16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024

Arhive Lunare: septembrie 2018

Echipaj de la ISU Gorj, la Faza Națională a Competiției de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat: ” Vrem să fim cei mai buni”

Cei trei angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, care au format „Cea mai bună echipă de paramedici”, la Faza Zonală a  Competiției de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, reprezintă, din nou județul, în aceste zile, la nivel național.  ”Vrem să fim cei mai buni! În perioada 19-21 septembrie 2018, orașul Mioveni va fi gazda...

„Festivalul lăutarilor gorjeni Bolboși 2018” are loc pe 20 septembrie

Aflat la cea de a XXIX-a ediție, „Festivalul lăutarilor gorjeni Bolboși 2018” se adresează tarafurilor lăutărești care folosesc în interpretare instrumente tradiționale și respectă autenticitatea cântecului și portului popular. Sunt invitaţi în concurs interpreţi din Gorj care intră în concurs pe două secţiuni: tarafuri şi rapsozi. Concursul se desfăşoară joi, 20 septembrie, pe scena în aer liber din Dumbrava...

Istoricul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu(I)

Introducere Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu cuprinde operele realizate de Constantin Brâncuşi în perioada 1937-1938 şi a fost menit să preamărească „memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire” (cf. documente de donaţie). Capodopera lui Brâncuşi constituie o ultimă realizare dintr-un şir de lucrări comemorative, destinate eroilor gorjeni în oraşul Târgu-Jiu, după cum urmează: 1) amplasarea pe podul...

Testarea psihologică pentru postul de agent la Serviciul Logistic de la IPJ Gorj, susținută la Mehedinți

Trei bărbați și o femeie s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, prin încadrare directă, cu recrutare din sursă externă, pentru ocuparea unei funcții de agent de poliție – agent II, în cadrul Serviciului Logistic, la Compartimentul Administrarea Patrimoniului Imobiliar. Reprezentanții IPJ au anunțat, ieri, că, în urma dispoziției directorului Centrului de Psihosociologie al MAI...

A început Festivalul Berii la Rovinari!

Cetățenii orașului Rovinari au invitație la distracție! Ediția 2018 a Festivalului Berii a debutat, luni, la Rovinari. Manifestarea are loc până pe data de 23 septembrie, majoritatea activităților desfășurându-se pe Bulevardul Minerilor din oraș. Vineri, sâmbătă şi duminică sunt programate mai multe spectacole de muzică populară şi uşoară. Astfel, vineri seara, pe scena ce va fi amplasată în zona...

Avram Iancu, probleme în cursa spre Istanbul!

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroșani, ar putea rămâne de azi fără caiacistul care îl însoțește în cursa sa inedită pornită de la Sulina spre Istanbul. Cu câțiva zeci de kilometri înainte de a ieși din țară, acesta a aflat că ar putea avea o problemă în continuarea deplasării sale înot prin Marea Neagră. Chiar dacă a trecut luni de...

Unitatea de Primiri – Urgențe, modernizată cu sprijinul Consiliului Județean

Unitatea de Primiri - Urgenţe (UPU), din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, va fi modernizată, în perioada următoare, cu bani proveniți din fonduri europene. Cofinanțarea pentru acest proiect va fi asigurată de către Consiliul Județean Gorj. Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa din data de 17 septembrie un proiect de hotărâre prin care se aprobă cofinanţarea locală la...

Mergea, încurajări pentru colegi

În ciuda înfrângerii suferite în Cupa Davis de naţionala masculină a României, tenismenul gorjean Florin Mergea a avut un mesaj mobilizator pentru tricolori. Sportivul din Târgu-Jiu i-a mulţumit partenerului său, Horia Tecău, pentru efortul depus, dar şi soţiei sale, Daiana, despre care a spus că îl inspiră mai mult ca niciodată. “Am arătat, încă o dată, că în echipă...

Ca la noi, la nimeni – Inițiativa celor Trei Mări, ca o mare speranță deșartă!

Ne-am tot întrecut în a lăuda summitul Inițiativa celor Trei Mări, desfășurat la București, cu participarea președinților și prim-miniștrilor din 12 țări. Dintre care numai una Austria, care nu-i are și-așa pe români la suflet, n-a făcut parte din blocul fostelor țări comuniste. Tartorele și organizatorul manifestării, cel care-a luat caimacul, nimeni altul decât inamicul Guvernului Dăncilă și al...

Sâmbătă, spectacolul ”Despre un idol și un Ion anapoda” deschide stagiunea teatrală 2018-2019

Stagiunea 2018-2019 debutează în forță, sâmbătă, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu cu spectacolul ”Despre un idol și un Ion anapoda”. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 19.00, prețul unui bilet fiind de 30 de lei, intrarea putându-se realiza și prin intermediul abonamentului ”Aristița Romanescu”. ”Debutează stagiunea 2018-2019 la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din...

“Piscu Oii”, carte de referință a unui scriitor gorjean

„Piscu Oii” de Gheorghe Sinescu este un vast poem în proză apărut la Editura „Sitech” din Craiova, în anul 2018, cu o prefață de Arcuș I. Marin. Profesorul Gheorghe Sinescu, absolvent al liceului din Târgu-Cărbunești, al Facultății de Filologie Timișoara (menționat în „Dicționarul scriitorilor români contemporani”, volumul VI, apărut în anul 2017 la Editura „Tipo Moldova” din Iași), a...

