29.8 C
Târgu Jiu
duminică, august 4, 2024

Revelion 2012, la Săcelu

Ca şi în multe localităţi din judeţ şi din ţară, unde locuitorii unor asemenea aşezări umane organizează trecerea dintre ani într-un mod mai aparte,...

Primarul Pavel, urmărit penal după o plângere a unui fost deţinut politic

Edilul comunei Peştişani, Florin Pavel, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, din luna aprilie a acestui an, urmare a unei...

Concurs în școli pentru prevenirea consumului de droguri

Agenţia Naţională Antidrog a lansat un concurs pentru prevenirea consumului de droguri, competiţia fiind adresată elevilor de gimnaziu şi liceu. Derulat prin cele 47 de...

Reparații și igienizări la spitalul din Rovinari

Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” din Rovinari se află într-un amplu proces de reabilitare și igienizare a corpului C. Lucrările includ înlocuirea instalațiilor sanitare, a...

Ponta, cu ochii pe ministere

Nici nu și-au intrat bine în pâine noii miniștri din Cabinetul Dăncilă, că Victor Ponta a și găsit motivele pentru care cel puțin două...

Accident la Aninoasa! Un bărbat a ajuns la spital

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi, vineri, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza comunei Aninoasa...

Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia caută administrator patrimoniu

Liceul Tehnologic din Roşia de Amaradia a scos la concurs funcţia de administrator patrimoniu. Postul este cu jumătate de normă, iar termenul limită de...

Miserupism cras şi sancţiuni de faţadă, la CJPC Gorj

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) Gorj este instituţia de control unde se fac verificări pentru interesul comisarilor şi mai puţin al consumatorilor. De asemenea, actele...

Ponta nu se mai vrea la Cotroceni

Victor Ponta nu mai are gânduri pentru Palatul Cotroceni, el declarând că nu mai dorește să candideze în 2019 la Președinția României. El recunoaște...

Un grup de colindători i-a încântat pe polițiștii de la Rutieră și personalul de...

Am trecut de jumătatea lunii decembrie și ne apropiem cu pași repezi de Sărbătoarea Nașterii Domnului, a pruncului Iisus Hristos, de la a cărei...

Condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor

Un gorjean a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Gorj la executarea unei pedepse de 12 ani de închisoare după ce acum câteva luni a...

Testare gratuită a glicemiei și a tensiunii arteriale, la Motru

Primăria Municipiului Motru va desfășura luni, 18 ianuarie, prin Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară, o acțiune de testare de glicemie și măsurarea tensiunii arteriale...

Scurt pe doi!

În ziarul ”Gorjeanul” din 20 ian.a.c., dl. prof. Vasile Gogonea, în titlul articolului său, pune în seama lui Dumnezeu decantarea: ”…Cât suntem de leproşi...

Pregătiri pentru iarnă, pe drumurile naţionale care trec prin Gorj

Angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu au acționat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe DN 66 în zona Defileului Jiului. Aici s-au efectuat lucrări de...

A scăzut numărul gorjenilor cu tuberculoză

La nivelul judeţului s-a înregistrat o scădere a numărului persoanelor suferinde de tuberculoză. Astfel, dacă la sfârșitul anului 2014 rămăseseră în evidențele medicilor 311...

Compania LEONI, oficial instalată în incinta Parcului Industrial Bumbești-Jiu

Începând din data de 2.11.2017, Compania LEONI funcționează oficial în incinta Parcului Industrial de la Bumbești Jiu. Sute de persoane vor fi angajate aici,...

Bombă ecologică şi socială – Colonia ACH Gureni!

Aşezarea specifică şantierelor hidrocentralelor – Colonia ACH Gureni – s-a înfiinţat încă din secolul trecut, prin anii ‘70 ai comunismului înfloritor. Abia din anul...

Aproape 3.400 de persoane au trecut pragul centrelor de permanenţă

În ultima lună a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 3.393 de persoane au beneficiat de consultaţii şi...

