Un sfert din solicitanţi nu vor mai primi ajutoarele de încălzire – Plafon scăzut cu 200 lei de persoană

332
ajutoarePlafonul veniturilor beneficiarilor de ajutoarele de încălzire a fost scăzut cu aproape 200 de lei. Acest lucru a fost hotărât printr-o Ordonanţă de Urgenţă care va intra în vigoare în câteva zile. Astfel, foarte multe familii nu vor mai primi ajutoarele de încălzire pe care trebuiau să le primească o dată cu începerea sezolunui rece.

În municipiul Târgu – Jiu asta înseamnă o reducere cu aproximativ 26% a numărului beneficiarilor.

Cei care vor beneficia de ajutoarele de încălzire vor fi mult mai puţini faţă de anii trecuţi datorită renunţării la ultimele trei tranşe. Astfel, dacă până anul trecut venitul maxim pe cap de membru de familie pentru care se putea obţine ajutor de încălzire era de 615 lei, anul acesta s-a redus la 425 de lei. Până în prezent, pentru prima lună a sezonului rece s-au primit, la sediul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu – Jiu nu mai puţin de 1 957 de cereri pentru încălzirea cu lemne, din care doar patru au fost respinse, şi aproximativ 5 000 de cereri pentru încălzirea cu gaze. Astfel, din rândul celor care se încălzesc cu lemne aproximativ 3 procente nu vor mai primi subvenţia, în timp ce 23% din persoanele care se încălzesc cu gaze şi au solicitat ajutor de încălzire, nu vor mai beneficia de acesta. Astfel, plafonul veniturilor beneficiarilor acestor ajutoare a scăzut cu aproape 200 de lei faţă de anul trecut, în ciuda faptului că Liga asociaţiilor de propietari cere renunţarea la această ordonanţă şi creşterea plafonului la 750 lei venit mediu lunar pe membru de familie.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here