La Rovinari – Se depun cereri pentru obținerea tichetului educațional

Începând de luni, Primăria orașului Rovinari a dat startul primirii dosarelor în vederea acordării tichetelor educaționale, destinate învățământului preșcolar. Dosarele se depun la sediul Direcției Publice de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Rovinari. ”Având în vedere prevederile Legii nr. 248/2015, cât și HG nr. 15/2016 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate și HCL...

S-au tras șaisprezecimile Cupei

Casa Fotbalului a găzduit marți, 18 septembrie, tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2018-2019. Ultima echipă calificată în această fază a competiției a fost stabilită în urma duelului dintre Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște, câștigată de echipa oaspete cu scorul de 2-1. Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în perioada 24-30 septembrie cu începere...

Excelenţa Sa Robert Halfon, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

Marţi, 18 septembrie 2018, de la orele 11.00, la Craiova, în noul sediu al Facultăţii de Teologie, din strada Brestei, nr. 24, Aula “Mitropolit Nestor Vornicescu”, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova pentru Robert Halfon, ministru de stat pentru Învăţământul Superior, Aptitudini, Ucenicie şi Carieră în cadrul Departamentului de...

Ion Tudor, prezent la ședința anuală a șefilor de Secții de Drumuri Naționale

În perioada 17-19 septembrie are loc ședința anuală a șefilor de Secții de Drumuri Naționale (SDN), eveniment organizat de către DRDP Iași, la Slănic Moldova. Evenimentul reunește șefii SDN din toată țara, alături de reprezentanți la vârf ai CNAIR și ai Ministerului Transporturilor. Între participanți se regăsește și Ion Tudor, șeful SDN Târgu-Jiu, acesta prezentând un raport care a...

MAI INFORMAT, MAI SĂNĂTOS, MAI EUROPEAN! – Proiectul de modernizare a Ambulatoriului SJU, realizat de Consiliul Judeţean Gorj, adus în prim plan de către elevii CNTV

Elevii Colegiului Național “Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu, coordonați de cadrele didactice Elena Velțan și Teodora Dragotă, au inițiat proiectul MAI INFORMAT, MAI SĂNĂTOS, MAI EUROPEAN!, ce își propune să aducă în prim plan realizările privind proiectul cu finanțare europeană Reabilitarea, Modernizarea și Echiparea Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență, realizat de Consiliul Județean Gorj pe axa prioritară 3, în...

Dumitru Vasilescu şi-a dus echipa spre victorie: “Băieţii m-au ascultat şi am câştigat”

Echipa Star Team a câștigat ediția a doua a Cupei “Împreună suntem minifotbal” după o finală disputată cu Pokemonii Magici la Complexul Dolce Vita din Parcul Central. Competiţia dedicată jucătorilor amatori a strâns la start 11 echipe. Trei dintre cele 4 semifinaliste au ajuns pentru al doilea an consecutiv în “careul de ași”: Star Team, Pokemonii Magici și FC...

Astăzi, protest la Penitenciarul Târgu-Jiu!

Angajații din 8 penitenciare au protestat, începând cu 7 septembrie, în stradă împotriva refuzului ministrului Justiției, Tudorel Toader de rezolvare a revendicărilor legate de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de respectarea drepturilor agenților, ofițerilor și personalului civil din penitenciare. În perioada 19 septembrie – 3 octombrie 2018 urmează noi proteste în stradă ale angajaților din penitenciare, calendarul fiind următorul:...

S-a oprit cu bicicleta în zid, după ce a rămas fără frâne

O femeie de 35 de ani, din comuna Padeș, a ajuns, luni, la spital, după ce s-a oprit cu bicicleta într-un zid. Aceasta a declarat că a rămas fără frâne și nu a mai putut evita impactul. ”La data de 17 septembrie, Poliția Orașului Tismana a fost sesizată  prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza comunei...

Amenzi de 2.400 de lei, aplicate de inspectorii sanitar-veterinari

Un producător de miere, precum și două cantine din județul Gorj au fost amendate, săptămâna trecută, de către inspectorii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj. În cursul ultimei săptămâni, echipele DSVSA Gorj au efectuat controale şi verificări tematice și fizice în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Albeni, Aninoasa,...

Încă un american la Târgu-Jiu

Echipa de baschet ACS Târgu Jiu s-a întărit considerabil înainte de startul acestui sezon. Formaţia gorjeană a mai realizat un transfer important pentru a-şi îndeplini obiectivul din campionatul ce stă să înceapă, şi anume promovarea în grupa valorică B. După ce i-a transferat pe Joe Howell şi Kevin Allen, trupa condusă de Laurenţiu Răuţ şi Claudiu Alionescu a ajuns...

Sfântă Liturghie Arhierească la resfinţirea Bisericii din Parohia Jupâneşti, filia Pârâu-Boia, comuna Jupâneşti, Gorj

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, (Ap. Galateni 2, 16-20; Ev. Marcu 8, 34- 38 şi 9,1 (Luarea Crucii şi urmarea Lui Hristos), din 16 septembrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacucernicul Părinte Protoiereu, Pr. Iulian Mărgineanu, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca...

Bărbat decedat, după ce a fost lovit de tren

O căruță a fost lovită de tren, în această seară, pe raza comunei Bărbătești. Bărbatul care se afla în atelaj a decedat, în urma impactului.