În arest, după ce a bătut și amenințat un bărbat

Un bărbat de 41 de ani, din Tismana, a ajuns, marți, în arestul IPJ Gorj, după ce a amenințat și bătut un alt bărbat...

Ponta, la al doilea partid politic!

Oricât ar fi părut de greu de imaginat cu câteva luni în urmă, informația conform căreia Victor Ponta nu mai este membru PSD a...

Aniversare cu fast pentru Asociaţia Club Sportiv Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu

Asociaţia Club Sportiv Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu a împlinit șase ani de la înfiinţare! Momentul a fost marcat printr-un eveniment deosebit, festiv, împărtăşit de conducerea asociaţiei...

Standul CJ Gorj, remarcat la Târgul de Turism de la Craiova

Prima ediție a Târgului de Turism al Olteniei s-a desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, la  Centrul Multifuncţional din Craiova. Standul amenajat de Consiliul Județean...

Peste 3.600 de prezentări la cele 20 de centre de permanență din Gorj

Începând din toamna anului trecut, la nivelul judeţului Gorj sunt funcţionale 20 de centre de permanenţă. În luna februarie, 3.664 de persoane au trecut...

Referent debutant la Primăria Bustuchin

Primăria comunei Bustuchin organizează concurs de ocupare pe perioadă nedeterminată a postului contractual de execuție vacant, de referent debutant din cadrul Compartimentului bibliotecă, cultură,...

Procurorii Parchetului Motru cercetează decesul fetiţei de trei ani

Decesul fetiţei de trei ani şi rănirea altei copile de 12 ani, în urma accidentului rutier de duminică de la Roşiuţa, este cercetat începând...

Angajare pe un post vacant, la Primăria Stejari

Primăria Comunei Stejari, județul Gorj, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante de consilier – clasa I, grad...

In memoriam – NICOLAE DIACONU

Calendarul de suflet al Ţiclenilor şi al Gorjului consemnează spre aducere aminte că 12 noiembrie este ziua de naştere a omului de cultură Nicolae...

Creţan s-a întâlnit mai devreme cu Ariton

Deşi a anunţat iniţial că abia astăzi delegaţia Federaţiei Naţionale a Muncii(FNM) va avea întâlnire cu ministrul Ion Ariton la Ministerul Economiei, sindicalistul Constantin...

S-au stabilit comisiile pentru concursurile şefilor de secţie de la Spitalul de Pneumoftiziologie

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu a stabilit ca probele concursului pentru ocuparea postului de şef de secţie, II şi III...

Se fac înscrieri pentru profesorii care vor elabora planurile-cadru pentru liceu!

Profesorii din Gorj se pot înscrie în cadrul apelului de selecție pentru constituirea grupurilor de lucru pentru elaborarea planurilor-cadru pentru liceu, apel ce va...

Pakistanezul acuzat că și-a răpit copilul cere să fie eliberat din arestul Poliției Gorj

Deși și-a rezervat dreptul la tăcere, bărbatul de 48 de ani, suspectat că și-a răpit copilul, a contestat măsura de arestare preventivă și cere...

Florin Cârciumaru rămâne în PSD

Tot mai multe voci anunţau în ultima vreme plecarea liderului PSD Gorj, Florin Cârciumaru, la un alt partid. În week-end-ul care a trecut a...

UCB a oferit studenților o nouă Conferință de Management al Carierei dedicată profesiei de...

În după-amiaza zilei de 15 decembrie 2014 , amfiteatrul A016 din cadrul Facultății de Inginerie a găzduit peste 80 de studenți care au participat...

Ion Popescu-Brădiceni vă propune un poet: Ionuţ Luis POPA

Înfruntând cu nebănuit curaj prezenţa greilor, a clasicilor de la „Columna”, cenaclu cu peste cinci decenii de activitate, Ionuţ Luis Popa a citit din...

