Lansarea Monografiei comunei Arcani – Evenimentul major şi neglijat al Fiilor satului!

493

SANY0750Am purces la Arcani, sâmbătă pe la ora 10 fără un sfert. Fusesem invitat telefonic de viceprimarul Dan Pupăză şi, apoi, lăsat în voia soartei. Să mă descurc cu revenirea la Peştişani. Noroc cu primarul din Peştişani, care m-a luat în loc de mult aşteptatul „iamă nene”. Cum Arcanii chiar merită văzut, n-o să-i port pică celui care nici nu a spus „La revedere”.

„Străveche vatră românească”

Este titlul cărţii grele, format mare şi de aproape 550 de pagini, intitulată firesc, „MONOGRAFIE ARCANI”, scoasă de sub teascurile tipografiei ProdCom SRL şi la Editura „MĂIASTRA” – 2010. Despre aşezarea Arcani au scris condeie celebre ale reportajului românesc, în frunte cu SANY0756regretatul mare jurnalist şi poet Ilie Purcaru, gorjean din Târgu Cărbuneşti, după mamă. Tot pe aici trecuseră, în perioada interbelică reporteri, folclorişti şi etnografi din echipa sociologică a lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Naţional al Satului din Bucureşti, care astăzi îi poartă numele.

Şi al doilea muzeu ca importanţă, „Astra” din Sibiu, a preluat mai multe construcţii ţărăneşti de aici, de la Arcani. Dar risc să cad în greşelile autorităţilor locale ale comunei Arcani şi să-l neglijez pe extraordinar de merituosul autor al monografiei. El se numeşte Constantin Cheznoiu, a împlinit pe 28 iulie, deci cu doar trei zile mai devreme, frumoasa vârstă de 86 ani. Şi este încă verde ca bradul, bărbat zdravăn şi fost învăţător în Arcani. Prea atenţi cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, prof. univ. dr. Nicolae Mischie, atât primarul Vasile Popescu, cât şi viceprimarul SANY0759Dan Pupăză au uitat şi să-i mulţumească oficial şi măcar verbal, în faţa numeroşilor fii ai satului prezenţi la manifestarea autorului monografiei. Dacă, cu ani în urmă, Nicolae Mischie fusese onorat cu titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Arcani, deşi doar soţia sa s-a născut aici, ei bine, învăţătorul Constantin Cheznoiu nu a primit acest titlu. Deşi îl merita cu prisosinţă!

Promitem să revenim asupra superbei monografii, căreia Primăria Arcani credem că nu i-a acordat suficientă atenţie. Cât priveşte munca la redactare, aceasta ca şi cheltuielile tipăririi monografiei sunt rodul eforturilor exclusive ale învăţătorului C. Cheznoiu şi ale familiei sale.

Te Deum şi muzică populară

SANY0798Slujitorii Bisericii Ortodoxe Române, de la parohiile din comună, în frunte cu părintele protopop al Gorjului au slujit un Te Deum pentru strămoşii arcănenilor, pentru eroii căzuţi pe front în cele două războaie mondiale şi pentru suflarea de faţă. Această manifestare spirituală, spectacolul oferit de maestrul violonist şi dirijor al Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, profesorul Marcel Parnica, împreună cu soţia sa originară din comuna Arcani, solistă de muzică populară astăzi celebră au încântat pe cei prezenţi, îndemnaţi la sârbe şi hore gorjeneşti. Dar cei mai minunaţi artişti au fost elevii unei clase de la Şcoala primară a comunei Arcani, conduşi de o distinsă învăţătoare de loc din Ardeal.

Scriitori de pe Valea Jaleşului

img304Lăudăroşi, ca toţi gorjenii, cei din Arcani nu s-au lăsat mai prejos. Au făcut o statistică cu profesorii, economiştii, inginerii şi ofiţerii superiori născuţi pe aceste meleaguri. La un moment dat, un hâtru a şi zis: „La Arcani, sunt doi intelectuali pe cap de locuitor!” Mă rog, fiecare face ce vrea. Meritau mai mult respect, chiar şi în Monografia Arcani, marele folclorist profesorul Vasile Cărăbiş, generalul Constantin Sănătescu, fost şi prim-ministru al României, criticul literar creator de şcoală scriitoricească în Gorj, prof. Titu Rădoi absenţi câteştrei din carte şi din alocuţiunile primarului, viceprimarului ori ale celorlalţi invitaţi.

Nu au lipsit, în schimb, scriitorii Dumitru C. Dănău şi poetul Ion Sanda, cel care se autointitulează „fostul Ministru al Culturii Gorjene”. Ion Sanda ne-a iertat de recitarea lungilor sale poeme, oferindu-ne o proaspătă şi memorabilă poetă-ţărancă din Arcani, ale cărei creaţii le-a recitat însăşi poeta cu o memorie extraordinară. Maestrul Ion Sanda ne-a promis că ne va aduce la redacţia Gorjeanul” o selecţie din poeziile venerabilei poete ţărancă. Îl aşteptăm şi-l credem pe cuvânt, deocamdată.

Poetul Ion Căpruciu, de peste Deal, din Brădiceni a rupt „gura târgului” Arcani cu poema scrisă ad-hoc, pe care-o publicăm mai jos.

Ion Căpruciu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.