23 C
Târgu Jiu
miercuri, iulie 24, 2024

Gorun a primit verde la validare

Comisia de organizare a alegerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu-Jiu a validat ieri candidaturile celor doi profesori universitari înscrişi în cursa electorală...

A stat cinci ore într-o fântână

O femeie de 74 de ani din satul Lupoaia, Cătunele, şi-a petrecut noaptea de marţi spre miercuri într-o fântână. Femeia a fost recuperată ieri...

Campania socială „Zâmbet pentru mâine”, încheiată cu succes

Recent încheiată, campania socială „Zâmbet pentru mâine”, desfăşurată pe parcursul celei de-a doua decade a lunii iunie în municipiul Târgu-Jiu, a reuşit să aducă...

Percheziţii la Licurici

Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti, Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti şi Serviciului de Intervenţie Rapidă – I.P.J. Gorj, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei...

Zece membri PP-DD au părăsit partidul

Supăraţi pe modul în care Dan Diaconescu face campanie în Târgu-Jiu, zece membri ai PP-DD şi-au dat demisia din partid. Proprii membri sunt supăraţi...

Administraţia CEO, retrasă de la negocieri

Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, le-a transmis un ultimatum sindicaliştilor care negociază încă de la finalul anului trecut noul contract colectiv de muncă al Complexului...

Posturile din Sănătate, pe punctul de a fi deblocate

Ministrul Sănătăţii a anunţat că în aceste zile ar putea fi deblocate 11.000 de posturi din sistemul sanitar. Liderii sindicatelor din Sănătate, de la...

Controale lunare pentru verificarea substanţelor toxice

Producătorii, distribuitorii, utilizatorii, importatorii dar şi exportatorii gorjeni care lucrează cu substanţe chimice periculoase sunt obligaţi să furnizeze Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj...

Sexagenar, acuzat că a incendiat un şopron

Un bătrân de 61 de ani din comuna Crasna este principalul suspect în cazul unui incendiu izbucnit luni la un şopron de furaje din...

Urmărit naţional, depistat de jandarmi

Un bărbat de 37 de ani, din Târgu-Jiu, urmărit naţional, a fost depistat de jandarmii gorjeni. Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Tudor...

Târgujian internat la Buziaş, revenit în familie

La Centrul de Reeducare de la Buziaş sunt internaţi trei minori din judeţul Gorj pentru diverse acte infracţionale. Unul dintre aceştia a primit permisiunea...

Începe dezinsecţia în municipiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va demara până la finele acestei săptămâni acţiunea de dezinsecţie a spaţiilor verzi din întreg municipiul. De înlăturarea insectelor se vor...

În februarie, mai puţini şomeri decât în ianuarie

În urma unor statistici efectuate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la sfârşitul lunii februarie, în judeţul nostru erau înregistraţi...

Mii de gorjeni vaccinaţi împotriva gripei sezoniere

Campania de imunizare împotriva gripei sezoniere este în plină desfăşurare la nivelul judeţului nostru. Până în prezent s-au vaccinat peste 6.500 de persoane. La...

Autorităţile târgujiene, la zi cu plata către asistenţii personali

Conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu a făcut plăţile pe luna martie pe carduri către toţi asistenţii personali...

Ceană, nota 9,65 la examenul de manager la Turceni

Spitalul Orăşenesc Turceni a organizat concurs pentru postul de manager. Deşi au fost multe persoane interesate de această funcţie, la concurs s-a înscris doar...

Cine îşi bate joc la Târgu-Jiu de Ecaterina Teodoroiu?

Numele ,,eroinei de la Jiu” cum a fost supranumită Ecaterina Teodoroiu, apare în cartea de istorie, pe monumentele închinate luptătoarei şi la casa sa...

Temperaturi extreme – Gorjenii sfătuiţi să-şi ia măsuri în zilele caniculare

Până marţi, inclusiv, judeţul nostru este sub incidenţa unui cod galben de temperaturi extreme. Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii a stabilit o serie de...

Gura Târgului – Caragea îşi păstrează chipiul

Viorel Caragea, comandantul IPJ Gorj, ar fi scăpat de Comisia de Disciplină a IGPR, se discută printre subalternii acestuia care dau ca sigur faptul...

20.000 de lei, “cadou” pentru FRF

Consilierii locali din cadrul administraţiei municipale din Târgu-Jiu au aprobat ieri alocarea sumei de 20.000 de lei către Federaţia Română de Fotbal (FRF) pentru...

