Istoricul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu(I)

212

Introducere

Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu cuprinde operele realizate de Constantin Brâncuşi în perioada 1937-1938 şi a fost menit să preamărească „memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire” (cf. documente de donaţie). Capodopera lui Brâncuşi constituie o ultimă realizare dintr-un şir de lucrări comemorative, destinate eroilor gorjeni în oraşul Târgu-Jiu, după cum urmează:
1) amplasarea pe podul de peste Jiu a unei plăci comemorative (amintind de ziua de 14 octombrie 1916, când „bătrânii, femeile, cercetaşii şi copiii Gorjului au oprit năvala vrăjmaşe, apărându-şi cu vitejie căminurile”);
2) realizarea unui monument dedicat eroinei Ecaterina Teodoroiu (pus în operă de către Miliţa Petraşcu, la 8 septembrie 1935), aşezat în centrul oraşului;
3) ridicarea unei biserici „întru pomenirea eroilor”, pe locul uneia mai vechi, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (realizată între anii 1927 şi 1937);
4) un proiect de monument (nefinalizat) amplasat în faţa regimentului de artilerie.
Brâncuşi a fost invitat la Târgu-Jiu, să ridice un monument eroilor gorjeni, de către Liga Naţională a Femeilor Gorjene (a cărei preşedintă era Aretia Tătărescu, soţia prim-ministrului liberal Gh. Tătărescu), la sugestia sculptoriţei Miliţa Petraşcu, ucenică a marelui sculptor.
Se pare că sculptorul intenţiona, încă din 1930, să ridice o Coloană fără sfârşit în Bucureşti, aşa cum a rămas consemnat în articolul Maestrul Brâncuşi (vezi Medianu), publicat în Curentul literar şi artistic din acelaşi an.
De asemenea, „Brâncuşi a nădăjduit tot timpul după război – în 1930 încă mai nădăjduia – să poată realiza monumentul pentru eroii de sub pământul Gorjului, la Peştişani, lângă satul său natal, Hobiţa” (Pogorilovschi, p. 194). Aceasta ar putea explica acceptul realizării operei comemorative la Târgu-Jiu, după o lungă aşteptare. În sprijinul acestei idei stă şi textul unei scrisori, trimise de Brâncuşi Miliţei Petraşcu, la 11 februarie 1935, prin care acesta îşi dă consimţământul de principiu în ceea ce priveşte realizarea unui monument dedicat „eroilor de pe Jiu”: „Dragă Madame Pătraşcu/ Am primit scrisoarea Dtră cu multă plăcere şi m-a bucurat foarte mult. Vă rog să mă iertaţi că vă răspund atât de târziu. Fiindcă în loc de răspuns vreau să vă fac o surpriză cu venirea mea însăşi./ Mi-era aşa dor să revăd câmpiile noastre albe cu zăpadă pe care nu le-am văzut din copilărie. / Şi în acelaşi timp vroiam să văd dacă s-ar putea să fac o expoziţie la Bucureşti. Însă, în ultimul moment m-am îmbolnăvit şi o sumă de încurcături m-au împiedicat în urmă să viu./ Acum sunt hotărât să viu în luna lui mai şi nu vă pot spune cât de fericit aş fi să pot face ceva la noi în Ţară./ Vă mulţumesc şi de asemenea doamnei Tătărascu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea. În prezent, toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârşit şi eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă. Aşa că propunerea nu putea să cadă mai bine./ În aşteptarea de a vă vedea, vă trimit mult drag, de asemenea lui Pătraşcu şi Cocoanei Mari./ Brâncuşi/ Vă trimit catalogul din urma expoziţiei de la New York./ B /” (Biblioteca Academiei Române, cabinetul de manuscrise, carte rară, secţia corespondenţă, Mss 146912, textul scrisorii este transliterat; vezi documentul în Buliga c, pp. 22-23).
