Un bărbat de 63 de ani, din Mătăsari, a fost atacat cu un cuţit în scara unui bloc din localitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Miruna Prejbeanu, agresiunea a avut loc, joi, victima fiind tăiată la mână de către un bătrân de 67 de ani. Duminică, acesta a fost reținut de anchetatori. ”La data de 8 noiembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au fost sesizaţi de un bărbat de 63 de ani, din comuna Mătăsari, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în scara unui bloc, din localitate, ar fi fost lovit la mâna stângă, cu un corp tăietor-înțepător, de un bărbat de 67 de ani, din aceeași localitate, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. În continuarea cercetărilor, faţă de agresor a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Ieri, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale.
L.F.