Ion Tudor, prezent la ședința anuală a șefilor SDN

În perioada 17-19 septembrie are loc ședința anuală a șefilor de Secții de Drumuri Naționale (SDN), eveniment organizat de către DRDP Iași, la Slănic Moldova. Evenimentul reunește șefii SDN din toată țara, alături de reprezentanți la vârf ai CNAIR și ai Ministerului Transporturilor. Între participanți se regăsește și Ion Tudor, șeful SDN Târgu-Jiu, acesta prezentând un raport care a...

FOTO: Artiști celebri, la Festivalul Berii de la Rovinari

Începând de ieri, la Rovinari a debutat o nouă ediție a Festivalului Berii. La finele săptămânii, respectiv în serile zilelor de vineri, sâmbătă și duminică, pe scena ce va fi amplasată pe Bulevardul Minerilor din localitate vor concerta interpreți de muzică populară și ușoară.

Femeie rănită după ce a rămas fără frâne la bicicletă

O femeie de 35 de ani, din comuna Padeș, a ajuns ieri la spital, după ce s-a oprit cu bicicleta într-un zid. Aceasta a declarat că a rămas fără frâne și nu a mai putut evita impactul. ”La data de 17 septembrie, Poliția Orașului Tismana a fost sesizată  prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza comunei Padeș,...

Tânăr din Novaci, prins fără permis la volanul unui Fiat

Un tânăr de 25 de ani, din orașul Novaci, s-a ales, aseară, cu dosar penal, după ce a fost depistat de polițiștii din Târgu-Cărbunești,  în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Măceşu, fără a avea permis de conducere. ”În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără permis...

Festivalul de la Bolboși, la o nouă ediție

Aflat la cea de a XXIX-a ediție, „Festivalul lăutarilor gorjeni Bolboși 2018” se adresează tarafurilor lăutărești care folosesc în interpretare instrumente tradiționale și respectă autenticitatea cântecului și portului  popular. Sunt invitaţi în concurs interpreţi din Gorj care intră în concurs pe două secţiuni: tarafuri şi rapsozi. Concursul se desfăşoară joi, 20 septembrie, pe scena în aer liber din Dumbrava Ohaba-Bolboşi....

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 11.00, Bengești Ciocadia, PTA Bîrcii – sat Bîrcii, PTAB Bengești, PTA IAS Bengești, PTA Linia Mare Bengești – sat Bengești, PTA Manuben Trans (terți), PTA Pompe Apă Bengești Ciocadia (terț). • Între orele 9.00 – 17.00, Bengeşti Ciocadia, PTA Moara Bengești – sat Bengești (parțial).

Un om de afaceri, ACUZAȚII GRAVE la adresa unui DEPUTAT DE GORJ: “Mi-a spus că mi-a trimis dosarul la DNA și că voi fi arestat. La câteva zile AM...

Omul de afaceri Nelu Iordache, cel care a deținut compania aviatică Blue Air și firma Romstrade, a declarat, duminică, la un post central de televiziune, că pe vremea când era premier, mai exact, în noiembrie 2012, Victor Ponta l-a amenințat, pe aeroportul din Bacău, că va fi arestat. Potrivit afaceristului, la acel moment, cu Victor Ponta erau trei politicieni...

Muniţie de război, descoperită, din nou, la Lelești

După ce vineri, patru membri ai Asociației “Detecții Gorj” au găsit două proiectile şi patru grenade, într-o pădure din Lelești, cu ajutorul unui detector de metale, duminică, aceștia au găsit, din nou, muniție provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial. Imediat au sunat la 112, anunțând că au descoperit proiectile, grenade și cartușe, la Lelești. “Duminică, membrii Asociației...

Spor de condiții vătămătoare, în așteptarea rectificării bugetare! Salarii mai mari cu 5% pentru bugetarii din Primăria Motru!

Angajații Primăriei Motru primesc, începând cu data de 1 august, spor de condiții vătămătoare în cuantum de 5%. Totul, prin dispoziție a primarului Gigel Jianu, care a făcut acest demers urmare a unei înțelegeri cu sindicatul din instituția publică. Noile creșteri salariale impun un efort bugetar lunar de 30.000 de lei. Deși a mărit salariile angajaților primăriei, edilul a...

Popriri de aproape 620.000 de lei pe pensiile gorjenilor

Septembrie a debutat pentru mai mulţi pensionari gorjeni cu venituri neîncasate în întregime! Este vorba de veniturile mai multor pensionari gorjeni asupra cărora au fost înfiinţate popriri pentru recuperarea unor datorii, valoarea sumelor poprite aferente lunii august fiind de circa 620.000 de lei. Ultima situaţie la zi furnizată de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj indică faptul că la începutul...

Ca la noi, la nimeni – Delirul verbal, delir poetic?!

Formularea din motto este așa de cunoscută încât cu greu se mai știe cine a scris-o. De pe pagina – bloog-ul - poetului oltean Petre Anghel, cu care-am fost coleg pentru puțină vreme la revista Flacăra, el fiind sectant și plecând, în 1973, când a venit Adrian Păunescu Redactor șef, am citit un superb text dedicat poeziei poporale și...

Creștere alarmantă a cazurilor de rujeolă

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunță încă 80 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână. Numărul total al îmbolnăvirilor ajunge, astfel, la 15.267, din care 59 de decese. Potrivit CNSCBT, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până în 14 septembrie este 15.267, din care 59 de decese....