De săptămâna viitoare – Va funcţiona un nou centru local APIA la Hurezani

De luni, 22 februarie, îşi va începe activitatea noul Centru Local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj din comuna Hurezani....

A început Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

În perioada 24 – 28 septembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj organizează „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Pe parcursul acestei săptămâni vor fi organizate mai...

Protocolul dintre FNM şi UNPR nu mai există

Cam o lună de zile, atât a existat protocolul de colaborare dintre Federaţia Naţională a Muncii şi filiala judeţeană a Uniunii Naţionale pentru Progresul...

Edilii din Gorj cer la IŞJ redeschiderea unor şcoli pe 10 septembrie

Apropierea cu paşi repezi a noului an şcolar aglomerează la maxim biroul inspectorului şcolar general Ion Işfan, printre deciziile pe care acesta şi subordonaţii...

Consiliul Judeţean vrea „Open Days” made în Gorj

Participând la cea de-a VII-a ediţie a „Open Days- Săptămâna Europeană a regiunilor şi oraşelor”, eveniment desfăşurat la Bruxelles, în perioada 5-8 octombrie a.c.,...

„Noaptea Muzeelor” a atras peste o mie de vizitatori

Peste 1000 de gorjeni au trecut sâmbătă pragul celor două muzee din municipiul Târgu-Jiu, deschise până târziu în noapte. A fost marcată astfel o...

Un sfert din solicitanţi nu vor mai primi ajutoarele de încălzire – Plafon scăzut...

Plafonul veniturilor beneficiarilor de ajutoarele de încălzire a fost scăzut cu aproape 200 de lei. Acest lucru a fost hotărât printr-o Ordonanţă de Urgenţă...

CEO angajează 700 de craioveni

Din luna aprilie 2013, Complexul Energetic Oltenia(CEO) va prelua, SC Termo SRL, fosta regie de termoficare din Craiova. Este vorba despre regia transformată de...

Poliţia Municipiului Motru, în acţiune

Lucrătorii Poliţiei Municipiului Motru şi cei din comunele limitrofe desfăşoară numeroase acţiuni în cadrul programului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Astfel, la sediul poliţiei din Motru şi...

Peste 12 tone de cărbune, confiscate de poliţiştii gorjeni

Poliţiştii din Turceni au confiscat miercuri peste 12 tone de cărbune, în urma unei acţiuni de combatere a ilegalităţilor în domeniul transporturilor rutiere de...

Septuagenară, lovită în cap în timp ce încerca să aplaneze un scandal

Bătrâna de 78 de ani a intervenit pentru a aplana un scandal izbucnit între fiul său şi un tânăr din Târgu-Jiu, moment în care...

Oprişescu a câştigat împotriva CE Turceni

Maria Oprişescu, salariat pe funcţia de contabil-şef în cadrul Direcţiei Transport şi Servicii din cadrul Complexului Energetic(CE) Turceni, la un moment dat chiar angajat...

Pe 8 martie, târgujiencele nu plătesc parcări şi nici bilete la Transloc

Târgujiencele sunt răsfăţate de autorităţile locale, de Ziua Internaţională a Femeii. Astfel, pe 8 martie, doamnele şi domnişoarele din municipiul nostru vor beneficia de...

Banii pe concediul din vară, ceruţi în instanţă de sute de profesori

În instanţele judecătoreşti din judeţul nostru sunt în derulare sute de procese iniţiate de profesori din mai multe localităţi care îşi cer drepturile pierdute...

Avalanşă de cereri, la Serviciul de Paşapoarte

Angajaţii Serviciului Judeţean de Paşapoarte au fost asaltaţi încă de la începutul lunii trecute cu sute de cereri de eliberare a acestor acte, fie...

Festivalul Naţional al Şanselor Tale, organizat la Rovinari

În aceste zile, la Colegiul „Gheorghe Tătărescu” din Rovinari se desfăşoară „Festivalul Naţional al Şanselor Tale” a cărui semnificaţie este dată de denumirea acestui...

Campania de vaccinare antigripală continuă

Gorjenii se tem de gripa sezonieră. Din acest motiv, mii de persoane s-au imunizat în cadrul campaniei de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2012-2013....

