16 C
Târgu Jiu
vineri, iulie 26, 2024

Amenzi pentru transportatorii gorjeni

Operatorii de transport rutier au fost verificaţi în această perioadă de către inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj. În urma acestei acţiuni de...

“Dorim să aducem pe Valea Sohodolului un turism la standarde europene” (II)

Calcarele, predominante în perimetrul Cheilor Sohodolului prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri şi galerii subterane formate ca...

Creșă nouă la Tismana

Un număr de 10 noi creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic vor putea intra în procedură de licitaţie publică, a anunţat...

„Arte Mici” îşi premiază câştigătorii

Ediţia a treia a Salonului Naţional de Pictură „Arte Mici” a ajuns la final. Duminică îşi vor primi premiile cei mai talentaţi dintre micii...

Elevi de la CNTV Târgu Jiu, calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba...

Două fete și un băiat, elevi în cadrul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu au reușit performanța de a se califica la etapa națională...

DOMNULE PREFECT, DOMNULE DIRECTOR GENERAL AL C.E.O – DL. BURLAN

Subsemnatul, Vulpe C Vasile, văzând la televizor manifestări de către oamenii disponibilizați, vă rugăm să dispuneţi și să luaţi măsuri în vederea asigurării oamenilor...

Evidenţa Persoanelor roagă cetăţenii să îşi verifice valabilitatea actelor de identitate

În prag de alegeri, conducerea Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu face un  apel la cetăţenii din municipiul nostru şi...

Diabetul afectează tot mai mulți copii

Diabetul, una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile, a ajuns să afecteze tot mai mulți copii. Corpul oricărei persoane, fie copil, fie adult,...

SDN a instituit permanenţa în bazele de munte

De la mijlocul acestei săptămâni, Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Gorj a instituit permanenţa în cele trei baze de munte pe care le are, respectiv:...

Exercițiu alarmare septembrie 2017

Exercițiul de alarmare cu folosirea sirenelor, desfășurat miercuri în Gorj, poate fi considerat un exemplu cum că pe viitor populația va trebui să cunoască...

Lucrările la conducta BRUA încep în octombrie în comuna lui Stamatoiu! Mâna...

La finalul lunii august, o delegație de la Transgaz a fost prezentă la Primăria Scoarța, pentru discuții referitoare la lucrările pentru BRUA care vor...

Exerciţiu Salvaspeo în Avenul Cartianu

Serviciul Public Județean Salvamont -Salvaspeo Gorj va organiza în perioada 19-21 iunie 2015  EXERCIȚIUL SALVASPEO AVENUL CARTIANU în masivul Vâlcan, în colaborare cu Serviciile...

Teatrul ”Elvira Godeanu” organizează casting pentru un nou spectacol

Conducerea Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu organizează în aceste zile casting în vederea recrutării a doi actori, un băiat și o fată. Aceștia...

Atenție la excesele de Sărbători! Medic: Le recomandăm gorjenilor să aibă o alimentație echilibrată

Medicii atrag atenția că meniul de Crăciun este foarte bogat în calorii și în grăsimi animale, astfel încât excesul alimentar ne poate îmbolnăvi. Pentru...

Festivalul copiilor ,,Maria Lătăreţu”, un succes incontestabil

Sâmbătă, 13 august, de la ora 20 netrecute, în bătătura Casei muzeu ,,Maria Lătăreţu”, s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului copiilor ,,Maria Lătăreţu”, rezervată...

Vaccinul împotriva hepatitei B va ajunge şi la Gorj

Stocurile de vaccin pentru imunizarea bebeluşilor în primele zile de la naştere împotriva hepatitei de tip B sunt pe terminate. Din fericire, conducerea Ministerului...

Program special pentru ridicarea gunoiului

Firma de salubrizare Polaris M Holding SRL şi-a stabilit programul de lucru pentru perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, angajaţii Polaris vor ajunge în data de...

Taximetrist lovit de o maşină

Un taximetrist a fost grav rănit, într-un accident produs vineri seara, chiar într-o staţie taxi din municipiul Târgu-Jiu. Tânărul de 26 de ani schimba...

Peste 3.300 de prezentări la cele 18 centre de permanenţă

Transpusă în cifre, activitatea din luna februarie a centrelor de permanenţă, care funcţionează în judeţul nostru s-a rezumat  la: 3.361 de consultaţii, din care...

Mopedist mort de beat, depistat în trafic

Un târgujian în vârstă de 53 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând mort de beat un moped...

