Notat ca pârâu pe harta Scwantz cu numele Stoiniza, satul Stoiniţa este atestat ca sat megieş în Plasa Hamărăzii de Sus, conform Catagrafiei din 1831, numit mai târziu şi Stoeniţa.
Catagrafia Episcopiei Rîmnicului 1840 amintește, de asemenea, micul sat de megieși: „pe proprietatea de-a valma Stoiniţa, este o biserică de lemn cu hramul Sfinţii Voievozi, construită de Pătru Druţu i popa Ştefan la anul 7305 (1796), noiemvrie 8.” Rândurile de mai jos, redau textul transliterat al unui act juridic de secol XIX referitor la stabilirea proprietăţii unor moşneni de pe Valea Amaradiei, din satul Stoinița, comuna Stoina, Plasa Amaradiei la 1850, numit Act de împăciuire:
„Moşnenii bulbuceni prin jalbă şi-au îndreptat a lor cerere către cinstita prezădenţie a Judecătoriei Doljiu sesia întâia, arătând că la hotarul lor de moşie Bulbucenii se muncesc împreunaţi unii de către alţii, pentru care au cerut a mi se da voe ca să vin în faţa locului şi prin lucrare de hotărnicie să le osibesc părţile fiecărui moşnean şi cumpărător şi dupe a lor cerere mi s-au dat voe prin adresa cu No 3040 şi după care am şi făcut urmare dupe a doua vestire a răzeşilor vecini şi dupe ce am tras tot hotaru cu stânjenu lui Şerban Vodă, am intrat şi în cercetarea desfacerii fieşcăruia, între care s-au arătat şi Radu Căpraru ot Stoina cu soţia sa Stanca şi Dumitrana prioteasa popii lui Dumitru ot Stoiniţa cu doi fii ce moştenesc cumpărăturile lui Dumitraşcu Mondescu cu zapisăle aşternute, adecă stânjeni 20 dela Alexandru Ungureanu cu zapis 1835 ghenarie 20, idem stânjeni 10 de la Preda Ungureanu cu zapis 1810 aprilie 8, idem stânjeni 10 de la Constandin Drăgan zapis 1819, idem stânjeni 12 de la Ioan şi Pătru Ungureanu cu zapis 1814 dechemvrie 19 şi care aceşte cumpărători sânt toate de ceauşu Dumitraşco Mondescu făcute, care să împarte însă stânjeni 34, palme 5, degete 3.
Două părţi din stânjeni 52 din arătatele cumpărături şi Radu Căpraru cu soţia sa stânjeni 17, palme 5, degete 7, ce i s-au cuvenit al treilea parte după înscrisurile ce au între dânşii. Deosăbit mai arată un zapis leat 1810 ghenarie 12 cu care vinde Ioan Ungureanu loc înfundat în Lainicu prin sămnele ce să arată în zapis, care acuma la hotărnicie cade mai tot în cuprinderea acestor cumpărători şi în partea lui Anghel sân Preda carele rămân a se despăgubi de la moştenitorii vânzătorilor.
Deosăbit mai cumpără Radu Căpraru stânjeni 5 dela Ioan şi Ilie din teiu ungureni cu zapis 1842 iulie 17 şi stânjeni 13 care vinde Rada Cojoaca cu fiu său Ghiţă popii lui Dumitru ot Stoina cu zapis 1842 iulie 26, în care să cuprinde că arătaţii stânjeni îi vinde masă şi încheie toate cumpărătorile precum să arată, ale cărora părţi să arată în tabla de mai jos cât să cuvine pă al fiecăruia obrazu la toate trăpurile:
Banii hotărniciei s-au desfăcut câte parale 50 stânjenu prin Radu Căpraru şi Pătru fecioru lui Dumitru, moştenitor,
ss. Ioan Drulea”
Moşnenimea (megieșii) reprezintă categoria socială a ţăranilor liberi, proprietari ai unei suprafeţe de pământ. Pe teritoriul comunei Stoina, au coexitat ambele orânduiri sociale ce caracterizau ţărănimea secolului XIX, birnicii şi moşnenii.
Astfel, primele date despre satele megieşe din zonă ne sunt date de Conscripţia Virmond din 1722, ce menţiona satele Ulmet, Stoina, Ciorarii.
De asemenea, Catagrafia bisericească a Episcopiei Râmnicului din 1840 menţionează ridicarea de bisericuţe de lemn de către proprietari megieşi: Ioan Căluşaru şi Dumitru Mondescu ridicau la 1796 biserica satului Stoina, Pătru Druţu pe cea a satului Stoiniţa, Gheorghe Spânu şi Nicolae Stegaru la 1774 – Toiaga şi Dumitraşcu Mieluşălu la 1798 pe cea a satului Mieluşei.De asemenea, în 1783 megieşul Nicola Burlieanu şi un anume jupan Neagoe, ridicau o cruce de piatră spre pomenirea lor si a locuitorilor satelor Ulmet şi Mieluşei.Probabil şi moşia Păişani aparţinuse tot unor megieşi care în timp au fost nevoiţi să o vândă marilor boieri din cauza acumulării datoriilor sau a unor împrumuturi ce nu au mai putut fi onorate, aşa cum găsim menţionat într-un document de arhivă faptul că la 4 iunie 1757 este dată o Carte de judecată în pricina dintre paharniceasca Stanca Obedeanu si Gheorghe sin Dabul din Păişani privind pretentia acestuia de a răscumpăra o parte din moşia Păişani ce fusese în trecut pusă zălog de tatăl său pentru suma de 50 taleri, hotărându-se dreptatea ca fiind de partea paharniceasei de a stăpâni cei 257 stânjeni deoarece moşia fusese dată în schimbul datoriei.Voi reda mai jos, satele moşneneşti şi proprietatea moşnenească de pe teritoriul acestei comune, conform Catagrafiilor din 1843, 1852,1855, 1899 şi 1912:
1. satul Ciorari
– 1843 : 39 de moşneni
– 1852 : 39 moşneni
– 1855: 49 moşneni şi 3 mazili
– 899 :78 moşneni ce stăpâneau 450 ha
– 1912 : 52 moşneni, 30 împroprietăriţi, 11 fără pământ, 416 locuitori
2. satul Stoina
– 1828 : majoritatea moşneni, 28 birnici
– 1837 :1840 moşneni de-a valma
– 1843 : 70 familii de moşneni
– 1852 : 104 moşneni
– 1855 : 110 moşneni proprietari, 109 birnici, 1 mazil
– 1899 : 50 moşneni, 250 ha
– 1912 : 77 moşneni, 18 fără pământ
3. satul Stoiniţa
– 1831 : 25 familii moşneni
– 1840 : 26 familii moşneni
– 1899 : 38 moşneni
– 1912 : 52 moşneni, 15 fără pământ, 203 locuitori
4. satul Mieluşei
– 1899 10 moşneni
– 1912 57 moşneni, 152 ha, 245 locuitori
5. satul Ulmetul
– 1852 : 2 moşneni
– 1912 : 17 moşneni, 87 locuitori
6. satul Ulăreasa
– 1899 : 42 moşneni
– 1912 : 44 moşneni, 7 fără pământ, 209 locuitori
7. satul Toiaga
– 1855 : 63 moşneni, 1 mazil
– 1899 : 85 moşneni
– 1912 : 103 moşneni, 427 locuitori
8. satul Valea lui Stan
– 1912 : 38 moşneni, 192 locuitori
Prof. Stancu Claudiu