Adolescent fără permis, prins în timp ce conducea o autoutilitară furată

Un tânăr de 18 ani, din Motru, a fost depistat, duminică, în timp ce conducea o autoutilitară, pe Drumul Județean 673, în municipiu, deși nu are permis. ”Totodată, în continuarea cercetărilor s-a stabilit că autoutilitara este proprietatea unei societăți comerciale, din municipiul Motru şi a fost sustrasă de către tânăr, de la sediul firmei unde se afla parcată, neasigurată...

GORJFEST și BURSA BRÂNCUȘI, la o nouă ediție

În cadrul Programului ,,Centenarul Marii Uniri în Gorj”, inițiat de Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează în perioada 16-28 septembrie 2018, la Târgu-Jiu, în județul Gorj și în județul Hunedoara: Festivalul Internațional al Artelor Vizuale GORJFEST, ediția a XXIX-a și BURSA BRÂNCUȘI, ediția a VII-a. Participă 26 artiști plastici din Italia, Israel,...

Criminalul lui „Pascolo” și-a mărturisit faptele la instanță

Tânărul din Târgu-Jiu, care în luna februarie și-a înjunghiat prietenul și apoi a transmis pe internet imagini cu acesta, și-a mărturisit, ieri, la instanță faptele pentru care se află în spatele gratiilor de mai bine de o jumătate de an. Alexandru Cristofor Laza a ales varianta procedurii simplificate pentru a-și ușura situația judiciară și a preferat să recunoască încă...

Extragere de septembrie, la Loteria bonurilor fiscale

Duminică, 16 septembrie, a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale pe 2018, emise în perioada 1-31 august 2018, în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile cu o valoare cuprinsă între 60 de lei şi 60,99 de lei emise în data de 21 august 2018. Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei,...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Acum e timpul pentru înființarea noilor culturi furajere perene

Campania de recoltare a cerealelor păioase s-a încheiat de aproape o lună; acum putem, fie să ne preocupăm de combaterea prin ierbicidare totală cu ierbicide pe bază de Glifosat a buruienilor problemă, roman, costrei, poate chiar pir ș a, fie să înființăm noile culturi furajere perene, extrem de valoroase în alcătuirea schemei de furajare și a conveierului furajer. O...

Sacrificiul lui Mergea nu a ajutat-o pe România

România a fost învinsă de Polonia, 2-3, în întâlnirea de Cupa Davis care s-a desfășurat la Cluj-Napoca și care a contat pentru turul al treilea al Grupei a II-a, zona Europa-Africa. Florin Mergea și Horia Tecău au adus, duminică, singurul punct al zilei, în proba de dublu. Tricoloriii au trecut, după un meci dramatic, de Lukasz Kubot și Marcin...

Dezbatere publică pentru modelul de steag al orașului Rovinari

Având în vedere prevederile art. 3, alin. 1 al Legii nr. 141/2015 privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, potrivit căruia ”proiectul modelului de steag al unităților administrativ-teritoriale este supus dezbaterii publice și consultării locuitorilor, în vederea stabilirii variantei reprezentative”, Primăria Orașului Rovinari organizează în data de 21 septembrie 2018, începând cu orele 11.00, o...

Aur, argint şi bronz pentru atleţii gorjeni

Atleţii gorjeni pregătiţi de antrenorul emerit al Clubului Pandurii Târgu Jiu, Ion Bură, au participat, la finalul săptămânii trecute, la Campionatul mondial de cros montan, desfăşurat la Andorra. Sportivul Adrian Garcea a reuşit doar locul 4 cu echipa României de juniori, în timp ce Alina Butnariu a câştigat medalia de aur la tineret. Alte performanţe de seamă au bifat...

D-ale frământărilor cugetului omenesc

Urmare unei suferințe – că numai de astea am avut parte de când mă știu – cu ceva timp în urmă am fost internat la Spitalul de pe Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Tot pătimind, ba mai inspirând miasmele saltelei de burete și ale WC-ului având clanța ușii stricată; îndurând și vaietele unui confrate de suferință deopotrivă cu strigătele disperate...

Se achiziționează noi ambulanțe

Parcul de autospeciale atât pentru serviciile publice de ambulanţă, cât şi pentru SMURD este învechit, la ora actuală. La nivelul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene, peste 1000 de ambulanţe au peste 500.000 de kilometri parcurşi în regim de urgenţă, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 de kilometri în condiţiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 de...

Peste 338 000 de participanți la Ziua de Curățenie Națională, Gorjul, în topul județelor cu cei mai mulți voluntari

15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare, iar...

S-a oprit cu mașina într-un cap de pod, după ce i s-a făcut rău la volan

Un bărbat de 52 de ani, din Hunedoara, a fost rănit, duminică, după ce s-a oprit cu autoturismul într-un cap de pod. Evenimentul a avut loc pe DE 79, pe raza localității Drăguțești, în județul Gorj. “La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și un echipaj din cadrul SAJ Gorj, care...

Încep lucrările pentru montarea liftului la Spitalul Orășenesc Novaci

Spitalul Orăşenesc din Novaci va beneficia de un ascensor pentru transportul persoanelor, fiind alocate deja fondurile necesare pentru proiectarea şi execuţia liftului. Valoarea estimată pentru proiectare şi execuţie este de 100.000 euro, bani proveniți din bugetul unității. Până la sfârșitul acestui an va trebui să se realizeze liftul Spitalului Orășenesc Novaci; proiectantul ascensorului va avea obligaţia ca pe toată perioada...

