5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024

Arhive Lunare: septembrie 2020

Serile la Brădiceni, ediţia a XXIV-a – Când Tinereţea… Eternă te livrează memoriei

despre ION HOREA - Versuri şi reversuri, Vers et revers, Editura Cartea Românească, poezie Ion Horea este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai premiaţi scriitori ai generaţiei ’60, pe care de fapt o premerge, căci, născut în 1929, a debutat în 1949, iar cu volum în 1956, odată cu mai tânărul său confrate Nicolae Labiş. A debutat în Almanahul...

Înscrieri la Primăria Rovinari pentru stimulentul destinat preșcolarilor

Primăria Orașului Rovinari acordă și în anul școlar 2020-2021 tichete educaționale pentru copiii din familiile defavorizate. ,,Având în vedere prevederile Legii nr. 248/2015, cât și H.G. 15/2016 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate și H.C.L. nr. 26/25.02.2016, vă facem cunoscut faptul că începând cu data de 1 septembrie 2020 se primesc dosarele privind acordarea...

Edilul Jianu și-a delegat atribuțiile secretarului Primăriei! A intrat în izolare 14 zile

Primarul municipiului Motru a anunțat instituția pe care o conduce că timp de 14 zile este obligat să stea în izolare. Soția și fiica edilului au fost confirmate cu coronavirus la începutul acestei săptămâni. Nu este exclus ca virusul să fi fost luat de Elena Jianu de la Cariera Lupoaia, acolo unde există un focar de COVID, deja trei salariați...

Ca la noi, la nimeni – Distrugerea României!

Motto: „Minciuna este cea mai mare armă de distrugere în masă.” Hasier Agirre Într-un comentariu de după sarabanda cu Moțiunea de cenzură, realizatorul emisiunii În gura presei, Mircea Badea – de data asta invitat la Sinteza zilei de către Mihai Gâdea – mi-a confirmat unele convingeri de-ale mele, mai vechi. În spatele desființării Moțiunii de cenzură a fost nimeni altul decât președintele...

MEC organizează selecție pentru completarea Corpului de Experţi al Serviciului Control

Selecţia se adresează exclusiv cadrelor didactice din centre școlare de educație incluzivă - școli speciale/Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională/Centru Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) și se desfășoară în baza metodologiei specifice, aprobată prin ordinul de ministru nr. 4.650/30.06.2020. La nivelul județului Gorj sunt disponibile patru locuri, două pentru învățământul special/CSEI și două pentru CJRAE. Experții...

Conducerea Craiovei are COVID! Cârțu: Sper ca totul să fie bine

Cluburile românești se luptă în continuare cu noul coronavirus, indiferent de eșalonul în care evoluează. După ce antrenorul Cristiano Bergodi și mai mulți membri din staff-ul său au avut de furcă cu SARS-CoV-2, echipa din Bănie trece printr-un nou episod neplăcut. Finanţatorul Universitătii, Mihai Rotaru, preşedintele Sorin Cârţu, managerul general Marcel Popescu şi managerul executiv Ovidiu Costeşin au fost...

Trei bărbați, în arest pentru agresiune

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, din Godinești, și-au petrecut noaptea de marți în arestul IPJ Gorj. Aceștia sunt acuzați că ar fi agresat un bărbat de 42 de ani din aceeași localitate. Cea care a sesizat poliția a fost chiar victima.,,La data de 1 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au...

Mai puțini aleși locali în Gorj

Gorjul va avea mai puțini aleși locali în mandatul 2020-2024, din cauza scăderii numărului de locuitori. În total vor fi 870 de consilieri locali, la care se adaugă cei 32 de consilieri județeni. Președintele Consiliului Județean Gorj va fi ales prin vot direct, așa cum s-a întâmplat și la alegerile din 2012. Așadar, Gorjul va fi condus de 32 de...

Ponta: Au deschis restaurantele doar pentru alegeri

Guvernul Orban a deschis restaurantele doar pentru alegerile locale de pe 27 septembrie, însă le vor închide imediat după, este de părere deputatul de Gorj Victor Ponta, președintele Pro România. Ponta a criticat autoritățile și pentru bâlbele legate de începerea anului școlar. „Aș vrea să pot să merg la teatru sau la operă, dar probabil două ore vom sta...

Drumuri reabilitate la Cărbunești

Autoritățile locale din orașul Târgu Cărbunești au scos la licitație lucrările de refacere infrastructură și parte carosabilă în satele Măceșu și Cărbunești. Drumurile sunt improprii circulației, iar pe alocuri devin impracticabile, mai ales în sezonul ploios. Este vorba de DC 43 sat Măceșu - 2km, DS 4 -sat Cărbunești - 2km și DS 5 sat Cărbunești – 1 km. Drumurile vor...

