Începe dezinsecţia în municipiu

335

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va demara până la finele acestei săptămâni acţiunea de dezinsecţie a spaţiilor verzi din întreg municipiul. De înlăturarea insectelor se vor preocupa angajaţii unei firme private care a încheiat un contract cu Primăria Târgu-Jiu.

„Deocamdată am terminat cu tratamentele aplicate arborilor. Urmează ca în două-trei zile să începem dezinsecţia în toate spaţiile verzi, din apropierea oazelor de apă, ne vom preocupa şi de gardurile vii, de toate zonele pe care le cunoaştem a fi cu probleme”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Acesta a mai spus că dezinsecţia se face în trei etape, prima dată în următoarea perioadă, a doua oară la 14 zile după prima acţiune, şi a treia oară va fi la şapte zile după cea de-a doua dezinsecţie. Pentru aplicarea de tratamente pomilor şi pentru acţiunea de dezinsecţie din acest sezon, Primăria Târgu-Jiu va cheltui din bugetul propriu suma de 350 de milioane de lei vechi.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here