Cupa Gorjului de la Rânca, organizată în week-end, a adus la linia de start peste 60 de piloţi din întreaga ţară. Adrenalina era la maxim la fel ca şi motoarele turate la începerea cursei. Startul s-a dat la 8.30 pentru evitarea caniculei. Cursele de vineri şi duminică au fost pline de peripeţii. De altfel, la un moment dat, cursa de la Rânca a fost întreruptă din cauza uleiului răspândit pe traseu de Bogdan Dobranici, numărul 453, care a ieşit de pe drum în prima urcare a antrenamentelor şi a continuat apoi, cu baia de ulei spartă, până la sosire.
În cele două zile de la finalul săptămânii trecute s-a desfăşurat pe drumul ce duce în staţiunea Rânca şi pe Transalpina, două adevărate maratoane pe roţi. Este vorba despre două etape ale raliului naţional de viteză în coastă. Etapele cu numărul IX şi X au adunat la start peste 60 de împătimiţi ai acestui sport, lipsit de data aceasta de vedetele din politică.
La antrenamente, Paul Andronic a stabilit cel mai bun rezultat al primei manşe cronometrate, cu 2:52.335, urmat îndeaproape de Daniel Onoriu, în timp ce Andrei Dumitrescu a fost al treilea. Ovidiu Zaberca a fost al patrulea, în faţa lui Lucien Hora, într-o manşă în care reşiţeanul nu şi-a asumat riscuri, din cauza problemelor de aderenţă generate de o dâră de ulei lăsată de un concurent de la postul 14 şi până la sosire. De altfel, din cauza acestei probleme cursa a şi fost întreruptă. Manşa s-a încheiat sub steag galben roşu, iar după încheierea ei, concursul a fost oprit.
Traseu curăţat
Organizatorii şi oficialii au depus eforturi pentru curăţarea traseului şi reluarea cursei, iar pentru moment circulaţia a fost reluată, din cauza numărului foarte mare de turişti. La reluarea cursei Lucien Hora revine pe prima poziţie fiind mai rapid cu aproape 5 secunde în faţa următorului clasat, Paul Andronic. Daniel Onoriu încheie podiumul antrenamentelor, în faţa lui Lucian Răduţ, liderul intermediar al grupei A şi a lui Andrei Dumitrescu.
La concurs, Lucien Hora arată că mai avea rezerve substanţiale şi revendică alte trei secunde şi jumătate pe coasta de la Rânca. Andrei Dumitrescu profită de problemele lui Paul Andronic, cel care nu a reuşit să încheie urcarea din cauza unor probleme tehnice, şi se instalează pe poziţia secundă a clasamentului intermediar. Daniel Onoriu se menţine pe podium, în fata liderului de la “A”, Răduţ şi a lui Zaberca. În final, Lucien Hora câştigă cu rezultatul din prima manşă de concurs, după ce a renunţat la cea de-a două. Configuraţia clasamentului în privinţa primelor cinci poziţii rămâne identică celei din prima manşă de concurs, cu Dumitrescu, Onoriu, Răduţ şi Zaberca urmându-l pe învingătorul Hora.
A.S.