APM Gorj şi ABA Jiu au informat tinerii despre importanţa Zonelor Umede

337

Ziua Mondiala a Zonelor Umede a fost marcată şi la Târgu-Jiu, atât Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj cât şi Administraţia Bazinală de Apă Jiu realizând o serie de acţiuni de informare şi conştientizare cu privire la valorile şi beneficiile pe care le au zonele umede. Mizând pe faptul că tinerii vor conştientiza efectele unui comportament iresponsabil faţă de zonele umede şi mediul înconjurător şi vor lua atitudine atunci când vor sesiza un astfel de comportament.

În perioada 29 ianuarie 2013 la grădiniţele ”Mihai Eminescu”, şi “Lumea Copiilor” din Târgu-Jiu au avut loc programe cu tema educaţie ecologică. Aceeaşi temă a fost dezbătută şi la Facultatea de Ingineria Mediului, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din municipiu. De asemenea, pe data de 31 ianuarie a avut loc o acţiune de conştientizare, derulată în parteneriat cu Şcoala Tismana. La Colegiul “Tudor Vladimirescu” cu participarea unor echipaje de la Colegiile “Virgil Madgearu”, “Ecaterina Teodoroiu” şi “Spiru Haret” a avut loc un concurs cu tema zonele umede şi Delta Dunării, în mod special. Toate aceste activităţi au fost realizate de către reprezentanţii APM Gorj.

“Importanţa zonelor umede pentru activitatea gospodăririi apelor”, tema dezbătută de către elevi
La 25 ianuarie 1991 România a aderat la Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice. Prin aceasta s-au creat premisele menţinerii caracterului ecologic şi gestionării sustenabile a acestor zone cu o valoare faunistică şi floristică inestimabilă.
Tema din acest an, sub egida căreia s-a desfăşurat Ziua Mondială a Zonelor Umede, “Zonele umede şi gestionarea apei” reflectă interdependenţa dintre apă şi zonele umede precum şi rolul – cheie pe care îl joacă aceste zone, dar reprezintă şi o bună oportunitate de subliniere a beneficiilor pe care aceste ecosisteme le pun în slujba societăţii umane şi de a întreprinde acţiuni de conştientizare a publicului larg asupra valorilor şi beneficiilor zonelor umede şi a Convenţiei Ramsar.
În contextul devizei acestui eveniment pentru anul 2013, Administraţia Bazinală de Apă Jiu a început, încă din 31 ianuarie 2013, desfăşurarea a diverse activităţi în unităţile de învăţământ partenere. Astfel, specialiştii ABA Jiu au fost prezenţi, la Şcoala Generală nr. 29, unde au dezbătut împreună cu elevii din clasele I-VIII de la Ecoşcoala tema “Importanţa zonelor umede pentru activitatea gospodăririi apelor”. Totodată, elevii au realizat o expoziţie – colaj de desene ce evidenţiau Zonele Umede şi importanţa acestora.

8 situri Ramsar, la nivelul ţării
Convenţia, cunoscută şi sub numele de „Convenţia Ramsar”, este un tratat interguvernamental care asigură cadrul de acţiune la nivel naţional şi internaţional, în vederea conservării şi utilizării raţionale a zonelor umede şi a resurselor acestora. Tratatul a fost adoptat în 2 februarie 1971 în oraşul iranian Ramsar şi a intrat în vigoare în 1975, fiind singurul tratat global de mediu care se ocupă de un ecosistem special, iar ţările membre ale Convenţiei acoperă toate regiunile geografice ale planetei. Membrii Ramsar s-au angajat să desemneze zonele umede potrivite pentru Lista zonelor umede de importanţă internaţională (“Lista Ramsar”) şi să asigure gospodărirea lor eficientă, să conlucreze în direcţia utilizării raţionale a tuturor zonelor umede prin intermediul utilizării unor politici adecvate, a legislaţiei, acţiunilor de management şi educaţie publică, precum şi să coopereze la nivel internaţional cu privire la zonele umede transfrontaliere, sisteme partajate de zone umede, specii comune şi proiecte de dezvoltare care pot afecta zonele umede. La nivelul întregii ţări există un număr de 8 situri Ramsar recunoscute, acoperind o suprafaţă de 824.897 ha, cel mai mare fiind Delta Dunării – 647.000 ha. Cele 8 situri ramsar sunt: Parcul Natural Comana (25.10.2011- Giurgiu), Delta Dunării (21.05.1991- Tulcea), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (02.02.2006 –Transilvania), Parcul Natural Porţile de Fier (18.01.2011-Caraş Severin), Lacul Techirghiol (23.03.2006- Constanţa), Lunca Mureşului (02.02.2006 –Arad), Tinovul Poiana Stampei (25.10.2011 – Suceava ) şi Insula Mică a Brăilei (15.06.2001 –Brăila).
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here