Mitropolitul Olteniei, la Jupânești

Biserica “Sfântul Nicolae”, din satul Pârâu-Boia, comuna Jupânești, a fost sfinţită, ieri. Câteva sute de credincioşi din localitate şi nu numai au asistat la slujba religioasă oficiată de Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi și diaconi. ”Frumusețea bisericii, condițiile care sunt acum și noua pictură ajută mult pe credinciosul care vine acum...

Natură şi umanitate în poezia lui Costel Răducan, renumit profesor, dar şi cu harul creaţiei literare

Costel Răducan îşi îmbogăţeşte bibliografia cu o nouă carte, cu un titlu aparte, „Carte fără nume (cu versuri şi glume)”, dat fiind caracterul eterogen al scrierii. Apariţia acesteia, la Casa de editură Mureş, Târgu-Mureş, 2018, este precedată de încă trei cărţi de versuri („Mozaic sentimental”, 2008 şi 2009; „Dincoace de Utopia, 2011; „Urme de suflet şi de gând”, 2014)...

Gilortul a mai făcut o victimă

Formaţia Gilortul Târgu Cărbuneşti şi-a continuat startul bun de sezon în Liga a 4-a din Gorj. Echipa lui Alex Avrămescu are un bilanţ perfect după primele trei runde din actuala stagiune. Ultima victimă a Gilortului a fost deţinătoarea cupei judeţene, Petrolul Ţicleni, trupă ce era lider după două etape. Cărbuneştiul s-a impus pe teren propriu cu 2-0, golurile fiind...

Rovinărenii, mulțumiți de serviciile de telemedicină implementate

Începând din această lună, toți locuitorii oraşului Rovinari pot beneficia în mod gratuit de servicii de telemedicină. Acestea presupun un transfer de date medicale la distanță. Duminică, în zona pieței din orașul Rovinari, asistenții medicali comunitari din cadrul primăriei au organizat o acțiune de oferire a acestor servicii de telemedicină pentru rovinăreni, reușind cu brio să aibă priză la oameni....

Angajări în masă, la Primăria Turcinești

Primăria comunei Turcinești organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de: 1 post de şofer – excavatorist, treapta I, în cadrul Compartimentului Salubrizare; 1 post de şofer – autospecială, treapta I în cadrul Compartimentului Salubrizare; 2 posturi de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului Salubrizare; 1 post de îngrijitor în cadrul Compartimentului Administrativ din...

A fugit beat, după ce a dărâmat cu mașina doi stâlpi, un hidrant și un gard al unei școli!

Noroc cu carul pentru un rovinărean de 33 de ani, care în noaptea de duminică spre luni, a reușit să scape aproape nevătămat dintr-un accident rutier pe care l-a provocat, după ce s-a urcat băut la volan. A avut chiar puterea să fugă de lângă mașina sa și să meargă acasă pentru a se odihni. Mai ghinioniști au fost...

Aproape două sute de meningite, cauzate de virusul West Nile

Nu mai puțin de 196 de cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virusul West Nile şi 21 decese au fost înregistrate din data de 2 mai până pe 13 septembrie, conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile. Specialiştii apreciază că odată cu scăderea temperaturilor se aşteaptă o reducere a...

Bucureștean cercetat de polițiștii din Gorj, în urma unui control în trafic

Un tânăr de 34 de ani, din București a fost depistat, în weekend, de polițiștii din Târgu- Cărbuneşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67, la Scoarţa, fără a avea permis. Acesta s-a ales cu dosar penal. Infracțiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.Cercetat pentru aceeași infracțiune este și un băiat de 14...

Tragedie la Stoina! A murit la 14 ani într-un accident rutier

Un băiat de 14 ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier. Polițiștii au stabilit că adolescentul ar fi traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat din Târgu-Jiu. Cercetările vor fi continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă....

FOTO: Mitropolitul Olteniei, la Jupânești

Biserica „Sfântul Nicolae”, din satul Pârâu-Boia, comuna Jupânești, a fost sfinţită, ieri. Sute de credincioşi din localitate şi nu numai au asistat la slujba religioasă oficiată de Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi și diaconi. ”Frumusețea bisericii, condițiile care sunt acum și noua pictură ajută mult pe credinciosul care vine acum la biserică, să se...

SERVICII GRATUITE DE TELEMEDICINĂ PENTRU ROVINĂRENI

video
https://www.youtube.com/watch?v=RmObfGYANpw&feature=youtu.be

Bucureștean cercetat de polițiștii din Târgu-Cărbunești, în urma unui control în trafic

Un tânăr de 34 de ani, din București a fost depistat, în weekend, de polițiștii din Târgu-Cărbuneşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67, la Scoarţa, fără a avea permis. Acesta s-a ales cu dosar penal. Infracțiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Cercetat pentru aceeași infracțiune este și un băiat de 14 ani, din...

Tânăr fără permis, prins în timp ce conducea o mașină furată

Un tânăr de 18 ani, din Motru, a fost depistat, ieri, în timp ce conducea o autoutilitară, pe Drumul Județean 673, în municipiu, deși nu are permis de conducere. ”Totodată, în continuarea cercetărilor s-a stabilit că autoutilitara este proprietatea unei societăți comerciale, din municipiul Motru şi a fost sustrasă de către tânăr, de la sediul firmei unde se afla...

