Sindicaliştii Cartel Alfa au protestat fără vlagă la Târgu-Jiu

160

Sindicaliştii Cartel Alfa s-au strâns, ieri, în Piaţa Prefecturii Gorj pentru a susţine o serie de revendicări. Ei au cerut, printre altele, modificarea de urgenţă a Legii Dialogului Social, deblocarea posturilor în sectorul bugetar, crearea de locuri de muncă, creşterea salariului minim la cel puţin 850 lei. La protest au participat peste o sută de persoane. Liderii sindicali au fost primiţi de prefectul Claudiu Teodorescu. Protestul nu a fost nici de amploare. nici de durată, putând fii catalogat chiar anemic.

Peste o sută de membri ai Confederaţiei Naţionale „Cartel Alfa” Gorj au protestat, joi, în Piaţa Prefecturii Gorj. Ei au cerut modificarea de urgenţă la Legii dialogului social, deblocarea posturilor din sectorul bugetar şi crearea de locuri de muncă. „Acţiunile sindicale trebuiau făcute în luna octombrie, întrucât în noiembrie începe campania pentru parlamentare şi Guvernul nu mai are posibilitatea de a ne rezolva revendicările. Cerem modificarea Legii Dialogului Social, pentru că sindicatele au fost marginalizate; a doua problemă foarte importantă este ca privatizările care urmează să se facă, să se realizeze în mod transparent şi cumpărătorii să fie obligaţi să menţină în continuare tot personalul şi acelaşi procent de producţie. Deblocarea posturilor pentru bugetari; oprirea privatizării companiilor energetice; crearea de locuri de muncă, creşterea valorii salariului minim garantat în plată la cel puţin 850 lei; modificarea şi aplicarea legii salarizării unice pentru bugetari; plata într-o singură tranşă a restanţelor salariale ale profesorilor şi personalului bugetar pensionar sau care urmează, câştigate prin instanţele judecătoreşti”, a explicat Pompiliu Popete, liderul Cartel Alfa Gorj.

Prefectul a primit petiţiile protestatarilor
Autorităţile s-au arătat deschise dialogului cu protestatarii. Astfel, Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, reprezentată de Prefectul judeţului Gorj, Ion-Claudiu Teodorescu, a solicitat şi a avut o întâlnire cu Pompiliu Popete, lider Cartel Alfa, însoţit şi de alţi reprezentanţi ai acestui Sindicat. În urma discuţiilor purtate, aceştia i-au înmânat prefectului petiţiile cu revendicările acţiunilor de protest. S-a luat act de solicitările membrilor C.N.S „Cartel Alfa”, iar documentele cu caracter oficial depuse la Instituţia Prefectului – Judeţului Gorj au fost transmise în copie la ministerul de resort.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here