CE Turceni a anulat dispnobilizarea a peste 200 de salariaţi

Numărul gorjenilor care îşi vor pierde locul de muncă în următoarele două luni se estimează a fi de aproximativ 1.600. Aceste persoane lucrează în...

Încă un accident mortal la CE Turceni

Un angajat al Complexului Energetic Turceni şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă într-un accident de muncă, în urmă cu vreo două luni un alt muncitor,...

Rovinărean cercetat pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Un tânăr de 27 de ani s-a trezit atacat în plină stradă de către un alt bărbat, care l-a lovit în zona capului cu...

Transloc Târgu-Jiu cumpără combustibil de un milion de lei

Societatea de transport în comun de pe raza municipiului Târgu-Jiu, Transloc SA, va aloca din bugetul propriu suma de 1.113.700 lei...

Mântuitorul, văzut pe o frunză uscată la Târgu Jiu

O veche vorbă românească spune să nu te joci cu lucrurile sfinte şi tocmai asta au încercat ieri să facă şi zeci de persoane...

Un târgujian a furat un bagaj

Silviu C., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Târgu-Jiu a fost prins în flagrant de către Poliţia Comunitară şi agenţii TF Târgu-Jiu...

Acţiuni de prevenire la Bumbeşti-Jiu

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Gorj, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au continuat acţiunile preventive...

Minerii iau concediu forţat

Salariaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) vor intra în concediu timp pentru trei săptămâni, în perioada 24 decembrie 2009 -...

Sindicaliştii Cartel Alfa au protestat fără vlagă la Târgu-Jiu

Sindicaliştii Cartel Alfa s-au strâns, ieri, în Piaţa Prefecturii Gorj pentru a susţine o serie de revendicări. Ei au cerut, printre altele, modificarea de...

Şi-a înjunghiat concubina cu cuţitul

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a ajuns pe mâinile agenţilor de poliţie după ce a încercat să-şi omoare iubita cu mai...

Atenţie maximă la evaziunea fiscală

Combaterea criminalităţii economico-financiare s-a realizat cu preponderenţă de către lucrătorii Serviciului de Investigarea Fraudelor, care, în luna februarie, prin activităţile de investigare şi documentare...

Salvamontişti sârbi, la instruire în Gorj

Săptămâna trecută, timp de patru zile, salvamontiştii gorjeni au fost gazdele unei delegaţii formată dintr-un număr de nouă reprezentanţi ai echipelor de...

Murături şi dulceaţă, pe lista hoţilor în Ajun de Crăciun

În doar 2 zile, 5 gorjeni, printre care şi un minor de 16 ani, au ajuns să fie cercetaţi de poliţişti pentru comiterea infracţiunii...

Campanie de prevenire a infracţiunilor specifice sărbătorilor de iarnă

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au derulat zilele trecute, în baza campaniei “Sărbători de iarnă în siguranţă”, o serie...

Începe sesiunea de toamnă a BAC-ului

Liceenii care nu au promovat examenul de bacalaureat în prima sesiune au acum o nouă şansă. Sesiunea de toamnă a bacalaureatului va debuta luni,...

Puşcărie pentru criminalii de la Schela

Cei doi tineri care până acum puteau fi consideraţi „suspecţi” în cazul oribilei crime produse la începutul anului la Schela sunt deja „infractori” după...

Bertha, şef al DNA Târgu-Jiu pentru următorii trei ani

Adrian Cristian Bertha va fi, pentru următorii trei ani, procurorul şef al Biroului Teritorial Târgu Jiu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procurorul a fost numit...

Protest, în faţa Prefecturii Gorj

Câteva zeci de gorjeni din comuna Crasna au protestat ieri în faţa Prefecturii Gorj, timp de două ore, nemulţumiţi de nedreptăţile care li s-au...

Amenzi în valoare de 9.500 lei, aplicate de poliţişti

În cursul zilei de 17 septembrie, poliţiştii gorjeni au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.500 lei, ca urmare a controalele efectuate...

După patru ani în modul – Preşcolarii din Cocorova încep anul şcolar într-o grădiniţă...

Cei douăzeci şi unu de preşcolari din Cocorova înscrişi pentru anul şcolar 2010-2011 vor învăţa de astăzi într-o nouă locaţie. Vechea locaţie, compusă din...

Amenzi, în târgul de la Polovragi

Târgul de la Polovragi a fost luat la purecat de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Astfel, două echipe au mers şi au verificat...