În ceea ce priveşte concepţia originară a lui Brâncuşi asupra operei sale de la Târgu-Jiu, trebuie spus că există inadvertenţe nu numai între exegeţii capodoperei brâncuşiene, dar şi între diverşii memorialişti care au discutat, în acest sens, cu artistul român, în perioada respectivă. Astfel, Ştefan Georgescu-Gorjan îşi amintea că, la 7 ianuarie 1935, Brâncuşi i-a povestit că Aretia Tătărescu „îl vizitase la Paris, nu demult (deci în a doua jumătate a anului 1934) şi-l invitase să ridice la Târgu-Jiu o serie de monumente” (Şt. Georgescu-Gorjan a, p. 134). Dar, conform afirmaţiei Soranei Georgescu-Gorjan, „inginerului nu i-a vorbit însă, atunci, Brâncuşi decât despre Coloană” (informaţie personală de la Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului; vezi şi Buliga a, p.126).

Etapa de iniţiere a ansamblului monumental
Din relatările Aretiei Tătărescu (citată de V.G. Paleolog), Brâncuşi vine în România în iunie 1937, cu intenţia de a realiza o singură lucrare. Astfel, într-o şedinţă a Comitetului Ligii în satul Poiana, el a prezentat o fotografie şi a spus: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârşit. Iat-o!” Aceeaşi memorialistă menţionează că, tot în iunie-iulie 1937, Brâncuşi a hotărât şi realizarea unui portal de piatră şi a unei străzi drepte: „proiectul definitiv al Coloanei nesfârşite nu este gata… când el se hotărî să execute un monument – un Portal de piatră. Tot atunci el decide ca acest portal să fie legat de coloană printr-o stradă ideal dreaptă care să poarte numele de Calea Sufletelor Eroilor” (Georgescu-Paleolog).
În august 1937, Aretia Tătărescu îşi convinge soţul, pe prim-ministrul liberal Gheorghe Tătărescu, să obţină de la Ministerul Lucrărilor Publice suma necesară pentru prelungirea străzii Grigore Săftoiu, între târgul săptămânal numit de Brâncuşi „Târgul fânului” – unde va fi amplasată Coloana – şi bulevardul C.A. Rosetti, care mărginea grădina publică a oraşului. Planul acestei străzi drepte fusese aprobat încă din anul 1900, dar rămăsese neaplicat.
În decizia nr. 108 din 13.09.1937, primarul Târgu-Jiului expune planul ce urma să se desfăşoare: „Proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care plecând dela digul Jiului – care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjenească, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştiinţei întruchipată printr-o coloană înaltă de circa 29 metri, înălţându-se fără sfârşit aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră pentru eroii ce sunt temelia României moderne, situat acest monument în mijlocul unui parc ce se va face pe locul fostului târg de vite”. Evident, toate „aceste lucrări vor necesita şi oare cari exproprieri…” (documentele de arhivă citate în cadrul acestui articol au fost consultate personal de autor la Biblioteca Academiei Române, la Serviciul Judeţean Gorj și la Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale; multe dintre datele prezentate sunt inedite, altele fiind publicate anterior în diverse lucrări de specialitate).
Prin această decizie, în virtutea legii „de expropriaţiune pentru cauză de utilitate publică”, se constată „urgenţa pentru prelungirea str. Gr. Săftoiu” din strada Victoria până în bulevardul C.A. Rosetti şi se declară utilitatea ei publică. Se fixează un preţ pentru terenurile în cauză, se ia act de declaraţiile făcute de expropriaţi (C.V. Cătuţ, G. Cernătoiu, A. Matici, I. Vintilă şi Valeria Bădescu) şi se aprobă plata diferenţelor cerute pentru pagubele cauzate prin expropriere. Se recunoaşte, de asemenea, că astfel de exproprieri vor cauza prejudicii „pentru consideraţiunea că se schimbă faţadele caselor şi rostul gospodăriilor”.
