Se achiziționează noi ambulanțe

295

Parcul de autospeciale atât pentru serviciile publice de ambulanţă, cât şi pentru SMURD este învechit, la ora actuală. La nivelul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene, peste 1000 de ambulanţe au peste 500.000 de kilometri parcurşi în regim de urgenţă, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 de kilometri în condiţiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 de kilometri. Tocmai de aceea, în curând vor fi achiziționate noi ambulanțe.

Guvernul României ne informează că a aprobat achiziţia a 1200 de ambulanţe pentru serviciile judeţene SMURD, după cum urmează: 242 ambulanţe de tip A, 375 ambulanţe de tip B4x2, 505 ambulanţe de tip B4x4 şi 122 ambulanţe de tip C, în valoare totală de 476.857.000 de lei. Finanţarea proiectelor se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, în limita sumelor anuale aprobate. Proiectele au fost depuse spre finanţare din fondurile Programului Operaţional Regional (POR) 2014–2020 şi au ca scop creşterea calităţii serviciilor medicale din faza prespitalicească. Zilnic, peste 400 de autospeciale ale serviciilor judeţene şi ale SMURD sunt scoase din stare de operativitate din cauza defecţiunilor tehnice, iar în multe cazuri înlocuirea lor este imposibil de realizat.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here