Se caută director adjunct la o școală din Târgu-Jiu

Inspectoratul Școlar Județean Gorj organizează concurs pentru ocuparea postului de director adjunct la Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu. La selecție pot participa cadre didactice care îndeplinesc condițiile de ocupare a postului. Depunerea dosarelor pentru participare la selecție se va face în perioada 2 - 9 septembrie 2020, la secretariatul I.S.J. Gorj.

Au fost publicate rezultatele de la Bacalaureat

Ministerul Educației a publicat listele cu notele obținute de candidații care au susținut probele din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. La nivelul județului Gorj, cea mai mare medie obținută de un candidat este 8.9 și îi aparține unui absolvent de la Liceul Tehnologic Bârsești. Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații astăzi, între orele 14:00-20:00.

Informare meteo de ploi torențiale

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 03 septembrie, ora 12:00 – 04 septembrie, ora 21:00 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică Zone afectate: conform textului       Din a doua parte a zilei de joi (03 septembrie) în sud-vest, centru, nord-est și la munte, iar în noaptea de joi spre vineri (03/ 04 septembrie) și pe parcursul zilei de vineri (04 septembrie), îndeosebi în jumătatea de est...

Amenzi de peste 9.200 de lei, aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

160 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, în ultimele 24 de ore, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. ,,În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au...

Încălcarea normelor COVID-19 poate fi raportată la o linie roșie de urgență

InfoCons lanseaza linia rosie de urgenta ‘’Ia atitudine‘’ si  vine în sprijinul consumatorilor din România, în special în această perioadă dificilă și pune la dispoziția acestora numărul 021-9615 număr cu tarif normal în rețeaua Telekom apelabil din toate rețelele, numar dedicat consumatorilor care constata ca nu sunt indeplinite normele ce trebuie respectate de catre operatorii economici odata cu redeschiderea...

Gorjeni căutați de autoritățile germane, găsiți în Târgu-Jiu

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, marți, pe raza municipiului Târgu-Jiu, un bărbat și o femeie, ambii de 35 de ani, din localitate, urmăriţi la nivel naţional. Pe numele celor doi autorităţile germane au emis mandate europene de arestare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice fapte comise pe teritoriul acestui stat. ,,Persoanele au...

Trei bărbați, reținuți pentru agresiune

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați, ieri, de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Godinești, cu privire la faptul că, în ziua de 21 august a.c., ar fi fost agresat de mai mulți localnici. În urma audierilor, trei bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, din Godinești, au fost reținuți. ,,În cauză...

Au venit rigolele pentru strada Grivița! Lucrările continuă!

”Au venit și rigolele pentru strada Griviței. Cablurile trec în subteran, au fost instalați și stâlpii pentru iluminat cu lămpi pe led. Mai este puțin. Este modelul după care se vor face toate străzile din Târgu Jiu. (...) Este un volum foarte mare de lucrări și toate aceste probleme se rezolva în timp. Tot ce vă cer acum este...

Tătaru: Pe 9 septembrie facem achiziționarea pentru vaccinul antigripal

''Pe 9 septembrie noi avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă, iar după 15 septembrie, hai să spunem 1 octombrie ar trebui să avem şi începutul acestui, eu ştiu, sezon de vaccinare antigripală. Să se vaccineze persoanele cu risc, copiii, cei care lucrează în instituţii direct cu persoane, cum ar fi în învăţământ, cum ar fi în spitale. Noi discutam foarte...

Fosta directoare a DSV Gorj, transferată de la Primăria Rovinari la inspecția de Frontieră Moravița

Primăriei Rovinari i s-a cerut, în scris, transferul în interesul serviciului a salariatei Ana Guță, fost director al DSV Gorj, în Postul de Inspecție al DSVSA Timiș de la Frontiera Moravița. Aici, salariata de la Gorj și-a început serviciul, din 1 septembrie, în postul de consilier superior. Ana Guță este soția candidatului la Primăria Târgu-Jiu, Horațiu Nicolae Guță. Direcția Sanitar-Veterinară...

SE Craiova II, externalizată de CEO! Salariații se simt ,,exmatriculați” din companie

Pe data de 21 august, liderilor de sindicat din CEO-Comisia de Negociere, li s-a prezentat planul de restructurare al companiei, ce prevede anumite închideri de capacități și externalizări. În 2023, conform planului respectiv, ce urmează să fie înaintat la Comisia Europeană, SE Craiova II va fi externalizată, sub patronajul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, urmând ca în...

Trei magistrați, în cursa pentru șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj!

Patru magistrați s-au înscris la concursul organizat de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru numirea în funcțiile de conducere vacante de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Cei patru au fost admiși în urma primei etape de concurs, aceea a verificării îndeplinirii condițiilor de participare....

La plimbare cu autorizația de circulație expirată

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Târgu-Jiu, a fost prins de polițiști, în timp ce conducea un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată. ,,La data de 31 august a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu - Biroul Rutier au identificat în trafic un bărbat, 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un...