O nouă ediție GORJFEST și BURSA BRÂNCUȘI

În cadrul Programului ,,Centenarul Marii Uniri în Gorj”, inițiat de Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj  organizează în perioada 16-28 septembrie 2018, la Tg-Jiu, în județul Gorj și în județul Hunedoara: Festivalul Internațional al Artelor Vizuale GORJFEST, ediția a XXIX-a și BURSA BRÂNCUȘI, ediția a VII-a.  Participă 26 artiști plastici din Italia, Israel, Serbia,...

80 de cazuri noi de rujeolă, confirmate în ultima săptămână

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibilea transmis un raport îngrijorător. Conform acestuia, 80 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână. Numărul total al îmbolnăvirilor ajunge, astfel, la 15.267, din care 59 de decese.  

Aproape două sute de meningite, cauzate de infecția cu virusul West Nile

Nu mai puțin de 196 de cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virusul West Nile şi 21 decese au fost înregistrate din data de 2 mai până pe 13 septembrie, conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.

FOTO: Muniţie de război, descoperită în Gorj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj anunţă descoperirea unor proiectile, grenade și cartușe, într-o pădure din Lelești. "Duminică, membrii Asociației Detecții Gorj, în timp ce-și alimentau hobby-ul în ceea ce privește căutarea cu ajutorul detectoarelor de metale a obiectelor vechi și cu valoare istorică, au descoperit mai multe elemente de muniție pe raza localității Lelești. Au apelat numărul unic pentru...

Ultimele vești ale meteorologilor!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni. Săptămâna 17 – 24 septembrie 2018Temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a țării, cu abateri mai mari, local, în regiunile vestice și nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile țării. Săptămâna 24 septembrie...

Rezultatele celei mai recente extrageri la Loteria bonurilor fiscale

Bonurile fiscale emise în data de 21 august 2018, cu o valoare de 60 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere participă bonurile fiscale emise în perioada 1 - 31 august 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 09.00 – 17.00 – Turceni – PTAB 8 Turceni, PTA 6 Turceni, PTA Hărnicia – str. Sfântu Ilie, Nicolae, Sediu Poliție, stație PECO, Muncii, Primăria Turceni, PTA Jilț nr. 1 – sat Jilț, PTCZ Liceu Turceni (terț).

O TONĂ de uleiuri speciale, lipsă din stația PECO a SE Turceni! Corpul de Control al lui Boza a ignorat lipsa, nu și auditorii

În sucursala energetică a CE Oltenia, condusă de la începutul acestei luni de către Ionel Ilie, mari cantități de produse se volatilizează stând, în timp ce persoanele însărcinate cu protejarea patrimoniului unității se uită în altă parte. O dovedește dispariția din gestiunea salariatei, care se ocupă de Stația PECO a SE Turceni a unei cantități de o tonă de...

Săptămâna Europeană a Mobilităţii, sărbătorită în Gorj

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în parteneriat cu Direcția Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj, Primăria Târgu-Cărbuneşti, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Gorj, reţeaua de asistenţă medicală comunitară din judeţ, celebrează, în perioada 16- 22 septembrie 2018, campania cu titlul: Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Aceasta are sloganul: „Combină și deplasează-te!”. Mobilitatea prin forme alternative de transport ecologic...

Accident la Negomir! Două persoane au fost rănite, după ce o mașină a intrat într-un parapet

Doi bărbați au fost răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident care a avut loc în comuna Negomir. Unul dintre ei a fost transportat la spital, iar celălalt a primit îngrijiri medicale la fața locului. Mașina în care se aflau, alături de alte trei persoane, a lovit un parapet, după ce șoferul, un bărbat de...

Laureaţii „Serilor la Brădiceni” la cea de a XXII-a ediţie – Ioan Lascu şi critica sa politeistă

De Ioan Lascu mă leagă amintiri vechi. Ca de pildă o reunire a noastră, a amândurora, de către Ion Hirghiduş, la Cenaclul „Boema” din Valea Jiului, într-un local din Petroşani. Am citit amândoi câte un ciclu de poeme, ulterior publicate într-o revistă de-a locului. Între timp, Ioan Lascu şi-a văzut de cariera sa literară – e un poet excelent,...

Pus în libertate, deși e extrem de violent

Vești bune a primit zilele acestea un deținut din Argeș, transferat la Târgu-Jiu pentru a executa pedeapsa de 4 ani dispusă de judecători împotriva sa. Bărbatul a redevenit liber, după ce magistrații gorjeni i-au acceptat cererea de punere în libertate, o comisie din cadrul penitenciarului formulând și ea o astfel de solicitare. Inițial, în august, cererea a fost respinsă...

Raed Arafat, despre portalul de avertizare RO-ALERT: „Când vine mesajul înseamnă că este ceva grav”

Portalul de avertizare în situaţii de urgenţă ro-alert.ro a fost lansat, sâmbătă. Populația va fi avertizată în cazul fenomenelor meteo extreme sau chiar despre un atac terorist, prin intermediul unui mesaj, pe telefonul mobil. De astăzi, până pe 27 septembrie începe testarea, la nivel naţional.Secretarul de stat în MAI şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a...

