Fără permis, la volanul unei maşini furate

391

O adolescentă de 17 ani din judeţul Dolj este cercetată de poliţiştii gorjeni pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Profitând de neatenţia unui musafir, tânăra a “împrumutat” maşina acestuia şi a plecat la plimbare. La un moment dat însă, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat în şanţ. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În după-amiaza zilei de 29 august, în jurul orei 15:45, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DJ 605 A, pe raza comunei Dănciuleşti, poliţişti ai Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au observat un autoturism răsturnat în şanţul de pe marginea DJ 605 A. Lângă autovehicul, poliţiştii au identificat o tânără care a relatat că în timp ce se deplasa din direcţia Melineşti – Stejari, a pierdut controlul asupra vehiculului şi s-a răsturnat în şanţ, pe partea stângă a direcţiei de deplasare, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Surpriza a venit atunci când oamenii legii i-au cerut tinerei să se legitimeze, ocazie cu care au descoperit că aceasta avea numai 17 ani iar maşina fusese luată fără acceptul proprietarului. “Procedând la legitimarea tinerei, poliţiştii au stabilit că este vorba despre o minoră de 17 ani, din comuna Tălpaş, judeţul Dolj, care nu avea drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult, pe parcursul verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că minora a profitat de neatenţia proprietarului autoturismului, care se afla în vizită la domiciliul acesteia. S-a urcat la volanul autovehiculului, fără a avea acceptul proprietarului şi l-a condus pe drumurile publice, cu toate că nu avea acest drept. Pe raza localităţii de domiciliu (Tâlpaş), minora nu a oprit la semnalul regulamentar al unui echipaj de poliţie şi şi-a continuat deplasarea până pe raza comunei Dănciuleşti, unde, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a părăsit partea carosabilă. Făptuitoarea minoră a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Pe numele minorei au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here