CJ Gorj a alocat 600.000 lei pentru extinderea şi modernizarea Ortopediei

Consiliul Judeţean Gorj continuă investiţiile în sănătate, următorul proiect ce va fi implementat fiind „Extindere și modernizare Secție Ortopedie – Traumatologie, reabilitare tablouri electrice...

,,Exploratori în lumea emoțiilor” – Proiect Educațional Național

Perioada preșcolară este cea mai indicată pentru dezvoltarea și optimizarea competențelor emoționale și sociale esențiale pentru funcționarea și adaptarea la viața adultă. Este motivul...

Tichete valorice mai mari pentru săracii din Târgu-Jiu

Categoriile sociale defavorizate de la nivelul municipiului Târgu-Jiu vor beneficia de tichete sociale cu o valoare mai mare cu ocazia Sărbătorilor Pascale, precum şi...

Elevi gorjeni, la Concursul Național de Protecția Mediului ,,Memorial Raul Surdoiu”

Concursul Național de Protecția Mediului ,,Memorial Raul Surdoiu’’ ediția a XVIII-a are loc vineri, 3 noiembrie 2017, la Palatul Copiilor, începând cu ora 10.00. Tema...

Gonea cu 166 km/h

Un tânăr din Gorj a fost amendat și lăsat fără permis, după ce a fost înregistrat de radar în timp ce conducea un autoturism...

Necazurile unei familii de foşti chiaburi

Pe timpul regimului comunist, ţăranii au fost categorisiţi în 3 grupe: ţărani săraci, ţărani mijlocaşi şi chiaburi. Tatăl meu care deţinea o suprafaţă de...

Concurs pentru un post de director la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de conducere vacante, de director I...

Premii pentru Gorj la concursul ”Petru Poni”

Două eleve gorjene s-au întors cu premii de la etapa națională a concursului de chimie ”Petru Poni”. O altă elevă din Gorj a obținut...

Festivalul Tocanului a fost anulat

Festivalul Tocanului nu se va mai ține în acest an din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid. Evenimentul trebuia să aibă loc la...

Patron cercetat pentru evaziune fiscală

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală pe numele unui patron acuzat că nu ar fi virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere...

UCB a organizat conferinţa „Regionalizare şi politici regionale”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat o conferinţă ştiinţifică pe tema „Regionalizare şi politici regionale”. Evenimentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute....

Elevii gorjeni, în febra corigenţelor

Elevii gorjeni care nu au reuşit să promoveze la una sau mai multe discipline mai au o şansă de redresare şi de revenire pe...

Concursul „Sanitarii pricepuţi”, la faza zonală

Filiala judeţeană a Crucii Roşii Române organizează şi în acest an concursul naţional „Sanitarii pricepuţi”. Pe data de 9 mai se va desfăşura, în...

Viscol și ninsori la Rânca!

Iarna s-a întors în forță în zona montană a județului, la Rânca ningând ieri abundent, zăpada proaspăt așternută fiind spulberată de vântul care a...

Comuna Polovragi concurează la titlul de „Best Tourism Villages”

Cinci localități din România iau parte la competiția globală pentru titlul de „Cel mai frumos sat din lume”, eveniment organizat sub auspiciile Organizației Mondiale...

Condamnări cu suspendare într-unul din procesele ţepelor de la BCR Novaci

Curtea de Apel Alba Iulia a întors pe dos o sentinţă a Tribunalului Sibiu dispusă într-unul din dosarele fraudelor economice de la BCR Novaci,...

La aniversarea unui mare general

După cum clepsidra istoriei îşi scurge nestingherit nisipul timpului neiertător, se cuvine nouă, trăitorilor vremelnici, să stăm treji cu mintea, gândul şi sufletul, la...

Trecerile de pietoni din Târgu-Jiu, iluminate modern

Primăria Târgu-Jiu instalează, în aceste zile sisteme de iluminat moderne pentru trecerile de pietoni. ,,Venim, astfel, în completarea sistemelor ce vor fi instalate prin...

Bebeluş aruncat la tomberon

Trupul neînsufleţit al unui băieţel care, aparent, era născut la termen, a fost găsit în cursul serii de joi la o ghenă de gunoi...

Patrie-Onoare-Demnitate!

Am participat, în calitate de preşedinte al Filialei Cadrelor militare în rezervă şi în retragere Gorj „General Ioan Culcer” împreună cu primul vicepreşedinte Col....

41 de stomatologi, în relație contractuală cu CJAS Gorj

Dacă în 2014 au intrat în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, 35 de medici, în 2015 a crescut numărul acestora,...

