despre ION HOREA – Versuri şi reversuri, Vers et revers, Editura Cartea Românească, poezie
Ion Horea este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai premiaţi scriitori ai generaţiei ’60, pe care de fapt o premerge, căci, născut în 1929, a debutat în 1949, iar cu volum în 1956, odată cu mai tânărul său confrate Nicolae Labiş. A debutat în Almanahul Literar de la Cluj cu un volum de versuri, lucru cum nu se poate mai firesc la un autor încă foarte activ la cea de-a treia tinereţe şi în drum spre cea de-a patra. A ales soluţia unui volum bilingv, la traducere străduindu-se cu destul succes Paula Romanescu, poetă care a izbutit să redea şi muzicalitatea versurilor rimate ale lui Ion Horea, şi modul său tradiţionalist, agrest de a vedea lumea. Într-un moment de bilanţ, Veteranul manifestă seninătatea de a fi un poet necunoscut, calitate care îi permitea să îşi reînceapă opera cu fiecare poem nou şi, privind în urmă, nu avea a se întreba despre zăpezile de altădată, ci se cufunda în ele, omătul amintirii troienindu-1 plăcut la fiecare final de strofă: Nu ştiu, din tot cât a trecut/ Dacă ceva mi se cuvine./ Rămân sub coasta mea de lut/ Şi cad omături peste mine. (Je ne sais pas, de tout ce qui fut/ Si quelque chose m’appartient./ Je reste sous mon coteau perdu/ Et tombent sur moi nes neiges-chagrain). Aici traducerea conţine un mic abuz de interpretare, nu rezultă că ar fi, vorba de vreo „chagrain”, ci, mai curînd dimpotrivă, poetul se livrează bucuros memoriei. Poezia lui Ion Horea, clasicizantă, senină, se înseninează acum şi mai tare.
Horia Gârbea
