22.7 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 1, 2024

Atenție la căpușe!

Zilnic, peste zece persoane ajung pe mâna medicilor după ce au intrat în contact cu căpușe. Pentru a se proteja de eventualele “atacuri” ale...

Cadrele didactice pot cere echivalarea studiilor în octombrie

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin, „Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea ECTC/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat...

La Timişoara, Studenţi UCB prezenţi la o Conferinţă de Dezvoltare Durabilă

20 de studenți de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au participat, în zilele de...

Carlos Taşcău şi Recco de la Salvamont Gorj, între cele mai bune echipaje din...

Salvamontistul Carlos Taşcău de la Salvamont Gorj, împreună cu patrupedul Recco, au fost selecţionaţi pentru a participa la Stagiul Naţional de Formare al Unităţilor...

Copil de nici 2 ani, tratat de diabet

Anual, pe 14 noiembrie este celebrată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a diabetului zaharat ca...

Negrilica(Nigella Sativa) – beneficii şi proprietăţi

Este o plantă cu flori anuală din familia Ranunculaceae, nativă din sudul și sud-vestul Asiei. Negrilica mai este numită cenușcă sau negrușcă de cultură....

Universitatea „Constantin Brâncuşi”, pregătită de admitere

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează admitere în anul academic 2014-2015 pentru 20 de programe de studii universitare de licenţă şi 13 programe de...

Elevii Şcolii Gimnaziale Bumbeşti-Jiu participă la „Picături de lumină”

Concursul Judeţean „Picături de lumină” atrage din ce în ce mai multe unităţi şcolare. Şcoala Gimnazială Bumbeşti-Jiu, situată în centrul civic al oraşului Bumbeşti-Jiu,...

Gorjul mai are doar 217 doze de vaccin antigripal

În plină epidemie de gripă, tot mai multe persoane doresc să se imunizeze. În ultima săptămână, 112 gorjeni au fost vaccinați. La ora actuală,...

Atitudini – „Grătariada”

Mormane de gunoaie, focuri făcute din cauciucuri de camioane, resturi de materiale de construcţii şi, nu în ultimul rând, vegetaţia arsă de la uleiul...

Noi preţuri pentru roviniete

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă s-au ieftinit, începând cu data de 20 ianuarie, cu excepţia celor cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5...

Spectacol de excepție al Doinei Gorjului, Sava Negrean Brudașcu și Dumitru Fărcaș, invitați de...

Cea de-a doua ediție a festivalului Transalpina Fest debutează cu o seară dedicată folclorului. Iubitorii acestui gen de muzică sunt așteptați la Rânca, vineri,...

Cum să integrazi acvarii pești în designul casei tale

Dacă doriți să vă faceți casa diferită și să vă distingeți de restul, puteți lua în considerare opțiunea de a utiliza acvarii pești pentru...

Patru asociații de elevi cer demisia ministrului Educației!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) susțin demiterea...

S-au răzgândit! Nunţi şi înmormântări, cu opt persoane, în starea de alertă

Guvernul Orban a înăsprit regulile în perioada stării de alertă. Astfel, la evenimentele private gen nunţi sau înmormântări nu pot participa mai mult de...

Acţiuni de Ziua Internaţională a Dunării

În fiecare an, pe 29 iunie, la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea, se sărbătoreşte “Ziua Internaţională a...

Șapte spitale, abilitate de DSP Gorj să elibereze certificate medicale tip A5

Certificatul medical tip A5 atestă starea de sănătate fizică și psihică a persoanei care este examinată de către medicul de medicină internă și psihiatru....

Un mod inedit de a ura ,,La mulți ani!”

Luni, 12 octombrie 2020, tatăl meu, Teodor Voicu, împlinește o frumoasă vârstă de 65 de ani. Deoarece îl sărbătorim în familie și învață să...

Invitație la dezbateri online pentru elevi

Elevii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, care cunosc foarte bine limba engleză, sunt invitați să se înscrie pentru a participa la...

Spitalul Târgu-Cărbunești angajează infirmieră

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante de infirmieră debutantă: 1 post...

Participare peste așteptări la simpozionul organizat de Spitalul Novaci

Cea de-a doua ediție a Simpozionului medical multidisciplinar „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”, organizat de Spitalul Orăşenesc Novaci, în...