Palatul Copiilor Târgu-Jiu a dat startul înscrierilor

Începând cu data de 1 septembrie, Palatul Copiilor Târgu-Jiu a dat startul înscrierilor pentru un nou an școlar. Cei interesați se pot înscrie online, pe site-ul https://www.palatulcopiilortargujiu.ro, sau direct la sediul instituției. Palatul Copiilor Târgu-Jiu este o instituție de învățământ specializată în activităţi extraşcolare, în cadrul cărora se desfăşoară acţiuni instructiv-educative specifice, prin care se aprofundează şi se diversifică cunoştințe,...

Ponta: PSD plătește bani grei ca să se lupte cu Pro România

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că PSD „plătește bani grei” să se lupte cu partidul său, criticându-și foștii colegi pentru eșecul moțiunii de cenzură. „Noi, cei de la Pro România, ne-am luptat în fiecare zi cu Orban și PNL, am votat și moțiunea de cenzură din februarie și am fost singurii care am votat împotriva învestirii Guvernului Orban 2...

Amenzi de peste 24.000 de lei, aplicate de inspectorii DSVSA în mai multe localități din Gorj

Peste 12 kilograme de carne de pasăre, ce era vândută într-un magazin alimentar, a fost reținută de la comercializare, în urma unor verificări efectuate de inspectorii sanitari-veterinari. De asemenea, mai multe unități s-au ales cu sancțiuni contravenționale a căror valoare se apropie de 25.000 de lei. În cursul săptămânii trecute, echipele de control din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru...

DOMENIUL MEGIEȘILOR DIN COMUNA STOINA ÎN SECOLUL AL XIX-LEA

Notat ca pârâu pe harta Scwantz cu numele Stoiniza, satul Stoiniţa este atestat ca sat megieş în Plasa Hamărăzii de Sus, conform Catagrafiei din 1831, numit mai târziu şi Stoeniţa. Catagrafia Episcopiei Rîmnicului 1840 amintește, de asemenea, micul sat de megieși: „pe proprietatea de-a valma Stoiniţa, este o biserică de lemn cu hramul Sfinţii Voievozi, construită de Pătru Druţu i...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul economist, Cosmin Costel MOREGA, pe meridianul «fără arhivă» al Municipiului Motru! – ,,Dacă vrei să faci promisiuni pentru a înşela electoratul,...

-Rep. Domnule economist şi viceprimar, Cosmin Morega, spuneaţi în discuţia noastră anterioară, că buruienile năpădesc spaţiile verzi ale oraşului, dar, ce ne facem că statisticile ne arată că Municipiul Motru este unul dintre oraşele din România cu gradul cel mai înalt al depopulării? -C.M. Aveţi mare dreptate, suntem pe locul doi, după Baia de Aramă, iar după noi urmează Rovinari!...

MEC a lansat un portal online de informare privind activitatea în anul școlar 2020-2021

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat lansarea portalului educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare, dedicat tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea în anul școlar/universitar 2020-2021, ca urmare a evoluției pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate marți, 1 septembrie,...

La limita subzistenței! Doi septuagenari, chiriași într-o baracă din Târgu-Jiu, trăiesc dintr-o pensie de 1000 de lei

Familia Aldea trăiește de trei decenii într-o baracă din zona Bicaz, în municipiul Târgu-Jiu. Împart astfel două încăperi și o bucătărie. Prin acoperișul uneia dintre camere plouă, pentru că s-a căscat o gaură în tavan.. Cei doi soți nu au cerut nimănui nimic, nici măcar ajutor să le repare acoperișul, dar, lucrurile s-au complicat după ce Dorel s-a îmbolnăvit....

Ca la noi, la nimeni – La Moțiune. Ca la taraba PNL!

Motto: „Până la sufletul tău nu poate pătrunde nicio suliță dinafară dacă nu află înăuntru un ajutor, păcatul tău.” - Nicolae Iorga, Din Cugetări Ar fi multe de zis despre aceea care trebuia să fie Ziua Crucială, după care România trebuia să fi scăpat de Guvernul Iohannis-Orban. Cum apreciam și în graba clipelor ce au urmat aflării veștii că Moțiunea...

Reținut pentru furturi din magazine

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Godinești, a ajuns, luni, în arestul IPJ Gorj. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt, după ce ar fi sustras din două magazine, din Târgu-Jiu, mai multe produse alimentare.,,La data de 31 august a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în...

Administrator nou pentru apa și canalizarea din Crasna

O nouă licitație la Crasna în vederea delegării gestiunii serviciului de alimentare cu apă și canalizare. Contractul se va încheia pe o perioadă de 5 ani și are o valoare totală de peste 2 milioane de lei fără TVA. În prezent, serviciul public este prestat cu un operator public care nu a obținut autorizația Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile...