În scrisoarea de donaţie a Aretiei Tătărescu către primăria oraşului Târgu-Jiu (înregistrată cu nr. 6330/20.10. 1937) se preciza destinaţia lucrării: „Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului, trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele căzărmi. Această stradă este de mult prevăzută în planul de sistematizare a oraşului, ea nu s-a putut realiza din lipsă de fonduri. Pentru plata acestor exproprieri Liga să pună la dispoziţie suma de 750.000 (şapte sute cincizeci de mii). La începutul acestei căi se va aşeza portalul sus-numit, iar pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoştinţei, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoştinţei fără de sfârşit simbolizată prin coloană. Totodată vă aducem la cunoştinţă că realizând mai departe gândul său, Liga Naţională a Femeilor Gorjene a luat pe a sa răspundere construcţia Bisericei Sfinţii Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, contribuind la terminarea unor lucrări de mult părăsite şi dând astfel prin ridicarea acestui sfânt lăcaş, o strălucire mai mare recunoştinţei noastre către cei care s-au jertfit pentru noi” (S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, Dosar 108/1937; fotocopii ale documentelor menţionate în acest articol pot fi găsite în Buliga, Andriţoiu, a).
Consiliul comunal, prin decizia cu nr. 151 din 12 noiembrie 1937, „acceptă donaţiunea ce se face oraşului, în condiţiunile arătate prin această scrisoare. Aprobă ca strada nou creată şi care începe din faţa regimentelor de la intersecţia str. T. Vladimirescu cu str. Unirea, trecând pe la monumentul «Recunoştinţei» şi apoi înconjurând biserica Sf. Apostoli şi urmând traseul str. Gr. Săftoiu, prelungindu-se pe o porţiune nou creată din str. Victoria până în Bulevardul C.A. Rosetti şi aleea din grădina publică, până la digul Jiului, să poarte denumirea «Calea Eroilor»”.

Realizarea parcurilor care adăpostesc operele brâncuşiene
Justificarea amenajării unei alei în Grădina publică a oraşului, „din Bulevardul C.A. Rosetti până în digul Jiului” apare în textul dactilografiat al deciziei nr. 119 din 13 octombrie 1937 şi se bazează pe următoarele motive: aleea „va servi ca intrare principală în grădina publică, de care parcul nostru este lipsit până în prezent…” (se specifică faptul că intrarea este realizată „dupe directivele date de Domnul Prim Ministru Gh. Tătărescu şi planurilor întocmite de către Domnul Arhitect Rebhuhn Directorul parcurilor Capitalei…”; arhitectul peisagist german Friedrich/Fritz Rebhuhn a întocmit şi planurile amenajării scuarelor din jurul Bisericii Sf. Apostoli, situată pe axa monumentelor.); ea „urmează a fi dotată cu un portal de piatră, opera sculptorului Brâncuş, donaţia Ligii Femeilor Române”; aceasta se găseşte în prelungirea străzii Gr. Săftoiu, aflată în curs de executare şi că astfel „se va putea obţine o perspectivă de vedere de la dig până în noua Biserică Sf. Apostoli…”. Lucrările la această alee se vor efectua „pe cale de regie, prin Serviciul Technic Comunal”, cheltuielile fiind suportate din subvenţia de un milion de lei acordată primăriei „după stăruinţa Domnului Prim Ministru Gh. Tătărescu”.
Consiliul comunal, prin decizia olografă nr. 119 din 13 octombrie 1937, declară „urgenţa” şi aprobă „devizul şi efectuarea lucrărilor de amenajare a aleii din grădina publică, pe cale de regie, prin Serv. Technic…” (care ulterior va fi aprobată de Ministerul Internelor).
După două luni de la primul deviz al lucrărilor aleii, I. Vintilă, şeful Serviciului Tehnic al primăriei revine cu adresa nr. 360 din 2 noiembrie 1937 către primarul oraşului, prin care înaintează un alt „deviz pentru completarea lucrărilor de amenajare a aleii din grădina publică conform recomandărilor făcute Primăriei Tg-Jiu şi planului întocmit ulterior de Dl. Architect Rebhuhn…”. În antemăsurătoarea şi devizul estimativ pentru completarea lucrărilor respective se face referire la aşezarea în cele două canale din Grădina publică a unui număr mai mare de tuburi de beton şi la o umplutură „pentru completarea terasamentelor la platforma ce se creează la capătul aleii, lângă digul Jiului, conform alăturatului plan întocmit de Dl. Architect peisagist Rebhuhn, cu pietriş neciuruit (balast) transportat din albia Jiului”.