Aproape o sută de participanți, la Cupa White Wolf ediția 2018

Ediția din acest an a competiției Cupa White Wolf s-a desfășurat pe data de 28 aprilie. Nu mai puțin de 110 persoane au fost...

Meseria viitorului. Stagiu de practică plătit pentru zeci de ucenici

Programul Ucenic Electrician, înfiinţat de operatorul Distribuţie Oltenia în judeţele Argeş, Dolj, Gorj şi Teleorman, şi dezvoltat începând cu anul şcolar 2019-2020 şi în...

Captalanul (Petasites hybridus) – beneficii şi proprietăţi

Captalanul este o plantă erbacee răspândită în special în zona alpină, cu rădăcina cărnoasă şi lungă, frunze acoperite de peri, cu marginea zimţată şi...

Sunt cazinourile online mai bune decât cele fizice?

O discuție veșnică pe care o vedeam venind are legătură strânsă cu modul în care cazinourile online sau offline aleg să își atragă jucătorii...

Eu și tatăl meu: lecții învățate – Iertarea

Astăzi, se împlinește 1 an de când tatăl meu a trecut în neființă. Timpul a trecut pe lângă noi, peste noi, dincolo de noi....

Se modifică modul de plată a medicilor de familie

Proiectul noului contract-cadru de furnizare de servicii medicale a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi prevede modificări importante pentru medicii de familie. Aceştia...

Burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a

Elevii de clasa a X-a au posibilitatea de a petrece al treilea și al patrulea an de liceu (clasa a XI-a și a XII-a)...

TelVerde confidențial pentru vârstnici

La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice din toate colţurile ţării pot primi sfaturi şi informaţii de la operatorii specializaţi în asistenţă...

Godeanul, toamna

Am parcurs de mai multe ori traseul pe Godeanu, ce străbate Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, din a cărui suprafaţă o importantă parte...

De Ziua Națională a Salvamontului/Salvatorii montani gorjeni au recuperat un cadavru din munții Vâlcan

Chiar de Ziua Națională a Salvamontului, pe 1 august, salvamontiștii gorjeni au fost solicitați să intervină în munții Vâlcan pentru a recupera cadavrul unei...

O nouă sesiune InfoStud, la Inginerie

Din luna mai 2014 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul...

I-a mințit pe mineri. „A promis, a plecat și a uitat”

Sindicaliștii din minerit sunt foc și pară pe un oficial al Guvernului Dăncilă. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a promis, în luna iulie, la Târgu-Jiu,...

Bucurii pentru copiii bolnavi de cancer, din partea Asociației “Sfânta Ana”

În fiecare an, în data de 15 februarie se marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Copil. Cu acest prilej, în întreaga lume...

Ce se întâmplă cu facturile la energie electrică. Ce spune ministrul Energiei despre scumpiri

Scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în facturile populaţiei, spune ministrul...

Veste bună pentru Avram Iancu înainte de dubla traversare a Canalului Mânecii!

Bibliotecarul Avram Iancu a primit o veste nesperat de bună înainte de marea încercare de a traversa dus-întors Canalul Mânecii. El este în Anglia...

Dispensar reabilitat la Berleşti

Lucrările de reabilitare a singurului dispensar existent în comuna Berleşti se vor încheia luna viitoare. Asigurările vin de la constructor, o firmă din Gorj,...

SGA Gorj a intervenit pentru înlăturarea efectelor după căderile abundente de precipitații

În perioada 24 ianuarie 2019, ora 4.00 – 26 ianuarie 2019, ora 14.00, când în județul Gorj a fost instituit cod galben de precipitații...

Peste 1.600 de viroze şi pneumonii, în Gorj

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj continuă monitorizarea cazurilor de viroze şi pneumonie. În ultima săptămână raportările arată o creştere a îmbolnăvirilor, în total...

Noi investiții la Spitalul Județean

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu și-a propus să modernizeze secțiile unității, urmând a fi amenajate și noi rezerve, acolo unde nu există....

Peste 23.000 de petiţii în semestrul II, la Primăria Târgu-Jiu

Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate în numele semnatarilor, iar autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în...

În linie dreaptă! Începe modernizarea zonei de mijloc a municipiului Motru

Peste 5 milioane de lei vor fi investiți în municipiul Motru. Proiectul de anvergură, realizat pe fonduri europene, presupune modernizarea zonei de mijloc a...

