Partida Viitorului, amânată de meciurile naționalei U19

1032

Jocul Viitorului cu CSM Slatina a fost reprogramat pentru mijlocul săptămânii viitoare. Cele două echipe din regiune trebuiau să joace la sfârșitul săptămânii, de la ora 11.00, dar vizitatorii au doi jucători de bază convocați la naționala României Under 19, pentru un stagiu de pregătire care se va desfășura la Buftea, în perioada 30 august – 7 septembrie. Este vorba despre Ianis Stoica şi Andrei Iana. Astfel, jocul din etapa a doua dintre trupa gorjeană și nou-promovată va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 17.00. Ambele echipe au fost învinse în runda inaugurală a ligii secunde. Viitorul a pierdut cu Rapid (1-3), în timp ce CSM Slatina a fost depășită de Dunărea Călărași (0-1)
Reprezentativa Under 19 a României va evolua în 2021 la Campionatul European găzduit de țara noastră. Pentru acest cantonament, selecționerul Daniel Oprescu l-a convocat și pe gorjeanul Marian Danciu (Universitatea Craiova), mijlocaș care a prins lotul echipei mari în ultima etapă cu Astra Giurgiu.
Lotul prezent la Buftea
Portari: Răzvan Sava (Lecce), Otto Hindrich (CFR Cluj)
Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul Constanța), Andrei Iana (CSM Slatina), David Tălmaciu (ACS Kids Tâmpa Brașov), Mădălin Pascu (ACS Sportul Chiscani), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Nicolae Sima (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Alexandru Pantea (FCSB)
Mijlocași: Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), Ovidiu Perianu (FCSB), Constantin Grameni (FC Viitorul Constanța), Soma Casiadi-Bako (AFK Csikszereda), Botond Szondi (AFK Csikszereda), Marian Danciu (Universitatea Craiova), Ioan Borcea (Dinamo), Ahmed Bani (Dinamo), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (FC Viitorul Constanța)
Atacanți: Louis Munteanu (FC Viitorul Constanța), Ianis Stoica (CSM Slatina)
Tricolorii vor disputa, la Buftea, și un meci de verificare în fața echipei de seniori a FC Voluntari.
Euro U19 din 2021 va avea la start 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Turneul va debuta pe data de 30 iunie 2021, iar finala competiției se va desfășura pe 13 iulie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here