Salvamontiștii gorjeni participă la Școala Națională Salvamont

În perioada 4 – 20 septembrie, sub denumirea generică de ,,Școala Națională Salvamont” se va desfășura o amplă activitate de formare, pregătire profesională și evaluare a salvamontiștilor din întreaga țară. Acțiunea este organizată de către Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, autoritate competentă în formarea profesională și singura instituție abilitată legal pentru pregătirea, atestarea și re-atestarea salvatorilor montani în...

Alocații europene pentru sute de copii gorjeni

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj sunt o punte de legătură între drepturile sociale ale elevilor din România şi a celor din statele Uniunii Europene (UE) privind alocaţiile simple de care beneficiază elevii gorjeni care au părinţi ce lucrează legal în străinătate. Conform Regulamentului European 883/2004, copiii români care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate...

O nouă expoziție de pictură, găzduită de CJCPCT Gorj

În această perioadă, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj găzduiește o nouă expoziție semnată de artistul Florin Preda-Dochinoiu în Sala ,,Florin Isuf “, expoziție intitulată ,,Pictură cu...amintiri”. Florin Preda-Dochinoiu este inițiatorul „Salonului internațional de pictură Arte Mici” de la Motru, un eveniment care a crescut de la an la an și care a reușit să scoată...

COVID-19: Amenzi de peste 16.000 de lei, date de IPJ Gorj într-o singură zi

Controale de amploare în județul Gorj pentru prevenirea și combaterea răspândirii noului coronavirus! Peste 130 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, luni, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. Oamenii legii au aplicat 42 de sancțiuni,...

Accident cu victime, printre răniți, o minoră de 8 ani

Un eveniment rutier a fost sesizat, ieri, prin apelul 112 de un participant la trafic. Acesta a anunțat că pe DJ 674 Turceni a avut loc un accident. În urma impactului trei persoane au fost rănite. Printre victime s-a aflat și o minoră în vârstă de 8 ani. ,,Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul...

Pădurile virgine din Gorj, puse sub protecție

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a semnat, marți, contractele de finanțare pentru demararea studiilor științifice privind inventarierea și punerea sub protecție a 40.000 de hectare de păduri virgine, ceea ce ar duce la dublarea suprafeței totale de astfel de păduri din România. Pădurile se află pe raza a 19 județe. Cele mai multe dintre acestea sunt în județele Gorj - peste...

Partida Viitorului, amânată de meciurile naționalei U19

Jocul Viitorului cu CSM Slatina a fost reprogramat pentru mijlocul săptămânii viitoare. Cele două echipe din regiune trebuiau să joace la sfârșitul săptămânii, de la ora 11.00, dar vizitatorii au doi jucători de bază convocați la naționala României Under 19, pentru un stagiu de pregătire care se va desfășura la Buftea, în perioada 30 august – 7 septembrie. Este...

Școala Populară de Artă Târgu-Jiu și-a schimbat numele

Începând cu data de 31 august, Școala Populară de Artă a devenit Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu. ,,Am fost înnobilați cu numele celui mai cunoscut gorjean din ultimul secol! Începând de azi, 31 august 2020, instituția noastră și-a schimbat numele în Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, fapt ce ne onorează și, totodată, ne obligă să...

Scurtă reflecţie asupra artei educației!

Ştiu cât de bulversată am fost la primii mei pași în sistemul de învățământ, în calitate de cadru didactic. Nici un fel de experiență în domeniu, exceptând practicile pedagogice din anii de studiu... Ce amalgam de stări, emoții, întrebări, dar, în același timp un sentiment de satisfacţie profesională, prin responsabilitatea educativă față de copii. Urma să descopăr și să...

UEFA a anunțat cum trebuie să gestioneze ,,naționalele” cazurile de coronavirus

UEFA a stabilit protocolul care trebuie respectat, de echipele naționale, în cazul apariției cazurilor de coronavirus. Comitetul Executiv al forului internațional a luat o decizie în ceea ce privește condițiile de disputare a competițiilor interțări programate în această toamnă: Liga Națiunilor, preliminariile EURO U21 și cele ale Campionatului European feminin. FRF a fost informată despre măsurile care vor fi...

Elvir Koljic, în echipa etapei

Atacantul bosniac al Universităţii Craiova, Elvir Koljic (25 de ani) a prins ,,Echipa etapei”, în viziunea LPF. Vârful doljenilor a marcat al doilea gol consecutiv de la reluarea sezonului şi a contribuit la succesul obţinut de Ştiinţa, pe teren propriu, cu Astra Giurgiu (2-0). ,,Puternicul vârf bosniac a marcat din nou şi a deschis drumul oltenilor spre o victorie foarte...

Serviciul de Gospodărire Comunală Turburea recrutează un muncitor!

Serviciul Public de Gospodărire Comunală Turburea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de muncitor necalificat.Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile...

