Pod inaugurat la Cruşeţ! – Localnicii din Mierea speră că nu vor mai fi izolaţi de ploi

328

DSCN3638Locuitorii satului Mierea din comuna gorjeană Cruşeţ pot spune de acum încolo că au scăpat de coşmarul inundaţiilor provocate de râul Amaradia. Spre bucuria localnicilor, recent, au fost finalizate lucrările la podul ce face legătura dintre satul Mierea şi restul comunei Cruşeţ, inaugurarea acestuia având loc la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, dar şi a mai multor oficialităţi judeţene si locale.

DSCN3642După mai mulţi ani de aşteptare sătenii din Mierea sunt mulţumiţi de faptul că nu vor mai rămâne izolaţi în perioadele cu precipitaţii intense. Aceştia îşi doresc ca podul rutier să fie unul trainic dar mai ales să nu mai aibă parte de inundaţii.

“În sfârşit ni s-a împlinit visul”

DSCN3645“Vreau să vă spun că este un moment deosebit de emoţionant pentru mine, ca primar al acestei localităţi. Vă amintiţi de fiecare dată când venea râul Amaradia mare, nu puteam să facem niciun fel de legătură cu satul, care are un nume foarte frumos, Mierea. Aş vrea să va spun că munca mea la acest pod dăinuie de ani de zile. Iată că visul s-a împlinit. S-a împlinit bucuria pentru dumneavoastră şi în acelaşi timp pentru mine, pentru că las ceva în urma mea”, declara primarul din Cruşet în timpul festivităţii. Edilul Viorel Drăguşin, primar în exerciţiu dar şi DSCN3665candidat pentru un nou mandat ca primar USL, spune că eforturile nu au fost în zadar. Acesta i-a mulţumit preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, pentru faptul că l-a ajutat de fiecare DSCN3724dată când a fost nevoie. La rândul său, Ion Călinoiu a spus că amenajarea şi construirea podului ce face legătura dintre satul Mierea şi comuna Cruşeţ este cu atât mai valoroasă cu cât investiţia a fost realizată în timp de criză economică, situaţie agravată şi de o guvernare ce nu avea ca prioritate nevoile oamenilor.

Călinoiu: “Iată ce înseamnă mobilizarea oamenilor”

“Lucrările la această investiţie s-au finalizat prin efortul autorităţilor locale şi judeţe pe timpul vechii guvernări care nu era interesată decât de propriile ei avantaje. Dar s-a reuşit pentru că aici s-au mobilizat oamenii”. Sătenii din Mierea au scăpat de coşmarul nopţilor cu inundaţii, când puhoaiele de apă ale râului Amaradia îi rupea de restul comunei. Ion Călinoiu a mai adăugat că: ”Nimeni nu cunoaşte nevoile unei comunităţi decât oamenii care trăiesc în acea comunitate şi care se implică în rezolvarea problemelor acesteia. De aceea, noi ştim cel mai bine că inaugurarea podului din Mierea este o mare realizare nu numai pentru comuna Cruşet cât şi pentru autorităţile judeţene. Ştim că aici nu vom mai avea probleme. Ne-am dorit acest lucru şi iată că azi l-am împlinit”. Cu ocazia aceluiaşi eveniment local, oficialităţile judeţului au mai participat şi la o slujbă de sfinţire a unei troiţe, astfel fiind respectate tradiţiile creştin-ortodoxe ale locului.

M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here