Tudor promite drum mai bun între Rovinari şi Lainici

600

Şeful Administraţiei Drumurilor Naţionale din Gorj, Ion Tudor, anunţă că, începând de azi, subordonaţii săi vor începe să plombeze gropile care s-au format în special în zona Defileului Jiului, pe drumul naţional 66. Drumarii au lucrat ieri între Rovinari şi Târgu-Jiu, iar azi ar urma să se mute spre Lainici, unde gropile sunt de dimensiuni din ce în ce mai mari şi unde vremea rece nu a permis până acum nici măcar clasicele cârpeli menite să-i mai calmeze pe şoferii aflaţi în trafic.

„Ne-am fi dorit să putem interveni până acum pentru a înfunda gropile respective, dar temperaturile reduse, mai ales pe Defileul Jiului, ar fi făcut inutilă orice lucrare a noastră. Acum, după cum vedem cu toţii, s-a mai încălzit, chiar şi pe Defileu se apropie la 15 grade şi, în aceste condiţii, credem că se poate lucra. Ştiu starea carosabilului şi tocmai de aceea, imediat cum am văzut că vremea permite astfel de intervenţii am dispus să se treacă la treabă pentru că nici noi nu ne dorim drumuri proaste”, a declarat Tudor.
Acesta a participat ieri la Craiova la o şedinţă cu şefii Drumurilor Naţionale din toată regiunea Olteniei, ocazie cu care a discutat şi despre avizele care se obţin pentru transporturile agabaritice. Tudor afirmă că, de acum încolo, aprobările pentru acest gen de transporturi nu se mai obţin de la Craiova, ci de la Târgu-Jiu, patronii firmelor fiind scutiţi, astfel, pentru un drum făcut până în Bănie doar pentru a obţine o astfel de aprobare. Ion Tudor menţionează că instituţia pe care o conduce are baza de date cu firmele care ar putea organiza astfel de transporturi speciale şi menţionează că în cazul în care, pe traseu, vor fi descoperite transporturi agabaritice neautorizate firmele vor fi amendate drastic, sancţiunile nefiind deloc unele mici.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here