CEO face angajări pentru Chișcani

Complexul Energetic Oltenia organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de electrician exploatare centrale și stații electrice, la formația electrică PRAM-AMC din cadrul Sucursalei Electrocentrale Chișcani. „Dosarele de participare vor fi depuse la sediul Sucursalei Electrocentrale Chișcani, până la data de 9 septembrie, ora 15.00, și vor conține următoarele: cerere de participare, copie act de identitate, copie după diplomele de...

Pițian: ,,Mi-am dorit să rămân la Chindia”

Fotbalistul gorjean Andrei Pițian (24 de ani) a fost integralist în succesul echipei sale din uvertura etapei secunde a Ligii 1. Chindia Târgoviște a trecut de Dinamo (1-0), după un meci disputat pe Stadionul ,,Ilie Oană” din Ploiești. Echipa considerată gazdă a fost mai mereu la cârma meciului, în timp ce vizitatorii au terminat confruntarea fără șut pe spațiul...

Iubitorii de teatru de păpuși, invitați la întâlnire cu Sultănița

Copiii de toate vârstele sunt invitați, astăzi, la un spectacol de teatru de păpuși, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu. Săptămâna aceasta, spectatorii vor avea ocazia de a descoperi povestea prințesei Sultănița. Ca de fiecare dată, spectacolul va începe la ora 10.30, iar intrarea este liberă. Dacă vremea va fi nefavorabilă, spectacolul va fi amânat și reprogramat ulterior. Trupa de...

O filă memorabilă din istoria NEAMULUI ROMÂNESC: OSÂNDIȚI LA JERTFA SUPREMĂ PENTRU DREPTURILE NAȚIEI ROMÂNE (Horia, Cloșca și Crișan – noiembrie 1784)

Se cunoaște destul de bine din istoria României, cât de grea și plină de amărăciune era viața românilor din Transilvania, mai cu seamă a celor aflați în starea de iobagi, pentru ca la sfârșitul sec. XVIII povara jugului asupririi naționale să atingă cote insuportabile, motiv care avea să determine și marea revoltă țărănească de la 1784, condusă de Horea,...

Filiaşi vrea o echipă din Liga 1 în Cupa României

Adversara formaţiei gorjene Jiul Rovinari (Liga a IV-a) în Cupa României, CSO Filiaşi (Liga a III-a), nici nu se gândeşte să nu treacă în faza următoare a celei mai vechi competiţii autohtone. CSO Filiaşi are un important contingent de gorjeni în acest sezon, fiind condusă de pe bancă de antrenorii Mario Găman şi Bobi Staicu. Preşedintele formaţiei, Florin Spînu,...

Ce benzinărie vrea să preia Rompetrol în Târgu-Jiu

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Rompetrol Downstream SRL intenționează să preia dreptul de folosință asupra a nouă stații de distribuție carburanți aparținând grupului Comision Trade. Cele nouă stații de distribuție a carburanților sunt situate în: Agigea, Brăila, Focșani, Mangalia, Brașov, Zărnești, Caracal, Caraș Severin și Târgu-Jiu. Grupul Comision Trade este activ în mai multe domenii, precum vânzări angro, transport rutier...

O nouă secțiune de întrebări și răspunsuri cu privire la producerea vinului de casă din mustul de Jidvei pe site-ul mustdejidvei.ro

Pentru că procesul obținerii unui vin de calitate implică numeroase provocări, mai ales dacă acesta se realizează în propria gospodărie, specialiștii companiei Jidvei au pregătit pe site-ul campaniei o secțiune specială de întrebări și  răspunsuri cu privire la diferitele etape ale vinificației. De asemenea, echipa noastră a inclus în această secțiune și o serie de  recomandări și sfaturi menite...

Accident cu victime la Ionești

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați, astăzi, prin apelul 112, de un participant la trafic, despre faptul că, pe DJ 674 Turceni, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un bărbat, de 41 de ani, din orașul Turceni, conducea un autoturism, pe...

Portal de informare lansat de MEC

Ministerul Educației și Cercetării lansează portalul educatiacontinua.edu.ro, instrument online de informare, dedicat tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea în anul școlar/universitar 2020-2021, ca urmare a evoluției pandemiei de COVID-19. Potrivit MEC, portalul este menit să faciliteze accesul direct la informare pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre...

Încă 3 gorjeni, răpuși de noul coronavirus

În data de 1 septembrie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:   455 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 1563 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 1340 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 70 persoane au decedat.           De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au mai fost înregistrate trei...

Peste 9.000 de hectare de păduri virgine în Gorj

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a semnat, marţi, contractele de finanţare pentru demararea studiilor ştiinţifice privind inventarierea şi punerea sub protecţie a 40.000 de hectare de păduri virgine. Ele se află pe raza a 19 judeţe. Cele mai multe dintre acestea sunt în judeţele Gorj, peste 9.000 de hectare, Caraş-Severin - aproape 6.000 de hectare, Hunedoara - aproximativ 5.000 de hectare...