Popeangă îl trezeşte pe senatorul Frâncu: “Noi cu resursele şi ei cu turismul. Nu...

Vasile Popeangă consideră drept deplasată declaraţia de ieri a senatorului PNL de Vâlcea, Emilian Frâncu care a susţinut că în varianta unei reorganizări administrativ-teritoriale...

94 de permise, reținute și amenzi de aproape 700.000 de lei în Gorj, într-o...

Poliţiştii au reţinut, în ultima săptămână, 94 de permise de conducere şi peste 40 de certificate de înmatriculare, suma totală a amenzilor aplicate în...

Judecătorul „cu gardul” rămâne neamendat

Decizia magistratului Constantin Iacob de a-şi ridica un gard pentru care autorităţile statului spun că nu are autorizaţie s-a dovedit a fi una „înţeleaptă”,...

Alimente tradiţionale şi brăduţi împodobiţi pentru 50 de familii din Târgu-Jiu

Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, Primăria Târgu-Jiu a împărţit la finele săptămânii trecute 50 de pachete cu alimente tradiţionale pentru Sărbătorile de iarnă...

Sculpturile de la Hobiţa, vandalizate

Lucrările de sculptură de la Hobiţa au fost abandonate de autorităţile locale din Peştişani dar şi de cele culturale de la nivelul judeţului. Sculpturile...

După o pagubă de 220.000 de euro, Afaceriştii din Motru, puşi în libertate

Cele patru persoane reţinute în cazul evaziunii fiscale instrumentat joi de poliţiştii mehedinţeni, după efectuarea a 16 percheziţii domiciliare desfăşurate în judeţele Mehedinţi, Timiş,...

Cinci ore fără apă, în Târgu-Jiu

Timp de cinci ore, târgujienii din mai multe cartiere ale municipiului vor rămâne fără apă la robinete. Societatea Aparegio anunţă cetăţenii din zonele Nicolae Titulescu,...

Colectarea de semnături pentru PDL, munca directorului Boeriu la DSP

În urmă cu aproximativ două săptămâni, directorul Direcţiei de Sănătate Publică(DSP) Gorj, Marius Boeriu, le-a demonstrat subalternilor din instituţie, încă o dată, că el...

A ameninţat cu drujba şi a primit interdicţia de a părăsi ţara

Un tânăr de 21 de ani din Tismana a pus pe jar autorităţile după ce şi-a ameninţat un consătean cu drujba. Evenimentul s-a petrecut...

Pietoni accidentaţi de un şofer beat

O femeie în vârstă de 54 de ani şi un băieţel de 5 ani au ajuns marţi seară la spital după ce un şofer...

Premii pentru dansatorii ȘPA Târgu Jiu

Mai mulți cursanți ai Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu au obținut numeroase premii la competiția Movement Fest Romania International Dance Competition,...

Autoutilitară implicată într-un accident la Drăgoieşti

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Muşeteşti, a ajuns săptămâna trecută la spital după ce autoturismul la volanul căruia se afla...

Soţ şi soţie, cercetaţi pentru furt

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele a doi gorjeni, soţ şi soţie, din Târgu-Cărbuneşti, acuzaţi că au sustras mai multe bunuri din incinta...

Morţii şoselelor, victimele avariţiei!

S-au întâmplat atâtea accidente cu morţi şi răniţi pe şoselele ţării încât nu mai este nevoie să le reamintim pe toate. Victimele de la...

Dosar penal pe numele unui bărbat bănuit că a împuşcat doi câini

Un bărbat din Baia de Fier, care deţine legal armă, este cercetat penal de poliţiştii din Novaci, fiind acuzat că a împuşcat, joi, doi...

75 de gorjeni, incluşi în cursurile AJOFM ce demarează în această lună

Trei cursuri de formare profesională sunt demarate în luna curentă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, 75 de gorjeni urmând...

