Roiniţa

418

E o plantă înaltă de aproape un metru, cu flori albe-liliachii şi cu frunzele de un verde deschis. Roiniţa (Melissa officinalis) este una din cele mai folosite plante medicinale din lume.

Cunoscută în popor şi sub numele de melisa, mătăciune sau iarbă de alămâi, roiniţa creşte mai ales în sudul şi în vestul ţării. Înfloreşte la sfârşit de mai – început de iunie. De la roiniţă se culege partea aeriană (tulpină, frunze, flori), prin tăierea cu grijă, pentru a nu dezrădăcina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, însorit, în zile fără vânt (vântul favorizează evaporarea uleiurilor volatile din plantă, care sunt un principiu activ foarte important). Imediat după culegere, tulpinile de roiniţă se pun la uscat în strat subţire, într-un loc umbros şi lipsit de umiditate. Dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă, rezultă aproximativ o sută de grame de plantă uscată.
În stare proaspătă, frunzele de roiniţă pot fi folosite ca adaos în salatele de crudităţi, cărora le dau o aromă şi o savoare deosebite.
Principalele efecte curative ale roiniţei:
Cea mai importantă categorie de efecte a roiniţei este cea asupra sistemului nervos. În doze mici şi luată ocazional, roiniţa este un excelent calmant nervos, fiind recomandată contra durerilor de cap, care apar pe fond de stres şi de suprasolicitare, contra insomniei, contra tulburărilor digestive care apar pe fond nervos. În toate aceste afecţiuni, se administrează câte o linguriţă de tinctură diluată într-un pahar de apă, în doză unică, atunci când este nevoie.
Administrarea unor doze medii de roiniţă, 6 linguriţe de tinctură pe zi sau 4 linguriţe de pulbere pe zi, are efecte înviorătoare asupra psihicului, antidepresive, favorizând gândirea optimistă, amplificând tonusul psihic şi mental.
Puteţi folosi contra afecţiunilor tiroidei, infuzia combinată de roiniţă, din care se bea câte un litru pe zi, în 3-4 reprize, în cure de două luni, cu două săptămâni de pauză.
În colita de fermentaţie, roiniţa este unul din cele mai puternice remedii vegetale, având darul de a inhiba dezvoltarea excesivă a bacteriilor de fermentaţie în colon, de a combate spasmele, de a diminua inflamaţia. Se administrează sub forma pe care pacientul o simte cea mai eficientă, în cazul său: pulbere (4-6 linguriţe pe zi) sau infuzie combinată (1 litru pe zi).
Vinul de roiniţă luat înainte de masă este un remediu excelent împotriva indigestiei, a dispepsiei şi a atoniei digestive. Infuzia combinată de melisă este un excelent leac pentru diskinezia biliară (fiere leneşă), pentru colecistită şi un adjuvant contra litiazei biliare.
Virusurile care produc herpesul de tip I şi de tip II sunt distruse de un complex de substanţe secretate de această plantă. Intern, se face cură cu tinctura (6 linguriţe pe zi) sau infuzie combinată de roiniţă (1 litru pe zi). Extern, se pun vreme de două ore pe zi comprese cu infuzie combinată sau, mai eficient, cataplasme cu roiniţă, pe locurile afectate de herpes. La cinci minute după încheierea aplicaţiei, se pune tinctura de propolis pe leziunea herpetică, pentru a grăbi vindecarea.
Principalele feluri de preparare a roiniţei:
Pulberea – se obţine prin măcinarea cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a tulpinilor uscate de roiniţă. Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, ţinute în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece uleiurile volatile se evaporă foarte rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă rasă, pe stomacul gol.
Tinctura – se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adăugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat, vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează câte 50-100 de picături diluate în puţină apă, de patru ori pe zi.
Vinul de roiniţă – într-un litru de vin natural alb se pun 20 de linguri de pulbere de roiniţă şi se lăsă la macerat vreme de trei săptămâni, după care se strecoară. Se iau câte 3 linguri, înainte sau după masă. Administrat înainte de masă, vinul de roiniţă stimulează digestia, combate dispepsia, previne apariţia spasmelor tubului digestiv.
Mixtura de roiniţă – se combină două gălbenuşuri de ou cu două linguri de miere şi cu 2-3 linguriţe de tinctura de roiniţă, la care se adaugă jumătate de linguriţă de pulbere de busuioc. Preparatul astfel obţinut se consumă pe stomacul gol, dimineaţa, ca reîntineritor şi revigorant.
Infuzia combinată – se pun 3-4 linguri de roiniţă mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lăsă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.
Uleiul de roiniţă – se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adăugă jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui sau de măsline. Se lăsă la macerat vreme de două săptămâni, într-un recipient închis ermetic, după care se filtrează, iar preparatul rezultat se pune într-o sticlă închisă la culoare.
Cataplasma cu roiniţă – o mână de frunze mărunţite de roiniţă se lăsă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lăsă vreme de o oră.
Contraindicaţii:
Această plantă nu se va administra, mai ales pe termen lung şi în doze medii sau mari, în cazul pacienţilor care suferă de hipotiroidie.
În cazul persoanelor care utilizează sedative şi calmante de sinteză, se recomandă evitarea utilizării în paralel a roiniţei.
Pagină realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here