Acoperişul dispensarului din Baia de Fier, distrus de un tei

359

Dispensarul uman din Baia de Fier nu a scăpat întreg după furtuna de miercuri seara. De altfel, joi dimineaţa, edilul şef al comunei Baia de Fier a aşteptat ca o maşină de la ISU Gorj să ajungă pe raza localităţii pentru a ridica arborele rupt. Primarul Constantin Mihuţescu susţinea că teiul afectat de vijelie a distrus o parte însemnată din acoperişul dispensarului uman din localitate.

Teiul se afla în grădina unui localnic care stătea în vecinătatea unităţii medicale. ,,Trebuie reparat tot acoperişul, ţigla şi şarpanta schimbată. Vijelia asta ne costă serios”, a declarat edilul Mihuţescu. Acesta a menţionat că furtuna a afectat, pe raza localităţii, şi culturile agricole pe care le-a culcat la pământ iar în curtea şcolii a rupt un brad, care nu a provocat însă pagube. Cultura de porumb a localnicilor nu îşi va mai reveni însă după vijelie.

A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here