Floroiu explică situaţia Pandurilor: ,,Nu a fost nimic premediat”

782

Directorul sportiv de la Pandurii Târgu Jiu, Camilian Floroiu, a explicat situaţia care a pus pe jar oficialii clubului în ultimele zile. Meciul cu Metaloglobus de sâmbătă nu s-a mai disputat, iar conducerea gorjenilor susţine că a pus pe primul loc sănătatea celor implicaţi în fenomen. Floroiu a declarat că Pandurii avea efectuate testele RT-PCR, obligatorii pentru cluburile de ligă secundă la fiecare 14 zile, cu care putea să se prezinte la partidă, dar doi jucători ai clubului au acuzat simptome de infectare cu Covid-19, joi, în săptămâna meciului. Pentru că rezultatele unor noi teste RT-PCR ar fi venit prea târziu, potrivit directorului sportiv, s-a apelat la teste IgG și IgM, despre care reprezentantul echipei spune că sunt trecute în protocolul înaintat de Federaţie. Cazul se judecă, mâine, la Comisia de Disciplină.,,Nu ne-am prezentat la meci pentru că la acele teste opționale, IgG și IgM, șapte jucători au ieșit posibili infectați cu Covid-19. Atunci, am luat decizia să nu ne deplasăm. Au tot venit și au spus că nu trebuia să facem testele, că sunt opționale. Eu am un întreg dosar cu fișa individuală a fiecărui jucător, cu temperatura luată la fiecare antrenament, cu teste făcute. Numai că, joi, am avut două informații că doi jucători nu se simt foarte bine și nu puteam să plecăm la drum. Am stabilit să facem acele teste opționale. Lumea trebuie să înțeleagă că nu a fost nimic premediat, asta le-am transmis și lor, vom merge cu documente la comisie. Hotelul era plătit pentru 3 săptămâni, 3 deplasări pe care le aveam la București. Testările PCR, așa cum prevede protocolul, se fac la două săptămâni de zile. Acea testare exista. O aveam omologată, fără niciun fel de probleme. Vom prezenta, marți, documentele comisiei, să înțeleagă că nu e vorba de o răutate. Eu nu puteam să mă mai duc, vineri, să le fac o testare PCR celor care se simțeau rău, pentru că venea răspunsul sâmbătă sau duminică. Sâmbătă, am solicitat ajutorul DSP-ului și Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu să-i testăm cel puțin pe cei nouă jucători la care aveam suspiciuni, iar restul lotului să fie testat astăzi (n.r. luni)”, a precizat Floroiu.Oficialul Pandurilor mai susţine că, după testele de vineri dimineaţă, a vorbit cu mai mulţi reprezentanţi ai FRF şi DSP Gorj şi spune că protocolul medical după care se desfăşoară competiţiile trebuie să fie mai clar. ,,Am vorbit cu toată lumea de la Federație, au spus că acele teste nu pot fi luate în calcul și ei nu pot da o decizie de a amâna etapa și ne vor trimite la comisie. DSP a spus că nu ia în calcul decât PCR-ul. Ceea ce s-a întâmplat acum, la Pandurii Târgu Jiu, se va întâmpla la foarte multe echipe pe parcursul acestui campionat. Testele PCR erau negative, iar aceste teste au ieșit așa. În protocolul medical scrie foarte clar ce teste trebuie să facă echipa: teste PCR și opțional, în paranteză, teste IgG și IgM. Nu e scris de mine acel protocol. Este ambiguu. De ce treci un test acolo dacă nu îl iei în calcul? De ce pot să fac niște teste dacă nu le iei în calcul?”, a mai declarat Floroiu.Afirmaţiile conducătorului de club gorjean vin şi în contextul în care Marius Burcă, președintele de la Metaloglobus, i-a acuzat direct pe panduri că au premeditat acest eveniment. Burcă spune că singura soluţie este victoria la ,,masa verde” pentru gazde.
,,Clubul Pandurii e în culpă nu doar că a mințit legat de jucătorii testați, dar Comisia ar trebui să decidă să piardă meciul la masa verde. Ei nu au avut testele PCR făcute. Au trimis o listă cu alte teste, probabil cele rapide, nu știu. Ei au testat și jucători care nu sunt ai lor. E o chestie premeditată, ei n-au vrut să joace și asta o vom demonstra clar. Eu vă spun că am avut solicitare clară din partea unui oficial de la Pandurii care a cerut să nu fie programați în prima etapă, apoi a cerut să joace în deplasare prima etapă. Oare de ce n-au vrut să joace deloc?”, a declarat Burcă.,,Sunt dezamăgit de declarațiile pe care le dau unii președinți din cadrul celorlalte cluburi. Nu acesta este modul în care se lucrează. Așteaptă și vezi ce au de spus şi ceilalţi, vezi care sunt documentele și apoi poți să judeci dacă nu se pricep sau nu sunt buni. Poate să fie și neglijență din partea noastră, ne asumăm! Nu puteam să-mi asum să închid o locație de cazare a unui om. Mai degrabă îmi asum să pierd un meci cu 3-0”, a fost replica lui Floroiu. Pe site-ul oficial al clubului, antrenorul Pandurilor, Călin Cojocaru, a admis că nu toţi fotbaliştii veniţi în această vară au putut fi legitimaţi pentru jocul cu Metaloglobus.,,Timpul a fost scurt între primirea licenţei şi prima etapă şi nu a mai permis legitimarea tuturor jucătorilor, vina fiind exclusiv a clubului nostru”, a declarat principalul timişorean.Un singur fotbalist al Pandurilor a ieşit pozitiv la SARS-CoV-2 după testele de sâmbăta, deși iniţial erau 9 suspecţi după testarea de vineri.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here