Expoziție de pictură la CJCPCT Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj găzduiește o nouă expoziție semnată de artistul Florin Preda-Dochinoiu în Sala “Florin Isuf “. Lucrările artistului pot fi admirate online, pe pagina de Facebook a CJCPCT Gorj, sau chiar la sediul CJCPCT Gorj, în sala “Florin Isuf”.

Amenzi de peste 16.000 de lei, aplicate de polițiști

Pentru prevenirea și combaterea răspândirii noului coronavirus peste 130 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, în ultimele 24 de ore, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. Valoarea totală a amenzilor depășește 16.000 de lei. ,,Au...

Protest cu banderole albe la Cariera Lupoaia

Minerii din schimbul unu, de la Cariera Lupoaia, în numă de peste 150 de salariați, protestează muncind, având pe brațe banderole albe. Salariații cer astfel un pachet social de la conducerea CE Oltenia care să includă: plăți compensatorii în valoare de un miliard de lei vechi, activarea Ordonanței 69, fostă 36, în care salariații să fie beneficiari de salarii...

Invitație la teatru de păpuși

Trupa de păpușari ”Pinocchio” invită copiii, părinții și bunicii la o nouă piesa de teatru. Pentru miercurea aceasta, 02 septembrie 2020, ora 10:30, a fost aleasă piesa ”Sultănița”, în cadrul căreia cei mici vor descoperi povestea printesei Sultănița. Intrarea este liberă! Dacă vremea va fi nefavorabilă, spectacolul va fi amânat și reprogramat ulterior.

Soția primarului Jianu, confirmată cu COVID! Măsuri suplimentare CEO la Cariera Lupoaia

Elena Jianu, soția primarului de Motru, Gigel Jianu, a fost confirmată și ea cu coronavirus, după ce fiica a primit aceiași veste duminică seara. Edilul municipiului Motru a intrat în izolare. Aceasta lucrează la Cariera Lupoaia la Biroul Energetic. De altfel, și inginerul șef Energetic, Eduard Sîrbu, a fost confirmat cu coronavirus. Ion Rușeț, consilierul managerului CEO, a anunțat astăzi...

Reținut pentru furt din magazine

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Godinești, a ajuns în arestul IPJ Gorj. Acesta ar fi sustras din incinta a două magazine din Târgu-Jiu mai multe produse alimentare. ,,Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în cursul lunii august, acesta ar mai fi sustras și cu alte ocazii, produse din magazine, cauzând un prejudiciu în...

Angajare pe un post de muncitor la Serviciul Public din Turburea

Serviciul Public de Gospodărire Comunală Turburea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de muncitor necalificat. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 21 septembrie 2020, ora 10.00: proba scrisă; 23 septembrie 2020, ora 10.00: proba interviu.

,,Dorel” de la Vladimir a dat cu buldocupa în fața bibliotecii de a lăsat două cătune fără ,,cultură”!

*Internet și telefonie, neam în cătunele Plușc și Mărăști Localnicii din două cătune ale comunei Vladimir au rămas fără internet și telefonie, după ce un buldoexcavatorist, pus la muncă de primarul comunei, a făcut o lucrare de te doare mintea, în fața bibliotecii din Andreești. Lucrarea s-a continuat și în fața bisericii, iar localnicii din cătunele Plușc și Mărăști au...

Turist atacat de câini în masivul Parâng

Duminică după-amiază, salvamontiștii gorjeni au fost solicitați să intervină la o acțiune de ajutorare a unui turist ce a fost atacat și mușcat de câini, în masivul Parâng. La intervenție au acționat salvamontiștii din tura de serviciu din Baza Centrală de Intervenție Salvamont Târgu-Jiu cu o ambulanță Salvamont pentru apropierea de locul evenimentului.Ulterior, salvamontiștii gorjeni au ajuns la locul evenimentului,...

Fond special pentru majorarea salariilor mici din CEO

Sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au salarii mici, de până la 2.500 de lei, aici fiind inclus și sporul de producție. Ei vor beneficia de o creștere treptată a veniturilor, promite administrația companiei. În acest sens, la nivelul companiei a fost constituit un fond special pentru majorarea celor mai mici salarii din subunitățile miniere. Cele mai mici salarii...

O nouă ediție a taberei de instruire în escaladă și alpinism demarează pe 10 septembrie

Zona Cheile Galbenului – Peștera Muierilor va fi din nou atracția iubitorilor de alpinism într-o nouă ediție a taberei de instruire organizate de Asociația Montană Cireșarii și Go Nomad. Evenimentul se va desfășura în perioada 10-13 septembrie, cu respectarea regulilor de igienă și distanțare socială. ,,Aflată la a VII-a ediție, tabăra de instruire în escaladă, alpinism și via ferrata își...

