Controale lunare pentru verificarea substanţelor toxice

326
Producătorii, distribuitorii, utilizatorii, importatorii dar şi exportatorii gorjeni care lucrează cu substanţe chimice periculoase sunt obligaţi să furnizeze Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj lista cu preparatele nocive pe care le deţin pentru a putea obţine autorizaţie din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului.

Astfel, în prezent, la nivel judeţean există aproximativ 130 de societăţi, printre care şi mai multe farmacii, care deţin medicamente ce conţin substanţe toxice. „Toate aceste societăţi sunt obligate să ne comunice listele cu substanţele periculoase şi noi, lunar, face controale, în primul rând, în farmacii, pentru a verifica modul de păstrare şi de etichetare al medicamentelor ce conţin astfel de substanţe”, a declarat Simona Dumitraşcu, director coordonator adjunct al ITM Gorj.
Toate aceste măsuri s-au impus corespunzătoare pentru asigurarea şi protejarea sănătăţii oamenilor, animalelor şi a mediului, precum şi pentru prevenirea oricăror sustrageri de astfel de substanţe şi preparate ori deturnarea acestora din circuitul legal. Până în prezent, inspectorii de muncă nu au sesizat nereguli la firmele care lucrează cu astfel de substanţe, precauţia fiind pe ordinea de zi în activitatea celor din urmă. De altfel, chiar dacă de ani buni nu s-au înregistrat nerespectări ale indicaţiilor în domeniu, reprezentanţii ITM Gorj anunţă societăţile vizate că în caz de nereguli sau de neprezentare a listei complete cu substanţele nocive, vor suporta sancţionări cu amenzi a căror valoare diferă în funcţie de gravitatea problemei.
„O evidenţă a acestor societăţi o ţine şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj. Tot ei, pot să şi aplice sancţiuni”, a mai spus Dumitraşcu. Poliţiştii din cadrul IPJ Gorj avertizează că producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte conform codului penal.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here