Eveniment editorial – CEAȘCA DE CAFEA cu desene de Florin Pucă

În Bucureștiul anilor ’70-’80 ai secolului trecut, al XX-lea, erau nedespărțiți ca artiști boemi ce frecventau cârciumioara Podgoria poetul Theodor Pîcă și artistul plastic Florin Pucă, un grafician de mare talent. Aproape orice încercare de a descrie în cuvinte un desen simbolic-caricatural este un eșec. Așa că la desenul de coperta I a minilunarului cultural, literar, artistic CEAȘCA DE...

„Practică pentru viitor”, un proiect ambiţios marca Centrul de Calcul Târgu-Jiu

CENTRUL DE CALCUL SA, în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și Asociația pentru Șanse Egale, a lansat proiectul „Practică pentru viitor”, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Lansarea proiectului a avut loc în data de 14 septembrie 2018, în sala de conferințe a centrului de calcul. 150 de studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi”...

Mașină cu cărbune furat de la Mina Vulcan, oprită în trafic, în Gorj

Polițiștii din Turceni au depistat, joi, în trafic, pe DN66, în localitatea Cursaru, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, care transporta cantitatea de 2.800 de kilograme de cărbune, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă.  În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că întreaga cantitate de...

Trecerea la ora de iarnă mai este certă doar în acest an

Jean-Claude Juncker, preşedintele executivului european, a prezentat, miercuri, în faţa europarlamentarilor poziţia sa de a pune capăt acestei obligaţii impopulare de a da ceasurile cu o oră înainte în martie, apoi de a le da cu o oră în urmă în octombrie. Comisia Europeană le cere ţărilor din UE să-şi comunice alegerea până cel târziu la sfârşitul lui aprilie...

Furt la Cariera Jilț Sud

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Mătăsari, este cercetat pentru furt, după ce poliţiști l-au depistat, joi, în timp ce transporta o cantitate de 440 kilograme de bulgări de cărbune, cu un atelaj, pe un drum sătesc din localitate. "În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că întreaga cantitate de cărbune a fost sustrasă din Cariera...

Concurs la Primăria Rovinari pentru un post de asistent medical

Primăria Oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical – Compartiment Asistenţă Medicală Comunitară. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu...

Meli Melo Paris a deschis primul magazin la Târgu-Jiu, în Shopping City!

Meli Melo Paris a deschis, pe 30 august, primul său magazin din Târgu-Jiu, în Shopping City, în sistem franciză. Noul magazin este amplasat la parterul centrului comercial, pe o suprafaţă de 40 mp, şi completează oferta de produse şi servicii disponibile în centrul comercial cu îndrăgitul brand de accesorii şi bijuterii pentru femei. În noul magazin, clienții vor găsi o...

Spitalul de Pneumoftiziologie angajează asistent medical

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“, cu sediul în comuna Runcu, judeţul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției contractuale vacante, de asistent medical generalist, nivel studii S/PL, în Secţia Pneumologie I. Data limită pentru depunerea dosarelor este 25 septembrie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3...

Denisa Tîlvescu, locul 5 cu barca de 8+1

Campioană mondială en-titre, barca feminină de 8 plus 1 a terminat pe 5 în finala Campionatelor mondiale de canotaj de la Plovdiv, Bulgaria. Spre deosebire de momentul în care a cucerit titlul mondial, echipa a fost lipsită de trei sportive, Mihaela Petrilă, Adelina Boguş şi Laura Oprea, toate retrase din activitate. Gorjeanca Denisa Tîlvescu le-a avut colege pe Ioana...

Proiectile din Primul Război Mondial, găsite la Lelești

Două proiectile şi patru grenade, provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial, au fost ridicate, vineri, dintr-o pădure din comuna Lelești, de o echipă de pirotehnişti, după ce au fost descoperite de patru membri ai Asociației "Detecții Gorj", cu ajutorul unui detector de metale. "Un apel primit pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 semnala faptul că,...

Aviz gorjenilor: De astăzi începe Programul Rabla!

Începând de azi, 17 septembrie, va fi reluat la nivelul județului Gorj și a întregii țări Programul Rabla, fiind vorba de 30.000 de noi prime de casare disponibile în urma aprobării de către Guvern în această săptămână a rectificării Fondului pentru Mediu cu 198 de milioane de lei. ”De luni va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de...

Globalizat şi globalizator, perspectivă asupra condiției umane a globalizatului

Este o realitate de netăgăduit că de la pieţele financiare la internet, de la fluxuri de bunuri şi servicii la liberul schimb şi fluxuri de persoane, de capital și de tehnologie, o ,,mişcare’’ ideologică, şi nu numai, cuprinde absolut totul. Astfel ne bucurăm de reducerea preţurilor, de creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice dar şi...

Pandurii continuă să uimească! Gorjenii au distrus-o pe Brăila

Săptămână excelentă pentru Pandurii Târgu- Jiu! După ce Guvernul a aprobat fondurile suplimentare pentru stadion, iar membrii acţionari au fost obligaţi să plătească 2 milioane de euro către echipa de fotbal, jucătorii lui Adrian Bogoi au demonstrat că startul foarte bun de sezon nu a fost întâmplător. Gorjenii au călcat-o în picioare pe Dacia Unirea Brăila, scor 0-4, după o...

Ziariști străini de turism, în Gorj

În perioada 11 – 18 Septembrie 2018, în Gorj se desfăşoară o vizită a unei delegaţii formată din ziarişti de turism, membri ai WTMG, din Franţa, Suedia, Finlanda, Estonia, Rusia. Vizita are ca scop documentarea şi promovarea judeţului nostru, în Anul Centenarului Marii Uniri a României, aniversării a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Brâncuşi de la Târgu-Jiu,...