S-au urcat la volan, deși au consumat băuturi alcoolice

Polițiștii rutieri au depistat, în weekend, mai mulți șoferi care deși au consumat alcool, au decis să se urce la volan. Cea mai mare valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată la un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu.,,Un tânăr, de 30 de ani și un bărbat, de 70 de...

Se redeschid restaurantele și cinematografele. În ce condiții!

Restaurantele, cinematografele și sălile de spectacole se redeschid de la 1 septembrie, cu respectarea unor măsuri de protecție sanitară. Astfel, reluarea acestor activități este posibilă în toate județele unde incidența cumulată a cazurilor de coronavirus în 14 zile este de 1,5 cazuri confirmate la mia de locuitori. Decizia privind deschiderea sau restricționarea acestor activități va fi luată, la nivel local,...

Trei bărbați, reținuți în urma unui scandal la Borăscu, alte patru persoane, la spital

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, din comuna Borăscu, au ajuns, duminică, în arestul IPJ Gorj. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de încăierare şi tulburarea ordinii și liniştii publice, după o încăierare ce a avut loc pe terasa unui magazin din localitate. În urma conflictului, patru persoane au ajuns la spital pentru acordarea de...

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, la final

Sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat a ajuns la final. Astăzi, este ultima zi în care se mai derulează echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale ale candidaților. Primele rezultate ale examenului vor fi afișate, mâine. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în...

Taxele pentru pașaport, permis auto și certificate de înmatriculare pot fi achitate prin Ghișeul.ro

Plăţile pentru paşapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii vor putea fi achitate prin platforma Ghişeul.ro, după ce Guvernul României a adoptat, săptămâna trecută, o ordonanţă de urgenţă în acest sens. În cadrul ședinței de Guvern ce a avut loc pe 27 august, a fost adoptată ordonanța de urgență prin care au fost extinse categoriile de servicii...

Trei spectacole de teatru, la sfârșit de săptămână

Sfârșitul acestei săptămâni se anunță a fi unul bogat în evenimente pentru iubitorii de teatru, pe scena Teatrului de Vară ,,Nelu Dumitru” din Târgu-Jiu urmând a se juca trei spectacole. La două dintre acestea, intrarea este liberă, pe bază de rezervare. Vineri, 4 septembrie, începând cu ora 20.00, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu se va juca spectacolul ,,Eu...

Panouri de afișaj electoral în 13 locații din Motru

Peste 150 de panouri de afișaj electoral au fost amplasate în municipiul Motru. Prin dispoziția primarului Gigel Jianu au fost stabilite 13 locuri pentru afișaj electoral. Este vorba de B-dul Trandafirilor, Casa Multiculturală, Piața Centrală, Casa de Cultură, Complex Mijloc, Piața Miorița, Roșiuța, Ploștina, Râpa, Leurda, Horăști, Însurăței și Lupoița. În total, la nivelul municipiului au fost amplasate 156 de panouri,...

Modelul intelectual al tinereţii mele

Sunt născut în Zodia Balanţei, după primul plan cincinal, după modelul sovietic! Fratele meu mai mare este născut după primul plan anual. Se vede că la puţini ani după moartea lui I.V. Stalin, până şi dragostea şi procreerea erau planificate. De fapt, literatura tinereţii mele a fost cea sovietică. Urmarea firescă a fost şi modelul „intelectual” - Vladimir Ilici...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Dacă toamna va fi timpurie și scurtă

Cum punem bazele viitoarelor culturi ? S-ar putea ca afirmația mea din titlu, cum că este posibil să avem o toamnă timpurie și scurtă să nu se adeverească. Dar dacă...?  Deci cred că este mai bine să fim pregătiți, chiar și numai informațional, pentru o astfel de toamnă. Anii agricoli nu încep sau se sfârșesc fix la o dată, ci...

Pierdere însemnată pentru acționarul minoritar al CEO

Fondul Proprietatea, acționarul minoritar al Complexului Energetic Oltenia, a raportat o pierdere de 848,6 milioane lei în primul semestru din 2020, faţă de un profit de 1,68 miliarde de lei înregistrat în perioada similară a anului trecut. „Pierderile nete nerealizate din evaluarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2020...

Primărie dotată cu panouri fotovoltaice

Primăria din comuna Roșia de Amaradia va fi dotată cu panouri fotovoltaice, care vor asigura alimentarea cu energie electrică a instituției. Anunțul a fost făcut de primarul Liviu Cotojman, investiția fiind asigurată din fonduri europene. „Încă un proiect se va realiza în localitatea Roșia de Amaradia - achiziție sistem de panouri fotovoltaice. Acestea se vor monta pe sediul primăriei și...