În primul semestru, 21 de familii din Târgu-Jiu au solicitat divorţul administrativ

În primele şase luni ale acestui an, 21 de familii din municipiul nostru au depus actele în vederea desfacerii căsătoriei pe cale administrativă. 16...

A condus din Mehedinți până în Gorj sub influența alcoolului

Un bărbat de 55 de ani, din comuna Şimian, a județului Mehedinţi, a fost depistat, în noaptea de marți spre miercuri, în trafic, de...

La Gorj, implementarea cardului de sănătate s-a făcut fără probleme

Începând cu data de 1 septembrie, cardul naţional de asigurări sociale de sănătate a devenit unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale...

Patron din Gorj, cercetat pentru evaziune fiscală

Un alt dosar penal pentru evaziune fiscală a fost întocmit zilele trecute de poliţiştii gorjeni. De această dată vizat este  administratorul unei societăţi comerciale...

Spitalul Județean cumpără reactivi pentru depistarea Covid-19. Licitație deschisă!

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu alocă peste 1,6 milioane de lei pentru achiziția reactivilor necesari testării pentru noul coronavirus. Achiziția se face prin...

De la inimă la inimă…

„…oamenii sunt ceea ce au învăţat. Şi oamenii învață aproape totul: să gândească, să simtă, să voiască, să efectueze anumite munci şi să intre...

Amendați pentru că nu au respectat carantina, doi soți, surprinși la cumpărături

Au plecat la plimbare și cumpărături, deși nu aveau voie să părăsească domiciliul. Este vorba despre patru persoane, care nu au respectat măsura carantinării...

Control judiciar, după scandalul din Obreja

Toți cei șase bărbați care au fost reținuți, marți, după scandalul din Obreja, au fost eliberați. Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe...

Poluatorii din județ, încă vizați de Garda de Mediu

Echipele de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Gorj au efectuat luna trecută nu mai puțin de 71 de inspecţii şi au aplicat șase...

Om de afaceri dus în Penitenciarul Târgu-Jiu

Un afacerist de etnie romă a fost dus, marți, în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce magistrații Tribunalului Gorj l-au condamnat la închisoare, într-un dosar de...

Halloween, sărbătorit în paşi de kangoo jumps

Au ales să sărbătorească seara de Halloween pe ghete de kangoo. Instructorul unei săli de fitness din Targu-Jiu le-a pregătit ceva special fetelor pe...

Obicei dispărut din Pocruia

Pocruia – sat frumos de la poalele Munţilor Vâlcan, situat la 30 km. vest de municipiul Tg-Jiu, judeţ Gorj, cu relief variat (munte, deal,...

Sentinţă pentru unchii violatori

Cei doi bărbaţi, de 26 și 30 de ani, din oraşul Turceni, arestaţi în iunie, după ce a ieşit la iveală faptul că şi-au...

Noi delicte silvice constatate de polițiști

Noi dosare penale pentru infracțiuni la regimul silvic au fost întocmite marți de polițiștii gorjeni, pe numele a trei bărbați cu vârste cuprinse între...

Lansarea Monografiei comunei Arcani – Evenimentul major şi neglijat al Fiilor satului!

Am purces la Arcani, sâmbătă pe la ora 10 fără un sfert. Fusesem invitat telefonic de viceprimarul Dan Pupăză şi, apoi, lăsat în voia...

Concurs pentru 9 șefi de secție din Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea a nouă posturi de medic șef secții și laboratoare. Este vorba de secțiile Neonatologie,...

35 de echipaje din țară, la Cupa Municipiului Târgu-Jiu la Rallycross

În acest weekend, la Târgu-Jiu, în localitatea componentă Preajba, se va organiza cea de-a șasea etapă a Campionatului Național de Rallycross, evenimentul fiind intitulat...

Hoţii din Teleşti, din nou în arest

Nici nu au apucat bine să savureze clipele de libertate că au intrat din nou în arestul poliţiei. Doi dintre cei trei hoţi din...

