În ziarul ”Gorjeanul” din 20 ian.a.c., dl. prof. Vasile Gogonea, în titlul articolului său, pune în seama lui Dumnezeu decantarea: ”…Cât suntem de leproşi sufleteşte…”. Evident, noi oamenii! Or, Atotputernicul, nu poate fi atras în asemenea vulgarităţi de vreme ce, El înseamnă Iubire, Adevăr şi Dreptate, sălăşluind în chiar fiinţa şi făptura fiecărui Om(Fac. 1-26;I Cor.6-20), aşa cum suntem: buni şi mai puţin buni( I Cor.1-27). Deduşi liberului arbitru, ne este ”foarte greu să fim oameni când numai Dumnezeu, o singură dată a izbutit să fie Om desăvârşit” (L.Blaga-Elanul insulei).
Exceptându-l pe dl Gogonea, tânguim şi stampele oamenilor puternici ce ne etichetează mai nou, ca: ”ciumpalaci”, ”viermi”, ”golani” ş.a. asumându-şi contagiunea. Nici nu-i de mirare. Asemenea murdării sunt deversate peste noi încă din 1990, de când unii pretinşi ”formatori de opinie” (curat!) îşi covârşesc traiul născocind şi punând după grumazul nostru, necuvenit tot felul de apucături; şi mai înspăimântător!: se întrec în filozofări, tâlcuiri despre românism, conştiinţă, credinţă ş.a. în chip îndobitocitor, preluând, grosier, din Apus toate reziduurile acelor culturi, căutând obstinant să placă străinilor prin starea jalnică în care ne-au adus, îndeosebi pe tineri; mulţi dependenţi de otrăvurile din pliculeţe ca şi de gunoiul din televizor ori de surogatele internetului – nişte oficine ale marilor şi lacomelor imperii din jur (aceleaşi de sute de ani): austro-ungar, ţarist şi otoman cu tentacule cumplit de prădalnice înfipte devastator în ce ar mai fi putut avea România întru păstrarea fiinţei sale naţionale, aducând-o acum, de la fala ei, de aceleaşi megaharabale, cu sprijinul demenţial dat de slugoii lăuntrici( şerpi la sân ţinuţi asemeni lui Oreste) – într-o jalnică stare de colonie a Occidentului. Ba, mai încropiră, la comandă, şi un sondaj batjocoritor prin care ni se spune că, noi românii am fi, pasămite, cei mai nefericiţi oameni ai Planetei. Nişte campioni ai deznădejdii, asemeni celor din Fiji. Şi, uite aşa, toate aguridele străine de neam şi ţară, erijate în politicieni, guvernanţi şi filozofi de doi bani – terfelind valenţele noastre blajine – continuă nestingheriţi să ne împresoare sufletele cu energiile lor debordant-negative; laşi, neînstare să şi le dospească în mlaştina cugetului lor, dacă-l mai au…! că le reuşeşte din plin manopera josnică, grăiesc sinuciderile aproape zilnice ale celor disperaţi în faţa zilei de mâine cât şi a celor nevoiţi a se târâ pe brânci prin colbul din jurul bisericilor, aşa cum i-am văzut în vara trecută( o ruşine naţională!) la biserica din Micula, în chiar prezenţa I.P.S.Mitropolit Andreicuţ. Bieţii copii, prin asemenea iniţieri ajungând să aleagă calea lepădării de sine şi umilinţa în faţa spaimei groaznice inoculată insidios în mintea lor crudă, cum că nu au de ales! Ei, urmând să fie robii feluriţilor stăpâni, pentru a nu cădea în ”păcatul de moarte al necredinţei”. Ba, mai aflăm stupefiaţi cum nişte copile ( Gorjeanul din 23 şi 24 ian. 2012), eleve, devin prostituate în mrejele unor îmbuibaţi imorali, în timp ce alţi şcolari se îneacă cu rucsacul în spate garnisit cu bolovani; unii se aruncă în gol de la etajele superioare ale blocurilor strivindu-se pe caldarâmul din jur ori sub roţile trenurilor în tranzit, cărora li se adaugă şi cei care cad, irecuperabil, pradă inaniţiei de dorul părinţilor plecaţi să şteargă Occidentul la fundul împuţit de-atâta adăstare pe acelaşi stârv: capitalismul hrăpăreţ, închipuit în viaţă cu ajutorul puştii şi cufărului cu dolari. Regretabil este faptul că nimeni din cei responsabili faţă de asemenea oripilaţii nu regretă nimic lăsând totul la întâmplare… Oare când vom redeştepta în ”puiul de român” simţământul de OM integru, demn, cinstit, straşnic ca un demiurg în măsură să îndeplinească, veridic, Planul pentru care vine AICI, ACUM, pe Pământ, spre a edifice necontenit marile salturi calitative în sănătate, învăţământ, ştiinţă, în producţia de bunuri materiale, cultură, s.a., în consens cu frumuseţea sa şi a naturii înconjurătoare ce exprimă deopotrivă minunea Universului şi a Vieţii ce trebuie trăită cu fruntea sus, înfruntându-i tranşant pe cei care vor să-i vlăguiască fiinţa şi proprietatea?! Însăşi presa locală poate să facă mai multi pentru ca ”Badea Ion” să rămână mereu modelul demnităţii neclintite, tot una cu vatra în care se însoreşte aici de milenii; fiind nedrept ca spaţii largi de ziar să fie alocate numai unui vulg restrâns certat cu legea în timp ce trăirile, experienţele şi succesele celor mulţi, trec, neiertător, în uitare. Aşa, şi cu scrisul dogmatic: în locul înfricoşărilor şi îndemnului la fel şi fel de pocăinţe pentru păcate care nu ne aparţin, având deja burduful plin de ispăşiri neavenite sub traiul unor guvernări ipocrit, ar fi minunat dacă ni s-ar deschide noi orizonturi de temeritate de curaj şi încredere ca purtători de Dumnezeu, precum cele următoare: ”Mai departe fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” (Filip.4-8) şi fapta.
Mihail Pasere