Alegeri la filiala Crucii Roşii Gorj

Luna aceasta este una decisivă pentru subfilialele din Gorj ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. La nivelul întregului judeţ se vor organiza...

Consiliul Judeţean Gorj a alocat aproape 200.000 lei pentru Agenda Culturală 2012

În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, consilierii au aprobat alocarea sumei de aproape 200.000 lei pentru finanţarea mai multor evenimente incluse în Agenda Culturală...

Staţia de pompare apă Calea Bucureşti concesionată către Aparegio Gorj

Furnizorul de apă Aparegio Gorj s-a ales cu staţia de pompare apă Calea Bucureşti prin concesiune din partea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Aceasta, la rândul...

Dosar penal pentru fugă de la locul accidentului

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a lovit cu maşina o femeie...

Raliul de la Rânca: adrenalină, ulei de motor şi dominaţia lui Hora

Cupa Gorjului de la Rânca, organizată în week-end, a adus la linia de start peste 60 de piloţi din întreaga ţară. Adrenalina era la...

La sfârşitul lunii, Din nou, „Marea Debarasare”

Campania de colectare a deşeurilor şi a echipamentelor electrice şi electronice (DEEE-uri) va avea loc, de acum, în fiecare judeţ, o dată la trei...

Înghesuială pe ceaune!

Deschiderea unui nou magazin în zona Pieței Centrale, ieri dimineață, în zi de sărbătoare, a fost un bun prilej pentru gorjeni pentru a se...

A intrat cu maşina într-un cap de pod

Un gorjean de 57 de ani din comuna Dăneşti a intrat duminică cu maşina într-un cap de pod, în urma impactului bărbatul suferind leziuni...

Pod inaugurat la Cruşeţ! – Localnicii din Mierea speră că nu vor mai fi...

Locuitorii satului Mierea din comuna gorjeană Cruşeţ pot spune de acum încolo că au scăpat de coşmarul inundaţiilor provocate de râul Amaradia. Spre bucuria...

Ajutoare de la Guvern pentru cinci familii din Gorj

În şedinţa de Guvern de miercuri, 18 martie, s-au adoptat o serie de ajutoare guvernamentale de urgenţă pentru 253 de familii sau persoane singure....

Mort de beat la volan

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Mehedinţi, a rămas fără permis după ce s-a urcat mort de beat la volan...

Festivalul “Maria Lătăreţu”, începe în noiembrie la Târgu-Jiu

Încep preselecţiile pentru Festivalul Cântecului Popular Românesc “Maria Lătăreţu”. Cu această ocazie, împătimiţii cântecului popular din toate zonele ţării au ocazia să se înscrie...

În această perioadă – Peste 20 de persoane găzduite de Casa Iris

În ultima perioadă s-a observat o creştere a numărului celor care se adresează autorităţilor locale pentru a fi cazaţi la centrul pentru persoanele fără...

De două săptămâni, Locatarii unui bloc din Turceni îşi fac nevoile în găleată

De 14 zile, 200 de apartamente din Turceni sunt fără apă. Din cauza gerului, ţevile de apă s-au spart sau au îngheţat, apa nemai...

Eroii Revoluţiei din 1989, comemoraţi la Târgu-Jiu

Eroii Revoluţiei Române de acum 21 de ani au fost comemoraţi ieri şi în municipiul Târgu-Jiu, manifestările desfăşurându-se sub titulatura „Zilele Recunoştinţei”. Momentele revoluţiei...

Copii speciali într-un spectacol special

Copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (Şcoala Specială) Gorj s-au pregătit cu multă dăruire pentru Sărbători, prezentând ieri un...

Începe Bac-ul

Peste 4000 de liceeni gorjeni intră, începând de astăzi, în febra examenului de bacalaureat. În perioada 11 – 13 iunie, absolvenţii claselor a XII-a...

Concubinul femeii decedate, reţinut pentru 29 de zile

Pe numele suspectului de 52 ani, din comuna Câlnic, a fost emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii...

Fotbalist de la Pandurii lăsat pieton

Mare i-a fost uimirea unui jucător de la Pandurii când a fost tras pe dreapta zilele trecute și i-a fost cerut permisul de conducere,...

Martie provoacă gripe şi răceli gorjenilor

Razele călduţe ale soarelui şi temperaturile plăcute cu care a debutat luna lui Mărţisor i-au determinat pe unii gorjeni să renunţe la hainele groase...