Mănăstirea Icoana, sfinţită de Mitropolitul Olteniei

Credincioşii gorjeni sunt aşteptaţi să participe în ultima zi a acestei săptămâni, începând cu ora 09:00, la slujba de sfinţire a Mănăstirii Icoana din...

Vindecea (Betonica officinalis) – beneficii și proprietăți

Este o plantă din flora spontană, originară din Europa. În România ea poate fi întâlnită în zonele montane, la marginea pădurilor sau în luminișuri,...

Rețeta săptămânii – Prăjitura Quatro Delight

Ingrediente Blat: 4 albușuri, 4 linguri zahăr cristal, 4 linguri făină Ganache: 200 ml smântână pentru frișcă, 200 g ciocolată neagră Crema: 6 foi gelatină, 4 gălbenușuri, 4 linguri zahăr,...

În Gorj – Cinci furnizori de îngrijiri la domiciliu au contract cu Casa de...

La nivelul judeţului Gorj, numărul furnizorilor de îngrijiri la domiciliu, care se află în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS),...

Concursul național de eseuri de la UCB, la linia de start a ediției cu...

Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității “Constantin Brâncuși” organizează a doua ediție a concursului naţional de eseuri “Economia privită prin ochii mei”. Concursul...

Primăria Târgu-Jiu organizează Revelionul Solidarităţii la Casa Iris

Municipalitatea târgujiană nu îi uită în ultimele zile ale acestui an pe asistaţii care iau masa la Cantina de Ajutor Social, precum şi pentru...

Workshop pentru combaterea violenței în cuplu, la Bumbești-Jiu

Zece tineri din Bumbești-Jiu au organizat duminică, 22 octombrie, un workshop pentru combaterea violenței în cuplu. Evenimentul a avut loc într-un local din oraș...

Frecvenţa tetanosului creşte în sezonul cald

În lunile de vară, riscul de infecţie cu tetanos este mult mai ridicat, spun medicii gorjeni. Transmiterea tetanosului se face prin contact direct al...

Pe fondul scăderii temperaturilor, Medicii recomandă măsuri pentru protejarea sănătăţii

Meteorologii au anunţat o răcire accentuată a vremii, temperaturile urmând să scadă chiar cu 10 grade Celsius. Medicii atrag atenţia asupra riscului crescut al...

Culorile sezonului, în materie de ținute

Vestea bună că putem ieși, din nou, din casă, dar cu restricții, este adevărată. În acest sens, culorile vor fi aliatul nostru principal pentru...

Admitere fără examen în școlile de subofițeri și maiștri militari

În acest an, admiterea la școlile militare postliceale ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) pentru pregătirea maiștrilor militari, dar și a subofițerilor se va face...

Înscrieri până pe 25 ianuarie în programul „Permis pentru viitor”

Fundaţia pentru Comunitate anunţă faptul că tinerii din ţară, precum și gorjenii cu vârsta cuprinsă între 17 şi 25 de ani, se pot înscrie...

Reţeta săptămânii – Prăjitură Boema de post

Ingrediente Blat: -450 g făină -200 g zahăr -50 g de cacao -200 g miez de nucă -500 ml apă -100 ml ulei -2 linguriţe bicarbonat de sodiu -4 linguri cu vârf gem...

Primăvara, anotimpul alergiilor

Se ştie că primăvara este sezonul alergilor şi, statistic vorbind, aproximativ 20% din populație a fost diagnosticată cu rinita alergică, 6% are cel puțin...

2 iunie – Ziua Naţională pentru Adopţie, marcată în Gorj

Pentru a marca ziua de 02 iunie ca “ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU ADOPŢIE”, la nivel judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj,...

Lăsați România în pace!

Motto: „Doamne, de ce atâta ură/Pe dreapta românească?/De ce urăsc ei stânga/Și vor s-o răstignească? Învață-i Doamne să lase-ncolo orice ură/Mai bine să-nvețe să...

Tinerii social-democrați, cadouri contra zâmbete

În această perioadă, premergătoare Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului Iisus Hristos, tinerii social-democrați din Târgu-Jiu, s-au străduit să aducă un zâmbet unor copii, dăruindu-le...