Suedia recrutează muncitori pentru plantarea și îngrijirea copacilor

Persoanele din judeţul nostru interesate să-şi găsească de lucru în străinătate pot accesa serviciul EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj. O nouă ofertă a angajatorilor străini este pusă la dispoziţia celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, prin intermediul platformei europene de ocupare. Suedia caută 50 de muncitori în silvicultură, pentru lucrări...

Vine sentința finală pentru Bucurescu și Rămescu

Omul de afaceri Mihail Rămescu și primarul Sorin Bucurescu mai au de așteptat mai puțin de două săptămâni până când vor afla dacă judecătorii de la Curtea de Apel Craiova mențin sau nu sentința de achitare dispusă față de ei de Judecătoria Târgu-Jiu. Magistrații din Bănie au decis după doar trei termene din proces să ia dosarul în pronunțare,...

Contractele de finanțare pe PNDR, semnate la sediul OJFIR Gorj

Contractele de finanţare a proiectelor aferente PNDR 2014 - 2020 sunt semnate numai la sediul centrelor regionale sau oficiilor judeţene ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), atrage atenţia conducerea instituţiei, prin intermediul unui comunicat transmis la finele săptămânii trecute. ”În ultima vreme, am întâlnit câteva situaţii grave în care oameni de bună credinţă au fost înşelaţi şi păgubiţi...

Germania caută personal pentru curățenie

Germania are nevoie de personal în domeniul curăţeniei. Sunt puse la dispoziţia celor care îşi caută de lucru prin rețeaua de ocupare EURES România un număr de 80 de locuri de muncă. Ora este plătită cu aproximativ 10 euro. Persoanele interesate nu trebuie să aibă cunoştinţe de limba germană. Activitatea presupune curăţenie în case de vacanţă într-un mare parc...

Craiova a dezamăgit la Mediaş! Trupa lui Mangia a ieşit din play-off

Universitatea Craiova a suferit cea de-a treia înfrângere din actuala ediţie de campionat, fiind învinsă, sâmbătă, de către Gaz Metan Mediaş, scor 3-2. Partida, disputată pe o ploaie torenţială, a fost una extrem de spectaculoasă, cu patru lovituri de la 11 metri, dintre care trei pentru oaspeţi. Mitriţă a deschis scorul din penalti în minutul 8, dar gazdele au...

Ca la noi, la nimeni – Secretele protocoalelor ilegale dintre SRI și instituțiile Ministerului Justiției!

Purtătorul de vorbe Orban-iste, este unul cu obârșii gorjenești și se cheamă, ”Băi, ăsta, mistreții sunt sprinteni ca o căprioară, cum zici că te cheamă, măi?” „-Dancă...” Zdranga. Purtătorul de vorbe Orbaniste. Avocatul Sergiu Andon a discutat, la interviurile DCNews, despre un caz halucinant din justiție. Sergiu Andon a dat un exemplu dintr-un dosar în care a apărut o sintagmă...

Greenpeace semnalează: Gorjul, în topul cazurilor de tăiere ilegală de arbori

Potrivit celui mai recent raport emis de organizația nonguvernamentală Greenpeace România, autorităţile române au identificat, anul trecut, 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel naţional, ceea ce înseamnă 34 de cazuri în medie pe zi. Numărul de cazuri de anul trecut este cu 32% mai mare decât în anul anterior. Cele mai multe au fost identificate, ca şi în...

România pierde duelul cu Polonia din Cupa Davis

Ultima zi a duelului România – Polonia părea că va fi una bună pentru reprezentativa noastră. Horia Tecău şi tenismenul gorjean Florin Mergea aduceau al doilea punct al României, câştigând meciul de dublu, împotriva cuplului Kubot/ Matkowski, 7-5; 4-6; 6-3, şi revenirea în elita tenisului mondial era aproape. Meciurile de simplu nu au fost în favoarea noastră. Marius Copil (81...

FOTO: Accident și la Drăguțești

Un bărbat de 52 de ani, din Hunedoara, a fost rănit, în urmă cu puțin timp, după ce s-a oprit cu autoturismul într-un cap de pod. Evenimentul a avut loc pe DE 79, pe raza localității Drăguțești, în județul Gorj. "La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și un echipaj din cadrul...

Accident la Stoina! Un băiat de 14 ani a murit

Un adolescent de 14 ani a fost lovit de un autoturism, în comuna Stoina. "Echipajul de la Ambulanță a efectuat manevre de resuscitare. Cu toate eforturile depuse, minorul a decedat", a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Revenim cu detalii!

Pesta porcină, confirmată și în Dâmbovița

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc dintr-o gospodărie din comuna Lucieni, satul Lucieni, judeţul Dâmboviţa, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Vezi ce a semnat ieri, la Râmnicu Vâlcea, șeful PNL Gorj!

Ludovic Orban a fost prezent sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, la Reuniunea Regională a Organizaţiilor PNL din Oltenia, unde, alături de preşedinţii organizaţiilor liberale din Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt şi Mehedinţi a semnat "Angajamentul Partidului Naţional Liberal pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia". Documentul face referire la proiecte de investiţii în infrastructura de transport - autostrada Piteşti-Sibiu şi o autostradă Calafat-Craiova-Lugoj, navigabilitate pe...