Decizie definitivă pentru târgujianul arestat pentru tentativă de viol

Bărbatul de 38 de ani, din Târgu-Jiu, reținut pe 9 martie, sub acuzația de tentativă de viol, a contestat, ieri, măsura de arestare preventivă...

Şcoala Generală Nr.3 Rovinari participă la „Picături de Lumină”

Încă de la debutul competiţiei „Picături de Lumină”, Şcoala Generală Nr. 3 Rovinari a participat la fiecare ediţie, elevii săi fiind mereu pe podium....

Atacat cu un cuțit în scara blocului

Un bărbat de 63 de ani, din Mătăsari, a fost atacat cu un cuţit în scara unui bloc din localitate. Potrivit purtătorului de cuvânt...

Consilierul Roşca, coleg cu Răuţ în CA-ul Minprest Serv

Nelu Roşca, preşedintele Sindicatului Liber de la Cariera Roşiuţa, legat ombilical până acum câteva luni de fostul deputat PDL, Constantin Severus Militaru, a devenit,...

Peștera Muierilor în topul celor mai vizitate obiective turistice din județul nostru

Puţini dintre conjudeţenii noştri cunosc faptul că Peştera Muierilor aflată în extremitatea nord-vestică a judeţului, în nordul comunei Baia de Fier este prima cavitate...

A ajuns în arest după scandal

Un tânăr de 21 de ani, din Mătăsari, a fost reținut de polițiști, marți seara, fiind acuzat că, de Crăciun, ar fi provocat un...

Bărbatul din Tismana, acuzat de tâlhărie, s-a predat la Poliție

Bobi Mărgelu, adolescentul de 20 de ani, din Tismana, acuzat că a tâlhărit un tânăr cu care chefuise în locuința sa, s-a predat la...

Iris şi Trooper, cântă luna asta la Transalpina Bike Fest

Organizatorii Transalpina Bike Fest, Asociația Trix Bike în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Serviciul Salvamont Gorj și Consiliul Județean Gorj, au stabilit recent să...

Spectacolul ,,Caramitru-Mălăele, câte-n lună și în stele”, sâmbătă, la Târgu-Jiu

Vești bune pentru cei care așteptau cu nerăbdare să-i vadă pe scenă pe Ion Caramitru și Horațiu Mălăele. Spectacolul ,,Caramitru-Mălăele, câte-n lună și în...

Rănit după ce a căzut de pe bicicletă

Un bărbat de 69 de ani a căzut de pe bicicletă, duminică, în timp ce se deplasa pe un drum în pantă, către Preajba....

Kinetoterapie pentru copiii cu dizabilităţi din judeţul Gorj

Proiectul „Kinetoterapie pentru copiii cu dizabilităţi din judeţul Gorj ” va fi implementat în municipiul Târgu-Jiu, dar de rezultatele lui vor beneficia toţi copiii...

Fostul primar Bocşe, trimis în judecată de DNA pentru o notă mare la oral

Iulian Bocşe, fost poliţist şi apoi fost primar de Crasna, până la reţinerea sa şef al Biroului Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul din...

Boierul Dumitru Pleniceanu, în memoria posterităţii

Miercuri, 26 octombrie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din parohia Vădeni-Nord, s-a oficiat o slujbă de pomenire în memoria lui Dumitru Pleniceanu, una dintre...

„Pedepsit” pentru act sexual cu un minor!

Verdict al magistraților gorjeni în care un individ a fost judecat pentru că ar fi abuzat sexual de o minoră. Sentința Judecătoriei Târgu Jiu...

Avansări în grad, la Jandarmeria Gorj

Astăzi, de la ora 8.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj are loc festivitatea de înaintare în gradul următor a 4 ofiţeri şi...

Negocieri tensionate la CEO pentru tăierile de sporuri

Reprezentanţii administraţiei Complexului Energetic Oltenia(CEO) s-au întâlnit ieri, din nou la sediul instituţiei pentru a continua discuţiile legate de sporurile de care beneficiază doar...

