Un om de afaceri, ACUZAȚII GRAVE la adresa unui DEPUTAT DE GORJ: “Mi-a spus că mi-a trimis dosarul la DNA și că voi fi arestat. La câteva zile AM FOST ARESTAT”!

808

Omul de afaceri Nelu Iordache, cel care a deținut compania aviatică Blue Air și firma Romstrade, a declarat, duminică, la un post central de televiziune, că pe vremea când era premier, mai exact, în noiembrie 2012, Victor Ponta l-a amenințat, pe aeroportul din Bacău, că va fi arestat. Potrivit afaceristului, la acel moment, cu Victor Ponta erau trei politicieni cu greutate din fostul USL, printre care și actualul președinte social-democrat Liviu Dragnea, iar miza arestării sale era, de fapt, preluarea prin interpuși, de către fostul premier, a companiei Blue Air.

Afaceristul Nelu Iordache a înființat compania aviatică Blue Air și firma Romstrade SRL, cea care a realizat Transalpina, însă după arestarea sa și menținerea stării de arest timp de 2 ani, prima dintre cele două societăți, considerată cea mai de succes afacere privată din aviația românească, a fost preluată după un plan bine pus la punct și patrimoniul său transferat către o altă firmă, iar cea de-a doua, deși avea zeci de contracte în derulare, a fost falimentată. Primul care a vorbit despre “orchestrarea arestării lui Iordache pentru a-i lua Blue Air-ul” a fost Marian Vanghelie, iar duminică seara, omul de afaceri a apărut și el, pentru prima oară într-un studio de televiziune și l-a acuzat direct pe deputatul de Gorj, Victor Ponta, că prin arestarea sa a vrut să preia prin interpuși compania Blue Air. “Mi-a spus că mi-a trimis dosarul la DNA și că voi fi arestat. La câteva zile am fost arestat”, a declarat afaceristul la B1 TV. Iordache a spus că de față la amenințările lui Ponta a fost un director din compania sa, iar fostul premier care pleca de pe aeroportul din Bacău, dintr-un turneu electoral, în noiembrie 2012, era însoțit de Liviu Dragnea, Crin Antonescu și Viorel Hrebenciuc. ”Poate vor dori să confirme. La acel moment, Ponta mi-a zis să vorbesc cu Hrebenciuc. Am vorbit de două ori cu el. Mi-a zis că nu știe nimic și s-a speriat”, a precizat Iordache. Afaceristul a mai susținut că, anterior, Guvernul USL i-ar fi blocat mai multe proiecte aflate în derulare și avea suspiciuni că i se pun piedici dinspre aripa social-democrată a alianței politice. “Ponta și grupul de la Cluj au fost în spatele arestării mele și a preluării Blue Air”, a afirmat Iordache. Nelu Iordache a amintit, pe parcursul emisiunii, și de un alt motiv al arestării sale: un diferend financiar pe care îl avea la timpul respectiv cu firma portugheză MonteAdriano, unde anterior lucrase Jose Manuel Barroso, care în 2012 era președintele Comisiei Europene. Practic, compania portugheză derula în România, la acel moment, contracte de peste 135 de milioane de euro, din fonduri europene, iar firma lui Iordache îi făcea concurență serioasă, iar acest lucru ar fi deranjat în cancelariile de la Bruxelles.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here