Necazurile unei familii de foşti chiaburi

Pe timpul regimului comunist, ţăranii au fost categorisiţi în 3 grupe: ţărani săraci, ţărani mijlocaşi şi chiaburi. Tatăl meu care deţinea o suprafaţă de 2,86 ha pământ de toate categoriile, dar a avut prăvălie sătească până în oct.1948, în anul 1951 secretarul de partid Ion Floroiu care era şi agent agricol împreună cu…

preşedintele Sfatului Popular, Petre Tomoniu l-au categorisit chiabur, pe considerentul că a avut prăvălie în sat şi a exploatat. Cotele pentru produsele vegetale şi animale erau diferenţiate pentru cele 3 categorii, aşa că tatălui meu i-au fixat următoarele cote: 750 kg porumbi ştiuleţi, 359 kg grâu, 500 l lapte vacă, 100 kg carne vită, 50 kg carne porc, 200 kg struguri, 200 kg fructe şi 500 kg fân. Dar au mai fost şi alţi pocrueni categorisiţi chiaburi pe considerentul că aveau o moară pe apă sau o maşină manuală de treierat grâul sau preotul că a folosit pământul bisericii. Tatăl meu ca să poată achita cotele, a vândut două terenuri pentru construit case, iar mama mea a vândut maşina de cusut şi costumele cusute cu motive naţionale. Cele 2 camere unde a fost prăvălia au fost date cooperativei de consum pentru bufet şi cele 3 încăperi de la etaj au fost ocupate de miliţie, familia noastră ramânând cu 2 camere. Dar în ziua de 14 oct. 1952 a venit un necaz şi mai mare, că pe mine pe considerentul că eram fiu de chiabur m-a exmatriculat când eram în ultimul an de studiu la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Tg-Jiu şi pe părinţi i-au dat afară din cele 2 camere pe care le mai avea, ca să locuiască noul preşedinte al Sfatului Popular, minerul de la Mina Brad, jud. Hunedoara pe nume de Ioji Harda. Când tatăl meu l-a întrebat că noi unde să locuim, Harda a spus că-i asigură transportul până în Bărăgan şi acolo scapă şi de chiaburie şi de cote. Norocul nostru cu cumnatul meu Nae Bocean care ne-a oferit şi nouă să locuim o cameră din cele 3 pe care le avea casa, având şi el 2 copii de 1 şi 3 ani. A doua zi am auzit în sat că sunt 2 posturi vacante la trenurile C.F.F. care transportă masa lemnoasă din păduri şi am scris o cerere şi m-am dus la Tismana la directorul I. F. E. Tului căruia i-am spus necazul meu şi dorinţa de a muncii pentru a câştiga şi cu bani, atât de necesari în familie. Mi-a cerut cererea pe care a scris că nu se aprobă că sunt fiu de chiabur şi sunt un pericol pentru deraierea trenului şi a semnat Director Gheorghe Bordânc. M-am dus la Tg-Jiu să mă angajez ca taxator pe autobuzele de călători ale lui R.A.T.A, dar m-a respins când a auzit că sunt fiu de chiabur. Pentru a intra factor poştal nu m-am putut angaja deoarece nu am avut stagiul militar satisfăcut. Văzând că nu pot să găsesc şi eu un loc de muncă, m-am gândit să mă sinucid, dar ştiind că părinţii nu au bani pentru a mă înmormânta şi bine am făcut că am găsit loc de muncă, luni dimineaţa cu trenul forestier care oprea la punctul Tismeniţa unde era magazinul pentru forestieri, luam alimente suficiente pentru o săptămână sub semnătură, iar plata lor se făcea la sfârşit de lună când scădea valoarea lor din câştigul realizat pentru munca depusă. Eram cazaţi într-o baracă din scânduri de forma unui cerc cu o deschizătură cu diametrul de 1m, în vârful acoperişului pentru a ieşi fumul de la focul din mijlocul barăcii. Dormeam îmbrăcaţi pe pat comun din scânduri pe care puneam fân şi frunze uscate şi pe care puneam o pătură. Lucram zi lumină cu ferestrăul şi securea, dar eram mulţumit că aveam şi eu bani ca să pot ajuta şi părinţii, precum şi de alimente care erau suficiente şi mai duceam şi acasă sâmbătă seara. Dar cu toată bucuria că preşedintele Harda a fost înlocuit în martie 1954 şi părinţii şi-au recăpătat cele 2 camere pentru locuit în ziua de 23 iunie 1954 am avut un necaz foarte mare. Tatăl meu a scos porcul în şosea şi îi scutura dude din duzii noştri care erau pe lângă gardul curţii casei, când a venit şeful de post al miliţiei Ilarion Iacob şi i-a spus tatălui meu să urce până în biroul lui, care era în casa noastră şi tatăl meu s-a dus, crezând că-i dă chiria trimestrială de 25 lei pentru spaţiul ocupat de miliţie. Miliţianul i-a cerut buletinul şi tatăl meu i-a spus că nu-l poartă la el, dar s-a dus acasă a luat buletinul, l-a pus pe biroul miliţianului şi l-a întrebat dacă îi dă chiria, iar el i-a spus că-i dă chiria porcului, o amendă că nu e voie cu porcii pe şosea. Auzind ce a spus miliţianul a pus mâna pe el când trecuse pragul uşii şi i-a sucit mâna la spate ca să-i ia buletinul, iar tatăl meu de durere a căzut pe duşumea şi a început să ţipe de durere. Cumnatul meu, Nae Bocean pe care-l rugase mama mea să-i spargă nişte lemne, l-a auzit ţipând şi mama a spus că Grigore ţipă şi atunci Nae a fugit pe scări până l-a găsit pe tatăl meu trântit jos şi miliţianul se lupta să-i ia buletinul şi când l-a văzut pe Nae, l-a lăsat, iar acesta l-a întrebat de ce îşi bate joc de un om bătrân de 63 ani, că nu a făcut nici un rău. Miliţianul pe un ton impunător a zis:

-Părăsiţi postul de miliţie neruşinaţilor şi vă aranjez eu pe voi.

Şi a avut dreptate că s-a dus la Sfatul Popular şi a dat telefon la miliţia raionului şi ce a spus numai el a ştiut, că a şi venit lt. Major Sfetcovici, amantul vecinei – Maria Constantinescu, care era prietenă cu Ioana, nevasta lui Iacob şi care era amanta plutonierului Sârbu, tot de la conducerea raionului şi aveau întâlnirea la Maria, că bărbatul Mariei, Matei era croitor şi lucra în atelierul cooperativei în casa lui C-tin Grindeanu.

Şi Matei, din ce i-a spus miliţianul Iacob, a dat o declaraţie în care a scris că a văzut şi auzit de la poarta casei lui distanţa de 50 m cum în biroul şefului de post chiaburul Grigore Cidam şi ginerele său Bocean, l-au înjurat, l-au bruscat, l-au ameninţat, au spus că îl reclamă, că e moldovean beţiv şi multe alte minciuni. În baza acestei declaraţii, Sfetcovici l-a arestat pe tatăl meu şi pe cumnatul Bocean, i-a dus în arestul miliţiei din Baia de Aramă, de unde pe cumnatul meu Nae Borcean şi cu declaraţia lui Constantinescu l-a dus la Tribunal. Citind declaraţia, procurorul a propus judecătorului ca Bocean să fie dus la Penitenciarul din Drobeta Tr. Severin, de unde va fi chemat când va fi programat să-l judece şi a fost dus stând acolo închis până în data de 19 august 1954 când în baza Decretului de Graţiere nr. 4 din 15 August a fost pus în libertate de Tribunal şi a scos în copie legalizată de Grefierul Şef V. Deaconescu, declaraţia mincinoasă a lui Matei. Tatăl meu după 2 zile şi nopţi stând în arest, din cauza unor crize dureroase a fost dus la spitalul din Baia de Aramă şi operat de urgenţă cu diagnosticul de ocluzie intestinală.

Dar a venit şi rândul lui Matei să ajungă la puşcărie, dar ca hoţ, deoarece a furat din atelierul de croitorie a maşinii de cusut pe care a demontat-o şi a fost ascunsă în fânul din podul grajdului şi a venit chiar pentru cercetare lt. major Sfetcovici care a întocmit proces verbal că nu a găsit corpul delict, dar a venit şi lt. major Păvălaiu care a găsit corpul delict în podul grajdului în fân.

I-a arestat pe Matei şi pe Maria fiind complice, a ordonat să ia piesele maşinii în spinare până la ieşirea din sat ca să-i vadă lumea că sunt hoţi. Au fost judecaţi la urgenţă şi Matei condamnat cu lipsire de libertate şi dus la Turnu Severin, iar pe Maria cu amendă penală. Dar pe lângă pedeapsa dată de tribunal a venit şi pedeapsa dată de Dumnezeu că Maria a devenit senilă până când a decedat, iar Matei a decedat în condiţii suspecte. Până nu a decedat Matei care a fost legionar, i-a dat o carte unui neam de-al lui, tânărului Mihai M. Semenescu, să decupeze din ea fotografia legionarului Zelea Codreanu şi să bage în urna de vot, la votarea din 2 martie 1958 şi un manifest scris pe o filă dintr-un caiet cu conţinutul. Regimul ăsta comunist e rău că pune cote mari ţăranilor şi foarte mari chiaburilor dar vin ei americanii şi toţi vor fi duşi la puşcărie. Acest îndemn al lui Matei, mi l-a spus Mihai când a venit după 4 ani, condamnat politic. (Va urma)