Simulare de incendiu de pădure, la Runcu

Pompierii gorjeni se vor antrena, astăzi, pentru o posibilă intervenţie la stingerea unui incendiu de pădure, în comuna Runcu. Aceștia vor fi chemați pentru...

Performantă de cinci stele! Spectacol oferit de elevii Liceului de Arte din Târgu-Jiu, pentru...

După un workshop în cadrul Proiectului Erasmus + „LEarning how to InTegrate Music in schOol Through International Ventures LE.IT.M.O.T.I.V” organizat, cu o zi în...

Centrul Brâncuşi organizează „Confesiuni la Masa Tăcerii”

Astăzi, 18 iunie, 2014, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, organizează „Confesiuni la Masa...

Inelul de aur cu piatră de matostat – posibil „obiect delict” în asasinarea primarului...

Între cele 931 obiecte pe care Dincă Schiler le lăsa, prin Actul de donaţie, întocmit la 1 ianuarie 1906, Muzeului din cadrul ctitoriei –...

Șase sute de gorjeni au primit tichete de 100 de lei

Persoanele care s-au imunizat la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu sunt rugate să se prezinte să ridice tichetele valorice din...

Specialiştii antidrog, prezenţi în taberele gorjene

Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj anunţă că şi în acest an vor desfăşura acţiuni de informare în taberele şcolare...

Stoc de vaccin antihepatic, aproape epuizat

Maternităţile din judeţul nostru riscă să rămână fără vaccin antihepatic. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj confirmă faptul că stocul este aproape epuizat. La...

Ajutor acordat de Primăria Târgu Jiu pensionarilor din municipiu

În perioada 17 – 30 iulie 2023, pensionarii din Municipiul Târgu Jiu care au avut nevoie de tratament balnear la Băile Săcelu din Județul...

Sediu de primărie renovat prin PNRR

Un nou sediu de primărie din Gorj va fi reabilitat și modernizat pe fonduri europene. Autoritățile locale din Mușetești au scos la licitație lucrările...

Gorjul, sub zodia agriculturii de subzistenţă!

Nişte drumuri m-au dus, în lunile din urmă, prin zone ale Gorjului mai nebătute. Şi-nspre Motru am fost, spre Ţicleni ori Săcelu, dar şi...

Cercetaţi pentru furt calificat

Doi tineri de 22, respectiv 20 de ani, sunt acuzaţi de furt calificat după ce au sustras două capace de tablă de la bazinele...

Bătrânii, învăţaţi să se apere de infractori

Pentru a nu fi victima hoţilor de buzunare sau din locuinţe, bătrânii din Târgu-Jiu au fost instruiţi de către poliţiştii gorjeni cu privire la...

Reţinut pentru furtul unui cazan de ţuică

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Mehedinţi, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Potrivit...

Liber pentru șoferi prin Defileul Jiului

Traficul pe Drumul Național 66 între Petroșani și Bumbești-Jiu se va desfășura de acum încolo fără restricții pentru șoferi. Dacă toată vara cei care...

Minorul bătut de tatăl său, sub Protecţia Copilului

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a demarat o anchetă în cazul unui copil de 13 ani bătut cu bestialitate...

Fără permis, la volanul unei maşini furate

O adolescentă de 17 ani din judeţul Dolj este cercetată de poliţiştii gorjeni pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice...

Recviem pentru Profesor Universitar Dr. Nicolae Mischie

Ce repede trece timpul şi cât de rapid trecem noi prin el! Deja s-a scurs un an de la trecerea în nefiinţă a marelui...

95 de medici de familie gorjeni, în programul de screening pentru depistarea cancerului de...

Programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, demarat în 2012, continuă şi în 2016, astfel că toate femeile din judeţul Gorj...

Bătrână găsită moartă de frig în curte

O bătrână în vârstă de 74 de ani, din Ţânţăreni, a fost găsită ieri dimineaţă moartă în curtea casei sale, chiar în faţa uşii...

Tabără de sculptură lângă Mănăstirea Polovragi. Simboluri dacice în arta lemnului

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Polovragi, precum și cu Asociația pentru Dezvoltare Locală...

Activităţi antitutun desfăşurate de CPECA Gorj

Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj a desfăşurat, săptămâna trecută, acţiuni de informare şi sensibilizare asupra riscurilor consumului de...

Sfânta Cuvioasă Parascheva – model de viață și de credință!

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva, supranumită și Sfânta Vineri, aceasta fiind cinstită în chip...