DJS: Pandemia a redus cu peste 50% numărul turiștilor din Gorj

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în judeţul Gorj, în luna iunie 2020, au însumat un număr de 4541. Scăderea este una drastică și este provocată de faptul că întreaga Românie este afectată de pandemia provocată de noul coronavirus, implicit și de faptul că în perioada martie-mai au...

O valoroasă referinţă monografică a Oraşului Târgu-Cărbuneşti!(II)

Ca modalităţi de investigaţie socială şi cultural-explicativă, monografia şi studiul monografic dezvăluie aspectele esenţiale ale vieţii trăitorilor unei localităţi în decursul timpului sau pentru o anumită perioadă determinată, aşa cum este cazul autorului cărţii de faţă, domnul profesor de fizică, Sabin Rogojeanu, un prestigios şi competent cadru didactic, dar şi un remarcabil director de liceu, pentru a surprinde realitatea...

Material lemnos, confiscat de polițiști

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Turcinești s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Pui, județul Hunedoara, care conducea o autoutilitară, pe DN 66 Bumbești Jiu, transporta cantitatea de 17,98 mc material lemnos de esență fag, prezentând, pentru control, un aviz de însoțire a mărfii, emis de o societate comercială din...

Serile la Brădiceni la cea de-a XXIV-a ediţie – Ion Popescu-Brădiceni şi „paradigmaticul stat” al poeziei sale de „Ultim Alchimist”

Masiva antologie lirică a scriitorului Ion Popescu-Brădiceni intitulată „Ordinul lui Orpheus. Paradigmaticul stat” reprezintă de fapt cea de-a doua ediţie revizuită şi adăugită în 24 de cânturi, din „Ordinul lui Orpheus”, apărută în anul 2018*. De pe coperta IV, Mircea Bârsilă ne încredinţează că – citez – „Ion Popescu-Brădiceni vine pe piaţă cu o carte extraordinară. Toate secvenţele-versete sunt uluitoare!”. Încă...

Gorjul, la coada înmatriculărilor de firme

Potrivit celor mai recente date publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele şapte luni din 2020 cu 31,497%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 60.634, din care 42.001 SRL. Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 9.810 (minus 7,45% comparativ cu...

Ca la noi, la nimeni – Haosul produs de Guvernul LuCOVID se va adânci!

Motto: „Cunoștințele puține și bine mistuite limpezesc conștiința, formează o cărare bătută a cugetării, o normă care reglează întreaga viață intelectuală. Cunoștințele pe jumătate percepute introduc un haos în mintea copilului și rămân un haos chiar când omul îmbătrânește.” - Mihai Eminescu Ultima zi de vară fierbinte a dat în clocot exact în Parlamentul României, unde se aștepta o Zi...

În arest după tulburarea ordinii și liniștii publice

Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reținut, duminică, pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj, doi bărbați, de 30 și 31 de ani, ambii din comuna Prigoria. Cei doi sunt bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice.  ,,La data de 29 august a.c., bărbatul de 31 de ani, a sesizat...

Tichete sociale și pentru elevii defavorizați din Târgu-Jiu

Copiii care provin din familii defavorizate vor putea să-și cumpere caiete, stilouri, ghiozdane și alte lucruri pentru școală sau chiar haine cu bani de la Direcția Publică de Asistență Socială Târgu-Jiu, care împarte tichete sociale pe suport electronic de sprijin educațional pentru noul an școlar. Direcția Publică de Protecție Socială Târgu-Jiu a demarat acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea...

Floroiu explică situaţia Pandurilor: ,,Nu a fost nimic premediat”

Directorul sportiv de la Pandurii Târgu Jiu, Camilian Floroiu, a explicat situaţia care a pus pe jar oficialii clubului în ultimele zile. Meciul cu Metaloglobus de sâmbătă nu s-a mai disputat, iar conducerea gorjenilor susţine că a pus pe primul loc sănătatea celor implicaţi în fenomen. Floroiu a declarat că Pandurii avea efectuate testele RT-PCR, obligatorii pentru cluburile de...

Schimbare de atitudine. Craiova şi-a revenit după eşecul din Georgia

Universitatea Craiova are 6 puncte din două meciuri în noul campionat. După prestaţia ruşinoasă din cupele europene şi jocul modest de la Sfântu Gheorghe, juveţii au arătat ceva mai bine cu Astra Giurgiu. Koljic (22) şi Cicâldău (26) au adus victoria Craiovei după un joc controlat în totalitate, iar fotbaliştii Universităţii au declarat că vor să lase în urmă...

Studiu cu rezultate previzibile: Peste 50% dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față

Un studiu lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a arătat că, așa cum era de așteptat, 55% dintre părinți doresc ca elevii să revină la cursuri față în față. Doar puțin peste 30% ar opta pentru scenariul hibrid, iar procentul celor ce preferă ca școala să se desfășoare online este de doar 14%. Ministerul Educației și Cercetării, prin Unitatea...