Nucşoară (Myristica fragrans) – beneficii şi proprietăţi

Răspândită în ţările tropicale, precum Brazilia, Indonezia şi Indiile de Vest, arborele de nucşoară poate atinge 20 m înălţime. Are frunze lucioase, veşnic verzi,...

Viceprimarul Adrian Tudor, numit membru de onoare!

Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, a primit recent o nouă distincție. Acestuia i-a fost oferită o diplomă de „Membru de onoare” din partea Asociației...

Eminescu, “Ultimul romantic al Europei”, celebrat la UCB

Facultatea de Științe ale Educației și Management Public din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a celebrat joi, 12 ianuarie 2017, Ziua Culturii...

Cine a câștigat contractul pentru transportul minerilor de la Pinoasa

Complexul Energetic Oltenia a încheiat un contract pe trei luni pentru transportul salariaților din Cariera Pinoasa, de la domiciliu la locul de muncă și...

Conferinţă despre schimbările climatice şi efectele lor asupra vieţii!

În cursul săptămânii trecute, Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a găzduit o interesantă conferinţă pe tema schimbărilor climatice şi a efectelor acestora asupra vieţii....

Șapte unități abilitate de DSP Gorj să elibereze certificate medicale tip A5

Certificatul medical tip A5 atestă starea de sănătate fizică și psihică a persoanei care este examinată de către medicul de medicină internă și psihiatru....

Transloc are program special de circulaţie

Societatea de transport în comun de la nivelul municipiului Târgu-Jiu şi-a stabilit un program de circulaţie special pentru perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, joia şi vinerea...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Iarna este încă departe, vremea...

Cea de a doua decadă a săptămânii curente va sosi la pachet cu extinderea unei mase de aer cald, originară din nordul Africii, ce...

Lucruri mai puțin știute despre Halloween

În fiecare an, pe 31 octombrie, în multe colțuri ale lumii se sărbătorește Halloween. Această sărbătoare a fost adoptată și în România și se...

Universitatea “Constantin Brâncuşi” premiază performanţa

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu premiază, vineri, 26 iunie, echipa de fotbal a Universităţii, care la sfârşitul săptămânii trecute a reuşit performanţa de a...

Faza judeţeană a Olimpiadei de Fizică, la CNTV

Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu va găzdui sâmbătă, 15 februarie, etapa judeţeană a Olimpiadei de Fizică. Elevii vor susţine o probă teoretică, cu...

Se recrutează asistente medicale pentru Marea Britanie

O companie de recrutare de personal în domeniul asistenţei medicale şi îngrijirea pacienţilor din Marea Britanie caută să angajeze 10 asistenţi care să lucreze...

Trei idei de ținute cool în care poți purta altfel hainele de blană

În moda anului 2020, hainele de blană se pot purta și altfel decât în stilul clasic! Acest lucru îl demonstrează marii designeri vestimentari, care...

Noi reguli privind masca de protecție. Cine nu e obligat să o poarte!

A fost aprobat Ordinul privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în starea de alertă. Astfel, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie...

DGASPC sărbătoreşte Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează, astăzi, 2 aprilie 2015, începând cu ora 13:00, o serie de manifestări ce...

50 de familii au primit alimente pentru Paşte din partea municipalităţii

Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS), Primăria Municipiului Târgu-Jiu a împărţit în aceste zile 50 de pachete cu alimente tradiţionale pentru Sărbătorile Pascale...

Explozie de viroze și pneumonii

În ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP), numărul gorjenilor diagnosticați cu viroze și pneumonii a ajuns la 2378,...

Producția de cărbune, în creștere

Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele șapte luni ale anului în curs, 2,667 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 14,4%...

Peste 80 de bolnavi petrec Revelionul la Spitalul de Pneumoftiziologie

În saloanele Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se află internaţi peste 80 de bolnavi. Potrivit managerului Ion Ciochină, aceştia vor petrece...

S-a modificat arondarea localităților la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor

Consilierii județeni au aprobat o hotărâre privind modificarea arondării localităților la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din județul Gorj. Motivaţia acestor...

Agenţii economici, verificaţi de poliţiştii locali

Mai mulţi agenţi economici din municipiul Târgu-Jiu au fost vizaţi de acțiunile de control derulate de poliţiştii locali. Cu această ocazie au fost verificate...

Prăpăd după furtună! – Șosele acoperite cu grohotiș și copaci căzuți pe carosabil!