Primele transporturi de sare pentru deszăpezire au ajuns în Gorj

Pregătiri în linie dreaptă pentru sezonul rece, la nivelul judeţului nostru. Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu a stabilit măsurile ce vor fi întreprinse pentru...

Spitalul Motru, în plin proces de modernizare

De când a preluat spre administrare Spitalul Municipal, Primăria Motru s-a implicat în finanțarea mai multor obiective de investiție. La ora actuală este în...

Un primar care iubeşte copiii! – ,,Copiii merg acolo unde se întâmplă lucruri interesante,...

Copilul este cea mai de preț comoară a unui părinte și, totodată, cea mai mare responsabilitate a sa. Cu toate acestea, copiii nu au...

Noaptea Muzeelor-Târgu-Jiu 2018: Sute de vizitatori, prezenți la expoziții, la spectacolul de balet și...

Muzeul Judeţean Gorj ”Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu a fost plin de Noaptea Muzeelor, instituția fiind deschisă publicului, sâmbătă, între orele 15.00 - 24.00, vizitatorii...

Peste 1200 de agenți economici, verificați de poliția locală

În perioada 01.01.2017 – 31.08.2017, Poliţia Locală a Municipiului Târgu Jiu a acţionat în conformitate cu atribuţiile stabilite prin Legea nr. 155/2010 a poliţiei...

Apel al Primăriei Târgu-Jiu!

Primăria Municipiului Târgu-Jiu anunță cetățenii care dețin terenuri pe raza orașului că au obligația să asigure luarea măsurilor de salubrizare a acestora, în special...

“Dulcele mărțișor”, concurs de prăjituri de post în Parohia Strâmba Jiu

Asociația Sfânta Treime din cadrul Parohiei Strâmba Jiu și Liga Pensionarilor Filiala “Toleranța” Strâmba Jiu au organizat duminică, 12 martie 2017, pentru doamnele din...

Peste o sută de internări la Spitalul Orăşenesc Novaci

La sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Orăşenesc Novaci erau nu mai puţin de 110 pacienţi. Internările continuă să crească, însă, din fericire, reprezentanţii unităţii...

Acoperişul dispensarului din Baia de Fier, distrus de un tei

Dispensarul uman din Baia de Fier nu a scăpat întreg după furtuna de miercuri seara. De altfel, joi dimineaţa, edilul şef al comunei Baia...

Reținut pentru lovire și amenințare

Un bărbat de 45 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, joi, după ce ar fi provocat un scandal în familie, pe 20 aprilie....

Calendarul admiterii la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, anul școlar 2019-2020

Conform Ordinului ministrului Educației Naționale, numărul 4829 /2018 (completat cu Ordinul nr. 3132/2019) a fost aprobat calendarul admiterii în clasele a IX-a ale Liceului...

Încep conferinţele preoţeşti de toamnă în judeţul Gorj

Preoţii din judeţele Gorj şi Dolj participă, în perioada 1 – 13 noiembrie, la o serie de conferinţe pastoral-misionare de toamnă, sub genericul „Îngrijirea...

Precipitații record la Pocruia, 75l/mp

,,Au fost probleme majore în Tismana, la Pocruia mai exact, au picat 75l/mp de precipitații într-o jumătate de oră, ceea ce înseamnă foarte mult",...

O cățea cu pui terorizează locatarii unor blocuri din centrul municipiului Târgu-Jiu

De câteva zile, o cățea cu trei pui și-a făcut adăpost în zona blocurilor de pe strada Victoriei din Târgu-Jiu. În apropierea clădirii în...

Sportivi de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, medaliați la Campionatul European de Radio Orientare

Mai mulți sportivi de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu au reușit să obțină medalii de aur și argint la ediția 2020 a Campionatului European de...

Vaccinare la peste 2.100 de metri altitudine. Centru drive-thru, pe Transalpina

Un centru de vaccinare va fi deschis în vârful muntelui pentru turiștii care trec pe Transalpina. Centrul de tip drive-thru (vaccinarea se face direct...

Rovinari: Anunț important pentru șoferi

Primăria Rovinari are un anunț important pentru șoferi. „Începând din 23.05.2023, la ieșirea de pe strada slt. Laurențiu Lixandru spre strada Jiului a fost introdusă...

Campania ,,Stop Violenţa!”, promovată de jandarmii gorjeni

Ieri au avut loc Preliminariile Campionatului Naţional de Thai-kick Boxing din cadrul Federaţiei Române de Unifight, în incinta sălii de sport a Şcolii Generale...