Din factura emisă la data 27 octombrie 1937, aflăm că au fost plătiţi „douăzeci bucăţi plopi piramidali necesari la plantarea aleii deschisă în grădina publică a Oraşului Tg-Jiu în prelungirea str. Săftoiu”.
Pe marginile aleii s-au amenajat 10 nişe pentru scaune tip taburet. Din cele 42 de scaune, 12 sunt cu faţa rotundă (tip clepsidră) şi au fost poziţionate în jurul Mesei Tăcerii, iar 30 sunt cu faţa pătrată şi au fost amplasate câte trei, în fiecare din cele 10 nişe amenajate pe marginile aleii.
După I. Alexandrescu, într-o primă variantă, scaunele rotunde au fost grupate două câte două la indicaţiile lui Brâncuşi, ele fiind mai apropiate de masă (la 0,40 m) decât sunt acum (Alexandrescu, p. 12). Conform opiniei lui Eugen Ciucă, scaunele pătrate au fost iniţial „presărate pe marginile acestei alei, unul câte unul, la distanţe egale, până la Poarta sărutului” (Ciucă). După Ion Mocioi, în anul 1964 „erau pe alee doar trei grupe a câte 2 x 3 scaune” (Mocioi, p. 36).
Conform cioplitorului I. Alexandrescu, care a lucrat cu Brâncuşi, sculptorul a dat şi „indicaţii cum să se întretaie aleile principale” din Grădina publică, acestea „având un scop legat de ansamblul lucrării…” De exemplu, „aleea întretăiată în formă de cruce, care duce în dreapta şi în stânga prin parc” (cunoscută sub numele de Aleea Îndrăgostiţilor) a fost „executată într-una din zile după una din ideile maestrului Brâncuşi” (Ibidem, p. 35).
În vederea „amenajării complete” a Grădinii publice, vechile bănci din lemn vor fi înlocuite cu altele noi, realizate după un concept original al lui C. Brâncuși (una din băncile construite dintr-un trunchi de copac scobit se mai găsește și astăzi la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și este foarte asemănătoare cu o bancă „monoxilă” din atelierul lui Brâncuși, cu care el s-a și fotografiat). Acest fapt apare în referatul cu nr. 255 din 18 iulie 1938: „Pentru înlocuirea băncilor deteriorate depe digul Jiului și pentru așezarea pe marginele nouei alei ce se construește în lungul canalului din grădina publică necesită un număr de 30 bănci noui. Întrucât în jurul acestor aleie este un decor natural de anini și pluți mari, găsesc că ar fi potrivit a se așeza aci bănci improvizate din trunchiuri de stejar de 2 m. lungime și circa 0,70 m. diametru, conform schiței depe contrapagină” (pe verso există și schița respectivă, întocmită, probabil, de către Brâncuși sau la indicațiile acestuia). Cel care se va oferi să furnizeze cele 30 de trunchiuri de stejar va fi Simion C. Blendea din comuna Peștișani, conform adresei pe care o face primăriei, înregistrată cu nr. 5546 din 12 august 1938.
Concomitent cu lucrările de amenajare din Grădina publică se desfăşurau şi cele din Parcul Coloanei şi cele de prelungire a str. Gr. Săftoiu spre est. Astfel, prin adresa nr. 304 din 2 octombrie 1937, Ioan Vintilă înaintează primarului, pentru a supune aprobării consiliului comunal, un deviz estimativ privind „lucrările de împrejmuire” a parcului (cu o schiţă a gardului) unde urma să fie amplasat „monumentul păcii”. Adresa şi devizul sunt însoţite şi de un memoriu în care, pe lângă justificările privind execuţia parcului din jurul monumentului, apar şi câteva informaţii noi: Biserica Sf. Apostoli a fost finalizată datorită „ajutorului bănesc al Ligei Naţionale a Femeilor Române de sub preşedenţia Doamnei Aretie Tătărescu…”; str. Gr. Săftoiu (împreună cu prelungirile ei) va fi consacrată eroilor căzuţi în război şi urmează a primi numele de „strada Eroilor”; lucrările de amenajare şi de prelungire a străzii s-au efectuat din „fondul de circa 5.000.000 lei, acordat de Direcţiunea Generală a Drumurilor din Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor”.
