Dosar penal pe numele unui bărbat bănuit că a împuşcat doi câini

1476

Un bărbat din Baia de Fier, care deţine legal armă, este cercetat penal de poliţiştii din Novaci, fiind acuzat că a împuşcat, joi, doi câini. O localnică a sunat la 112 și l-a reclamat că i-a ucis animalele.
,,La data de 6 august, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că un localnic i-ar fi împușcat doi câini. În urma efectuării de cercetări la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat faptul că un bărbat de 69 de ani, din comuna Baia de Fier, membru vânător al Asociației de Vânătoare Gorun, autorizat pentru a deține, purta și folosi de arme letale de vânătoare, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare organizată, pe Fondul Cinegetic 12 Gilort, ar fi împușcat în intravilanul localității Cernădia, cu arma de vânătoare, deținută legal, doi câini, care, în urma cercetărilor s-au dovedit a fi hoinari. Prevederile legale în vigoare permit împușcarea, fără restricții, a câinilor hoinari, doar dacă aceștia sunt găsiți pe suprafețele fondurilor de vânătoare. În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală sau interzisă, fără drept și uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Arma letală de vânătoare, împreună cu două tuburi de cartușe, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a se dispune cu privire la măsura anulării dreptului de deținere, port și folosire al armelor și munițiilor, față de bărbat, fiind cercetat în stare de libertate”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.