Zece membri PP-DD au părăsit partidul

153

Supăraţi pe modul în care Dan Diaconescu face campanie în Târgu-Jiu, zece membri ai PP-DD şi-au dat demisia din partid. Proprii membri sunt supăraţi pe fondatorul partidului pentru că a venit în oraşul în care premierul Victor Ponta candidează, doar pentru a face circ printr-o competiţie murdară. Foştii PPDD-işti şi-au anunţat susţinerea pentru Victor Ponta.

Zece tineri din cadrul PP-DD din Gorj şi-au înaintat demisiile conducerii partidului. Nemulţumirile sunt legate de modul în care în Gorj se face campanie electorală de către Dan Diaconescu. „Nu suntem de acord cu modul în care se face campanie electorală în ultima vreme. Ne delimităm total de ceea ce se întâmplă în aceste momente în Târgu-Jiu. Am vrut o campanie bazată pe bun simţ, fără jigniri, în care să prezentăm ceea ce putem face noi, nu minciuni”, a explicat Ionuţ Catrina, membru PPDD. Gestul lui a fost urmat şi de alţi colegi de partid. „Mi-am dat demisia din PP-DD din cauza campaniei murdare desfăşurată în acest moment. Totul are o limită. Anunţ clar că-l voi susţine pe Victor Ponta la alegerile parlamentare. Nu vrem circ, vrem stabilitate şi bun simţ”, a anunţat Virgil Rusu, un alt membru demisionar. Foştii susţinători ai lui Diaconescu au renunţat şi la funcţiile publice deţinute, respectiv de consilieri locali. Este şi cazul lui Mihai Vulpe, consilier municipal în Consiliul Local din Târgu-Jiu: „Nu este corect ce se întâmplă acum, e multă minciună, aceasta nu este o competiţie”, a precizat Vulpe. Înaintea camapaniei electorale conducerea PP-DD de la Gorj şi-a dat demisia în bloc. Şase membri ai formaţiunii politice au părăsit partidul şi funcţiile publice deţinute.
Gabriela Mladin

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here