Specific faptul că în adresa cu nr. 304 apare pentru prima oară în documente sintagma „ansamblul de lucrări”, cu referire evidentă la Coloană şi Poartă. Întrebarea care se pune este dacă lui I. Vintilă i-a parvenit, cumva, de la Brâncuşi, cuvântul „ansamblu” (ceea ce este foarte puţin probabil, deoarece marele artist nu a vorbit niciodată de vreun „ansamblu” de-al său la Târgu-Jiu). Este posibil ca noţiunea să se fi impus încă de pe-atunci, în mod natural, desemnând asocierea celor două lucrări poziţionate la capetele opuse ale unei străzi drepte.
Ioan Vintilă concepe o adresă cu acelaşi subiect (nr. 306 din 2 octombrie 1937), cu deosebirea că ea este mult mai cuprinzătoare decât cea anterioară (adresa cu nr. 304 privind „lucrările de împrejmuire”), fiind vorba, de această dată, despre o amenajare integrală a parcului (estimată la 500.000 lei). Adresa este însoţită de un deviz estimativ, care cuprinde contravaloarea mai multor lucrări şi materiale: plata a 40 de muncitori, executarea gropilor pentru arbori (plopi piramidali, hibiscus, pruni, arţari, corn etc.), gazon englezesc şi o mare cantitate de nisip. Este de presupus ca devizul respectiv să fi fost realizat pe baza unui plan anterior, executat de arhitectul peisagist F. Rebhuhn, la data de 11.IX.1937 (există şi un plan de situaţie în acest sens).
Din diverse documente oficiale, aparţinând primăriei, se pare că iniţial (în toamna anului 1937) se dorea aici plantarea a 300 de plopi piramidali şi procurarea a 2000 kg floare de fân, iar mai târziu (în august 1938) s-au cerut „100-120 care cu pământ bun, în care să se poată planta sau semăna flori sau iarbă”. Operaţiunile ultime de amenajare a parcului nou din jurul Coloanei au luat sfârşit la 26 august 1938.

Elaborarea operelor de artă
Construcţia Coloanei a început la mijlocul lui august 1937, la Petroşani, şi s-a încheiat în noiembrie al aceluiaşi an, la Târgu-Jiu. Brâncuşi însuşi a ales fonta ca material de lucru pentru modulele romboedrice şi alama în locul bronzului, unul din motive fiind „posibilitatea de a «îmbrăca» acest material, de culoare neatrăgătoare, într-un strat metalic galben-auriu”. În urma discuţiilor purtate de Brâncuşi cu specialiştii de atunci în metalizare „a rezultat că sârma de alamă de compoziţie corespunzătoare, aplicată prin pulverizare, putea să dea suprafeţei Coloanei culoarea şi strălucirea dorită de artist” (Şt. Georgescu-Gorjan, b, p. 135). Alămirea s-a executat în lunile iunie-iulie 1938.
Poarta Sărutului a fost asamblată din blocuri de travertin de Banpotoc în octombrie 1937. Anul sculptării sale definitive este 1938, mai exact, de la începutul verii şi până la 20 septembrie, când artistul a plecat din Târgu-Jiu la Paris. Se pare că prima intenţie a sculptorului a fost aceea de a pune portalul la începutul actualei străzi „Calea Eroilor”, adică vizavi de parc (Mocioi, p. 40). După aceea, s-a turnat prima ei fundaţie la intrarea în parc, dar mai spre exterior, ca, apoi, Brâncuşi să se răzgândească, din nou, şi să-i ceară Artetiei Tătărescu să facă o nouă fundaţie, în locul actual.
Cele două alei („târcoale”, după cum le numea Brâncuşi), care înconjoară Poarta şi se unesc din nou pe linia axului ansamblului sculptural, nu sunt nici ele întâmplătoare, fiind înfăptuite tot la indicaţiile sculptorului.
Va urma
Dr. Sorin Lory Buliga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here