Deficit de personal la Ambulanţă

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj scoate la concurs, în perioada următoare, două posturi de ambulanţier. Din Organigramă lipsesc şi două posturi de medic,...

Parteneriat între autorităţile locale şi Şcoala de Teatru şi Comunicare

Consilierii locali au votat un proiect de hotărâre privind încheierea unui parteneriat între o Şcoală de Teatru şi Comunicare şi Primăria Municipiului. Durata parteneriatului...

Se fac înscrieri pentru Festivalul-concurs ,,Maria Apostol” de la Runcu!

Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs al Cântecului Popular Oltenesc „Maria Apostol”, ediția a XIII-a, de la Runcu. Până pe data de 7 mai 2024,...

Raport favorabil cu amendamente pentru proiectul de modificare a OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă...

Comisiile economică, pentru constituţionalitate şi pentru privatizare din Senat au reexaminat, marţi, proiectul de modificare a OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice...

Târgujian urmărit internațional, prins de polițiști

Un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, urmărit la nivel internațional, a fost prins de polițiști. Acesta a fost dus, ieri, în Penitenciarul...

Şofer judecat pentru moartea fetei de 11 ani din Plopşoru

Bărbatul care în iunie 2011 se afla la volanul unei autospeciale cu pompă, folosită la turnarea cimentului în construcţii, cu care a accidentat mortal...

Violatorul din Cătunele și-a primit pedeapsa

Judecătoria Motru a decis la sfârșitul săptămânii trecute ca bărbatul acuzat de violarea unei bătrâne din comuna Cătunele, vecină cu el, să își petreacă...

12 ani de închisoare pentru sexagenarul care şi-a ucis fratele geamăn

Vasile Simion, bărbatul de 64 de ani, din comuna Stejari, care şi-a ucis fratele geamăn, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Sentinţa...

Festivalul Luminii, la Târgu-Jiu: Jocuri cercetăşeşti şi ateliere pentru copii

Cercetaşii din Târgu-Jiu organizează o nouă ediţie a Festivalului Luminii. „Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte” este titulatura sub care se va desfășura evenimentul care se...

Hoţul din Germania, băgat după gratii

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au emis mandatul de arestare preventivă solicitat de autorităţile din Germania pe numele unui tânăr din Rovinari, care, în...

Popriri pe pensii pentru 1.650 de gorjeni

Un număr de 1.650 de pensionari din Gorj au popriri pe pensii, cele mai frecvente motive ale reţinerilor din venit fiind datoriile la întreţinere,...

La Peştişani – Bâlciul de Sân’ Petru, un eşec fără curent electric

„Lume multă, oameni puţini”, vorba pedagogului Puiu lu’ Tică Tanu, la tradiţionalul bâlci de Sfântul Petru din Nucetul localităţii Peştişani. Au fost de toate,...

Şefia Protecţiei Consumatorului Gorj, râvnită şi de un candidat din Câmpulung

●“Sunt pregătit să preiau şefia Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj, în ciuda concurenţei” - Mădălin Giurcău, vicepreşedinte UNPR Gorj Mădălin Giurcău are contracandidat pe 21...

Tabăra Săcelu va ajunge la Consiliul Judeţean

Centrul de Agrement de la Săcelu va ajunge în administrarea Consiliului Judeţean, până în anul 2020. Este anunţul făcut, sâmbătă, de către ministrul Tineretului...

Zeci de câini fără stăpân, lăsați liberi pe străzile din Bâlteni! Un copil și...

Cine merge pe străzile și ulițele satelor din comuna Bâlteni își asumă un mare risc! În ultimii ani, câinii fără stăpân și-au făcut ,,casă”...

Doliu în Câmpu Mare! Șoferul care s-a răsturnat cu mașina în Albeni, în ziua...

A lăsat în urma sa un copil de 7 ani și altul de 11 ani. Asta pentru că s-a urcat la volan, în ziua...