ 1.000 MW, iar de la începutul anului de 1.472 MW. “Suntem într-o situaţie necrezut de dificilă, deşi eu spun, de vreun an, că situaţia este dificilă. Am spus că anul 2013 nu va semăna cu nimic şi va fi cel mai greu, dar aşa, la modul acesta, nu am gândit-o nici eu că va putea fi. Ieri (n.r. joi) a fost o zi în mijlocul săptămânii când am văzut şi am crezut că e defect display-ul. Era un consum de 5.800 de MWh, în timp ce, în aceeaşi zi, în Germania se consumau 67.000 de MWh, iar în Franţa 82.000 de MWh. Scumpirea fără precedent a energiei trebuie să aibă nişte cauze, trebuie să le depistăm. Suntem cu costurile la anii 2005-2006 şi de atunci toate s-au scumpit, şi, cu toate acestea, am reuşit să reducem din costuri ca să putem rămâne pe piaţă. Dacă în perioada 1-10 mai s-ar puteam să avem consum de 4.000 de MWh şi este obligatoriu prin lege să mergi pe eoliană, şi nu se poate opri, pentru că eoliana nu se poate opri aşa, nu se poate opri Cernavodă, asta înseamnă 3.500 de MWh. Dacă vom merge cu 4.000 de MWh, asta înseamnă tot cărbunele, tot gazul şi tot hidro, însemnând vreo 12.000-14.000 de MWh, ne vom bate pe 500 de MWh. Şi dacă mi-i ia mie pe toţi, cu 500 tot n-am ce să fac, cu 500 de MWh nu putem rezista pe termen lung”, a explicat Laurenţiu Ciurel.

Vrea schimbarea legislaţiei
Laurenţiu Ciurel a precizat că merge în fiecare săptămână la Ministerul Energiei pentru a schimba ceva în legislaţie pentru revigorarea consumului de energie. El a subliniat că CEO produce 960 de MWh, cu un preţ 43 de Euro pe MWh, iar în acest timp se produc 600 de MWh de energie eoliană la 140 de euro MWh, care este cumpărată în defavoarea energie pe cărbune.
Ciurel a mai menţionat că legislaţia, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, avantajează clar producţia de energie eoliană. “Se poate schimba cadrul legislativ, am ajuns să ne uităm la ANRE ca la un fel de filială a acestor companii. La orice fel de modificare în cadrul ANRE eram consultaţi, dar acum nu ne mai anunţă nimic, am văzut pe site o hotărâre care era în defavoarea producţiei de energie de care nu ne anunţaseră. ANRE a favorizat energia regenerabilă. Ar putea interveni Legislativul, ar trebui să ne punem la masă producătorii de energie şi să devenim complementari, nu rivali. Ar trebui negocieri”, a mai spus managerul CEO.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here