Din nou drumeţ prin fascinanta lume a Jiului de Sus

Partea sudică a masivelor Parâng şi Vulcan este formată în majoritate din calcare supuse proceselor de carstificare. Pe aceste locuri, apele meteorice, precum şi...

Tabără de creație artistică, la Baia de Fier

O tabără de creație artistică va avea între 26 și 30 iulie, la Baia de Fier, fiind organizată de Biblioteca Județeană Gorj, alături de...

Postul de director executiv al CJAS Gorj, scos la concurs

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv –...

Credinţa în vindecarea de patimi!

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ne face să ne plecăm cu smerenie înaintea celei mai înalte sfinţenii omeneşti cunoscute şi cinstite în Sfânta Biserică, iar...

Două unități de învățământ din Gorj vor funcționa ca școli de aplicație

Două unități de învățământ preuniversitar din Gorj, Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național ,,Spiru Haret” din Târgu-Jiu, vor funcționa, începând cu anul școlar...

Încă două servicii licențiate, la DGASPC Gorj

Două noi servicii sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au fost licenţiate recent. Este vorba despre Serviciul...

Zeci de participanţi la Memorialul „Cezar Vărgulescu”

Clubul Montan „White Wolf” Baia de Fier a organizat, în perioada 15-17 mai 2015, cea de-a XXX-a ediţie a Memorialului „Cezar Vărgulescu”.  Nu mai...

Târgujienii de pe strada Geneva rămân două ore fără apă

Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor din Municipiul Târgu Jiu că vineri, 12 august 2016, între orele 09.00-11.00, se va sista furnizarea apei...

Noi medici specialiști, la Spitalul Rovinari

Spitalul Orășenesc “Sfântul Ștefan” din Rovinari are de acum noi medici specialiști în pediatrie-neonatologie si obstetrică-ginecologie. Astfel, femeile care vor deveni mămici în perioada...

Ordonanța de reducere a cheltuielilor bugetare a anulat Festivalul de Umor ”Ion Cănăvoiu”

Reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj au anunțat, ieri, faptul că Festivalul Național de Umor ”Ion Cănăvoiu” a fost...

Amfiteatru în aer liber, pe Cheile Sohodolului

În scopul protejării naturii, dar şi pentru crearea unor condiţii optime petrecerii timpului liber în natură, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Gorj au...

Lupta împotriva gripei sezoniere se duce şi în mediul online

În aşteptarea începerii campaniei de imunizare, Asociaţia Pro Imunizare a relansat portalul de informare www.stopgripa.ro. Utilizatorii internetului se pot informa despre gripă şi evoluţia...

Încă o petiție pentru redeschiderea Transalpinei!

Un nou demers în mediul on-line pentru redeschiderea Transalpinei începând cu data de 1 Mai. Proprietarul unei cabane din Rânca a inițiat campania de strângere...

S-a dat startul la primul concurs de mountain bike din Gorj

Peste 110 de participanţi au luat startul la prima ediţie a Concursul de ciclism montan-Defileul Jiului. Cele două trasee pe care le-au avut de...

,,Miss Primăvara’’ la Cătunele

Sâmbătă, 8 martie 2014, la Căminul Cultural de la Cătunele cele mai mândre fete din comună s-au întrecut în frumuseţe cu primăvara însăşi. Evenimentul...

Ciuperceni: Festival-concurs al cântecului, jocului și portului oltenesc

Comuna Ciuperceni va găzdui la finalul lunii iunie festivalul-concurs al cântecului, jocului și portului oltenesc „Plai de cântec și de dor”, ajuns la cea...

Lumea gorjenească – Afaceri ilegale cu locuri de veci, la Seuca

Vrem, nu vrem, mai relatăm un of al locuitorilor satului Seuca, din comuna Peştişani. În plus, faţă de plângerea col(r) Gheorghe D. Brânzan către...

Oaspeți de seamă la aniversarea col. (rtr.) v.r. Bădescu C. Constantin din Comuna Aninoasa,...

Sâmbătă, 31 iulie 2021, în jurul orei 10, o delegație formată din subprefect Virgil DRĂGUȘIN, col. ing. Eugen TÎLVESCU, locțiitorul comandantului Garnizoanei Târgu-Jiu, lt....

„Omul care a văzut moartea” – spectacol la Cinema „Sergiu Nicolaescu” Târgu Jiu

La invitația maestrului Marian Negrescu, Teatrul Național Turda va juca în data de 6 iunie 2024, de la ora 19:00, spectacolul „Omul care a...