“Gheorghe Magheru face parte din rândul marilor personalități ale Gorjului și ale țării din secolul al XIX-lea.
S-a născut în anul 1804 la Bârzeiul de Gilort ca fiu al preotului Ioan și al Bălașei. Familia Magheru e originară din Transilvania. Strămoșii ei au plecat din Vidra Hâlmagiului în secolul al XVII-lea.
La 14 octombrie 1665, Vlad Magheru și nepotul său Petru, zis Fleșeriu, cumpără pământ de la Ion Toboșeriu din hotarul Câlnicului.
La 20 – 21 de ani, Gh. Magheru ajunge căpitan de panduri, iar în anul 1826 este numit al doilea vistier.
În luptele dintre panduri și turci, prestate în 1828 la Calafat, Sisești, Băilești, Gh. Magheru se acoperă de glorie în calitate de comandant de panduri.
Pentru meritele sale, câștigate în războiul ruso-turc din 1828 -1829, Gh. Magheru a fost decorat de țarul Nicolae I cu ordinul Sf. Ana la gradul de cavaler.
În perioada regimului regulamentar, ajunge să fie considerat cel mai bun administrator din țară.
În timpul revoluției de la 1848, Magheru depunea o febrilă activitate pe plan politic și militar.
Mai întâi el face parte din guvernul provizoriu alcătuit la 14 iunie la București, contopit cu cel de la Islaz.
La 18 iunie, el este numit căpitan general al tuturor trupelor neregulate de dorobanți și panduri din Țara Românească și inspector general al tuturor trupelor guardiilor naționale.
Lui i se încredințează organizarea efectivelor de dorobanți, panduri și volintiri, stabilindu-și tabăra la Câmpul lui Traian-Vâlcea, însă, învins de împrejurări nefaste, o dizolvă la 28 septembrie, refugiindu-se cu speranța că va veni vremea ,,în care să-mi îndreptez singura culpă ce am comis-o în fața nației mele, aceea de a nu fi murit cu armele în mână.”
Luptător înfocat pentru Unirea Principatelor Române, este ales deputat în Adunarea Ad-hoc din partea județului Gorj.
În 1864, este numit comisar special în Oltenia pentru a explica legea rurală în rândurile țărănimii. În 1868, Gorjul îl alege din nou deputat, cu o majoritate de votur i- 96 – în timp ce Cristian Tell, adversarul său, n-a întrunit decât 12 voturi.
În preajma marelui eveniment de la 1877, bătrânul general făcea apel la unirea tuturor românilor, în primul rând să uite dezbinările de partid. Prin câștigarea independenței României, marea dorință i s-a îndeplinit. Nu mult după aceea, Gh. Magheru se stinge din viață în ziua de 23 martie 1880, la Hotelul Dacia din București.
Corpul neînsuflețit al marelui patriot a fost înhumat la cimitirul Tg-Jiu. Înainte de sfârșitul vieții, Magheru atrăgea atenția unui nepot al său că ,,țara are nevoie de oameni serioși, instruiți și cu iubire de ea”.
În acest fel, distinsul general, el însuși a dat exemplul cel mai elocvent.”
Cele scrise până aici nu-mi aparțin, ci le găsim în cartea ,,Istoria Gorjului” de Vasile Cărăbiș, Ediția 1995, la pag. 223-224.
O viață, o idee, un nume
În anul 1995, Liceul de Chimie din Tg-Jiu a primit oficial denumirea de Grupul Școlar „Gheorghe Magheru”. În acest fel, s-a împlinit un act de dreptate ca numele bravului general să fie trecut alături de cel al lui Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Constantin Brâncuşi, Tudor Arghezi, Spiru Haret, Constantin Săvoiu şi al altor personalități din Pantheonul istoriei gorjene, pe inscripția unei instituții de învățământ şi cultură. În ziarul „Gorjeanul” din data de 10 martie 2004 mi s-a publicat articolul: “Gheorghe Magheru, la bicentenar” în cadrul unei rubrici istorice, intitulată: „Embleme spirituale ale Gorjului”. Aș dori să mai vin cu unele precizări. Marele patriot Gheorghe Magheru, „brațul de oțel” al revoluției române de la 1848, moare la 23 martie 1880. Lucrurile nu s-au oprit aici… Parlamentul României a declarat doliu, vreme de 3 zile şi a hotărât organizarea de funeralii naţionale.
Rămăşiţele pământeşti au fost înhumate la 30 martie 1880 la Tg-Jiu.
30 martie 1880-30 martie 2024. S-au împlinit în acest an, la sfârşitul lunii martie, 144 de ani de la momentul contopirii cu pământul sfânt al Cimitirului din Tg-Jiu, a marelui General Gheorghe Magheru. La 30 martie 1880, România pierdea un mare revoluționar, un mare patriot și, aş putea spune ,,o minune de OM”!
Expresia nu-mi aparține, pentru că A.D. Xenopol aşa l-a numit pe Nicolae Iorga. Dacă Nicolae lorga a fost „minunea” istoriei româneşti şi universale, nu greşim să spunem că și gorjeanul nostru, Gheorghe Magheru, este o minune” revoluționară, politică a secolului al XIX-lea. Marile momente istorice ale secolului al XIX-lea îl au în prim – plan pe gorjeanul nostru Gheorghe Magheru: 1821, 1848 și 1877-1878. Pe bună dreptate, generalul este omul veacului al XIX-lea ce, prin faptele sale, a fost piatra de hotar în modernizarea românească ce avea să urmeze.
Azi, mormântul marelui Magheru este străjuit de-un bust al său, realizat de subofițerul Vasile Năstăsescu, iar pe piatra funerară figurează următorul epitaf: ,,Trecătorule, aici repauzează generalul Gheorghe Magheru. Născut la 1804 și decedat la 1880. Luptător fără preget pentru mărirea țării sale, pentru triumful dreptății și democrației. Eternă fie-i MEMORIA!” În versuri stângace, dar încărcate de emoție, se deplângea moartea generalului Gheorghe Magheru, a cărui amintire va rămâne neştearsă în sufletul românilor: Înc-un fiu al Olteniei, Un braț tare – al României /Acum rece a picat. /Pe mormântul tău, Maghere /Crească mândră şi-n putere, /Libertatea ce-ai plantat!”
Prea puţine versuri, prea stângace să cuprindă măreția unui „OM” între oameni, a unei personalități istorice singulare” în veacul al XIX-lea. În calitate de fost profesor la Albeni timp de peste 44 de ani, doresc să subliniez că generalul Gheorghe Magheru rămâne o mare personalitate gorjeană, o emblemă spirituală a Gorjului.
Prof. pensionar, TEODOR VOICU