Județul Gorj s-a aflat sub o avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelie. În primele ore de la intrarea în viogoare a...

Recomandări ANSVSA pentru evitarea apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă populației ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenție modului în care păstrează...

Gorjul are peste 91.000 de carduri de sănătate activate

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj confirmă că peste 91.000 de asiguraţi din judeţul nostru aveau cardurile activate la începutul acestei...

Editorial de criză mondială (II)

2. Pseudovalorile sub șenilele cotidianului buimăcit Trăim în aceste timpuri aparent haotice. Încerc să nu mă las înșelat de dicotomia adevărat-fals, de opoziția bine-rău, de...

Ani de liceu încheiaţi la CNET Târgu-Jiu

Cei peste 200 de elevi de clasa a XII-a ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (CNET) din Târgu-Jiu au participat, joi, 29 mai 2014, la...

Spitalul Rovinari angajează electrician

Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan“ Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor I, electrician...

Salonul de Pictură “ARTE MICI”, ediţia a X-a, şi-a deschis porţile

Salonul de Pictură “ARTE MICI”, ediţia cu numărul zece, (eveniment clandestin de formă, pată şi culoare) este organizat de Florin Preda-Dochinoiu, Primăria Municipiului Motru,...

În martie – Peste 4000 de prezentări la centrele de permanenţă

La nivelul judeţului Gorj, începând din toamna anului trecut, sunt funcţionale 20 de centre de permanenţă. În luna februarie, 3.664 de persoane au trecut...

Medicii recomandă precauţie în privinţa administrării antibioticelor

Rezistenţa la antibiotice este una dintre cele mai importante ameninţări pentru siguranţa cetăţenilor. Medicii îi sfătuiesc pe pacienţii lor să evite administrarea de antibiotice...

Lumea subterană – (2)

În lucrările de specialitate se vorbeşte despre două feluri de pericole ce pot apărea în timpul practicării speologiei. Este vorba despre pericolele obiective şi...

Cum să înființezi un sediu digital?

În ultimii ani, din motive evidente pentru noi toți, majoritatea companiilor și corporațiilor mari încearcă să minimizeze nevoia unui oficiu cu prezența fizică a...

Postul de inspector școlar pentru limbi moderne, ocupat

Postul de inspector școlar pentru limbi moderne, rămas vacant după ce Dana Constantinescu a fost numită inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj,...

Două noi echipamente de intervenție pentru SDN Târgu-Jiu

Conducerea DRDP Craiova a semnat, săptămâna trecută, ordinul de transfer către cele cinci secții subordonate a autobasculantelor dotate cu echipamente pentru deszăpezire. Autobasculantele au...

Noi probleme cu apa la Târgu-Jiu

Aparegio Gorj anunță că un puț de apă de la Stația de Tratare Iezureni, alimentat cu energie electrică de la CEZ, s-a defectat, duminică...

Peste 400 de persoane, monitorizate în cadrul campaniei “Sănătatea începe cu prevenţia”

Campania gratuită de monitorizare a greutăţii, tensiunii arteriale şi glicemiei, “Sănătatea începe cu prevenţia”, organizată, astăzi, de către Colegiul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu...

În Gorj, Șapte unități sunt abilitate de DSP să elibereze certificate medicale tip A5

Certificatul medical tip A5 atestă starea de sănătate fizică și psihică a persoanei care este examinată de către medicul de medicină internă și psihiatru....

Hotărâre de guvern. Sinistrații din Albeni vor fi împroprietăriți

Strămutații din Albeni vor deveni proprietari pe terenurile pe care le-au fost reconstruite casele. În urmă cu aproape 15 ani, comunele Bustuchin, Roșia de...

Peste 11.700 de paşapoarte, eliberate gorjenilor în acest an

Angajaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Gorj au avut un an plin. Conform unei situaţii statistice, în intervalul 1...

Peste un milion de lei pentru căminul din Stănești

Căminul cultural din centrul comunei Stănești va fi renovat și modernizat cu peste un milion de lei. Lucrarea a fost scoasă deja la licitație,...

Nici urmă de microhidrocentrala CEO

CE Oltenia face raportări către Comisia Europeană de două ori pe an. Ultima a fost la sfârșitul lunii iulie. Nu știm cum arată raportarea...