Campania de vaccinare antigripală continuă

370

Gorjenii se tem de gripa sezonieră. Din acest motiv, mii de persoane s-au imunizat în cadrul campaniei de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2012-2013. La ora actuală, în stocul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj se mai găsesc 1.423 de doze, iar în teritoriu mai sunt disponibile alte aproape 900 de doze.

Ca în fiecare an, şi în cadrul actualei campanii de imunizare împotriva gripei sezoniere sunt vaccinate persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medico-sanitar. Vaccinarea antigripală nu este obligatorie, ea făcându-se doar la cerere. În plus, începând din acest an, vaccinarea antigripală este recomandată şi gravidelor. Campania de imunizare se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.

Aproape 1.500 gorjeni vaccinaţi, în ultima săptămână
Campania de vaccinare antigripală din acest an atrage tot mai mulţi gorjeni. Numai în ultima săptămână au solicitat imunizarea aproape 1.500 de persoane. „În ultima săptămână, la nivelul judeţului nostru au fost imunizate 1.456 persoane, dintre acestea 795 au peste 65 de ani. La ora actuală, la noi în stoc mai sunt 1.423 de doze, iar în teritoriu există 895 doze de vaccin antigripal”, a confirmat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2012-2013 este în plină desfăşurare la nivelul judeţului nostru. De la debutul campaniei şi până în prezent, mii de persoane s-au imunizat. Cei care doresc să se vaccineze se pot adresa medicilor de familie.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here