APM Gorj şi ABA Jiu au informat tinerii despre importanţa Zonelor Umede

Ziua Mondiala a Zonelor Umede a fost marcată şi la Târgu-Jiu, atât Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj cât şi Administraţia Bazinală de Apă...

Hoţ prins în flagrant

Un rovinărean în vârstă de 39 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca...

Maioreanu: ,,Organizaţia de la Licurici l-a propus vice pe Dragoş Moldovan”

Abia la şedinţa din noiembrie, de Consiliu Local Licurici, ar urma să fie trecută pe ordinea de zi şi numirea noului viceprimar al localităţii....

Ţurţurii de gheaţă, pericol pentru pietoni

Ţurţurii de gheaţă de la streşinile clădirilor din municipiul nostru reprezintă un real pericol pentru trecători. Autorităţile locale au curăţat de gheaţă clădirile...

Posedau o jumătate de tonă de cărbune pentru care nu aveau acte

Un cuplu din comuna Albeni care aveau în căruţă încărcată cantitatea de 500 kg cărbune pentru care nu au putut prezenta documente justificative de...

TSD Gorj donează sânge

Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat Gorj a demarat o serie de acţiuni umanitare, începând prin mobilizarea tinerilor membri ai partidului de a...

Prins la furat de lemne

Un tânăr de 25 de ani din Cruşeţ este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos după ce...

Ordinea publică asigurată de jandarmi, la Bacalaureat

Pe toată perioada Bacalaureatului, jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică pentru a evita orice incident. Astfel se vor asigura măsuri de ordine publică...

Comerţ ilicit, oprit de poliţişti

Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, depistarea persoanelor care...

Incendii la sfârşit de săptămână

Două incendii izbucnite la o cameră de locuit, respectiv acoperişul unei case de locuit, au fost lichidate de către pompierii militari de la Garda...

Sfârşit de săptămână aglomerat pentru pompierii gorjeni

Nici sfârşitul săptămânii trecute nu s-a dovedit a fi lipsit de evenimente pentru pompierii gorjeni. Aceştia au intervenit pentru stingerea mai multor incendii, cauzate...

Politrucii de la deconcentrate, zburaţi din funcţii de USL

Schimbarea ,,specialiştilor” cu ştate vechi în ale politichiei la deconcentratele din judeţul Gorj este momentan un subiect tabu la nivelul liderilor Uniunii Social Liberale(USL)...

Husnicioara pleacă de la CEO

Exploatarea minieră Husnicioara va fi transferată până cel mai târziu la mijlocul lunii noiembrie de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) la Regia Autonomă pentru...

Gura Târgului – Însoţiţi de neveste, Consilierii municipali din Motru, şcoliţi la Băile Felix

Pe fonduri de la Primăria Motru, consilierii din localitate, inclusiv cei din Opoziţie, vor pleca astăzi la Băile Felix pentru a participa la nişte...

Poliţia a „regionalizat” Gorjul în 11 zone

Că se face sau nu regionalizare probabil nici Traian Băsescu nu mai ştie, dar cert este că, de acum încolo, la nivel de judeţ...

Hoţ de echipamente sportive, condamnat la doi ani de închisoare

Un tânăr de 22 de ani din Târgu-Cărbuneşti a fost reţinut sâmbătă de poliţiştii gorjeni, acesta fiind condamnat de către o instanţă de...

De Crăciun – Meniu festiv pentru asistaţii din centrele subordonate DGASPC

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-a preocupat şi de această dată de asigurarea unui meniu special pentru beneficiarii serviciilor...

Curăţenia municipală, insuflată de poliţiştii locali

Poliţia Locală a municipiului Târgu-Jiu a început ieri, la iniţiativa primarului Florin Cârciumaru, o acţiune de conştientizare a cetăţenilor cu privire la efectuarea curăţeniei...

Ziua oierului, la Novaci, fără politicieni de top

Autorităţile din Novaci au organizat ieri o nouă ediţie a tradiţionalei manifestări „Urcatul oilor la munte”, fără ca numărul participanţilor să fie unul foarte...

Restanţele disponibilizaţilor, achitate de Poliţia Comunitară

Foştii salariaţi ai Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu care au fost disponibilizaţi în septembrie şi-au primit banii pentru luna octombrie. Cele aproape 40 de persoane care...