Amendați pentru că nu au respectat carantina, doi soți, surprinși la cumpărături

1720

Au plecat la plimbare și cumpărături, deși nu aveau voie să părăsească domiciliul. Este vorba despre patru persoane, care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu. Acestea au fost sancționate de oamenii legii.,,La data de 2 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, cu ocazia verificărilor pe raza de competență a persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, au depistat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Scoarța și o tânără, de 26 de ani, din aceeași localitate, care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu, aceștia fiind identificați pe DN 67 – Pișteștii din Deal, din comuna Scoarța. Cei doi tineri au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii nr. 55/2020”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.O familie din Tismana, care nu avea voie să părăsească domiciliul, a fost surprinsă de polițiști chiar la cumpărături. Cei doi soți au fost amendați.,,Tot în cursul zilei de ieri(nr. luni), polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana, cu ocazia verificărilor pe raza de competență a persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, au depistat un bărbat de 43 de ani, din comuna Godinești și pe soția acestuia, în vârstă de 30 de ani, care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu, aceștia fiind identificați în incinta unei societăți comerciale, de pe raza comunei.Față de cele două persoane a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare de 1000 de lei, conform Legii nr. 55/2020”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Oamenii legii au desfășurat, luni 16 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În urma controalelor, au fost verificate peste 1.100 de persoane, 113 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 303 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.  Pentru neregulile constatate au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.800 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here