Agricultura pe înțelesul tuturor – Dacă toamna va fi timpurie și scurtă

963

Cum punem bazele viitoarelor culturi ?
S-ar putea ca afirmația mea din titlu, cum că este posibil să avem o toamnă timpurie și scurtă să nu se adeverească. Dar dacă…?  Deci cred că este mai bine să fim pregătiți, chiar și numai informațional, pentru o astfel de toamnă. Anii agricoli nu încep sau se sfârșesc fix la o dată, ci se suprapun chiar pe durata unor luni de zile. Bazele viitorului an agricol se pun pe vremea când majoritatea recoltelor anului sunt în curs de strângere sau chiar încă nefinalizate. În legumicultură și culturi de câmp acestea se pun chiar de prin septembrie, așa cum este cazul însămânțărilor și plantărilor de toamnă. De fapt pentru aceste lucrări se efectuează aratul chiar din august. Așadar să ne pregătim de pe acum pentru efectuarea arăturii de vară pentru însămânțările de toamnă. De regulă, această lucrare se efectuează pe parcelele care au fost cultivate cu cereale păioase sau alte culturi care eliberează terenul vara. Oricare ar fi acestea înainte de arat se impune eliberarea terenului de resturi vegetale fie prin extragerea acestora din teren, fie prin tocarea lor în vederea încorporării sub brazdă. Desigur cea mai bună metodă este cea de încorporare în sol în vederea îmbunătățirii fertilității acestuia. Aceasta este posibilă doar dacă resturile vegetale ale culturilor anterioare nu trebuiesc în alte scopuri. Paiele cerealelor păioase pot foarte bine să fie tocate cu combina în procesul de recoltare, dar dacă aceasta nu s-a făcut ele, fie trebuie scoase din teren, fie mărunțite prin trecere repetată cu discul pe terenul uscat. Se recomandă administrarea peste acestea înainte de arat a 15 – 20 kg azot s a / ha pentru a cataliza (grăbi) nitrificarea, descompunerea, lor în sol de către bacteriile nitrificatoare. Urmează arătura la adâncime de 20 – 25 cm în vederea însămânțării culturilor păioase. Este total contraindicată arătura peste brazdele de paie căci, deși poate la suprafață lasă aspectul unei lucrări uniforme și frumoase, în adâncime se află multe ghemotoace de paie care vor deveni toxice pentru noua recoltă. Cine nu a văzut de nenumărate ori benzi galbene care desenează în noile semănături corect traseul combinei când a recoltat cereale premergătoare? Pe aceste benzi plantele rămân în urmă cu vegetația și dau recolte mult mai slabe. Este clar efectul neridicării paielor din teren și prin procesul de nitrificare a lor se  degajă căldură, substanțe toxice și mucegaiuri care afectează foarte puternic negativ noile plante aflate pe acele locuri. Zonele vecine au plantele normal dezvoltate căci au fost încorporate aici cantități reduse de paie și descompunerea lor nu este periculoasă pentru noile culturi.Această arătură se va efectua începând din a doua jumătate a lunii august știut fiind că trebuie să treacă minimum trei săptămâni până la pregătirea patului germinativ în vederea înființării noii culturi, dar nici prea mult căci duce la tasarea și îmburuienarea terenului. Problema este cu totul alta dacă în terenul nostru este un puternic atac de viermi sârmă. În acest caz se impune trecerea la culturi de primăvară, prășitoare care permit aplicarea la pregătitul patului germinativ de insecticide ca Sinoratox 5 G, Sintogril, Grilosan etc, și încorporarea lor în sol, sub disc. Dacă nu se administrează astfel de produse chimice se poate recurge la cultivarea timp de 2 – 3 ani consecutiv de sorg boabe care îndepărtează viermii din sol și apoi timp de câțiva ani consecutiv cultivarea altor culturi prășitoare și nu a culturilor în rânduri dese. Viermii sârmă sunt dăunători extrem de periculoși și de rezistenți și numai printr-un complex de măsuri pot fi stârpiți. Solul argilos, umed și pârloaga sau monocultura exagerată de cereale păioase sau alte culturi în rânduri dese sunt condiții optime pentru evoluția acestor dăunători. La o intensitate nedorită ei pot compromite total culturile în care au apărut, mai ales pe cele în rânduri rare, prășitoare. Înlocuirea porumbului pentru boabe cu sorgul pentru boabe este o măsură mai mult decât benefică pentru zona noastră.  Boabele de sorg sunt practic identice cu cele de porumb din punct de vedere al compoziției chimice și deci pot înlocui cu succes pe cele de porumb. Desigur sunt reticențe din partea fermierilor la această schimbare așa cum au fost și la introducerea triticalelor în locul grâului, timpul însă va lucra în favoarea ei. Dacă ținem cont și de faptul că resturile vegetale de sorg boabe sunt net superioare nutritiv cocenilor de porumb avem un argument suplimentar în favoarea înlocuirii porumbului căci și așa acesta nu are condiții optime de cultură în Gorj. În cazul că se intenționează cultivarea anul viitor de culturi de primăvară recomandăm după eliberarea terenului de resturile vegetale ale premergătoarei, prin metodele descrise anterior, dezmiriștirea printr-o arătură superficială, la 10 – 12 cm adâncime, și apoi în toamnă arătura adevărată la 20 – 25 cm adâncime. În Gorj sunt foarte puține și foarte mici parcele de teren unde adâncimea arăturii de toamnă poate coborî sub 25 cm. De regulă, acestea sunt amplasate în luncile râurilor mai mari.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI

Stimați fermieri, proprietari sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, căci ele sunt cele care ne țin pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță, dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către proprietari de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de lucrul acesta. Legea prevede pedepse drastice pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înstiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.