Ce se întâmplă cu facturile la energie electrică. Ce spune ministrul Energiei despre scumpiri

832

Scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în facturile populaţiei, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu. Potrivit oficialului guvernamental, aceste scumpiri ar trebui să fie un motiv pentru români să facă o alegere pe piaţa concurenţială, pentru că acolo preţul este mult mai mic.
„Nu se vor regăsi în totalitate pentru că sunt şi furnizori care şi-au încheiat anul trecut contractele şi pe piaţa contractelor la termen preţul a fost acelaşi. Evident că nu şi-au încheiat pe toată cantitatea şi evident, neîncheind pe toată cantitatea, diferenţa o cumpără de pe piaţa zilei următoare, unde se întâmplă aceste scumpiri. Şi mai este un lucru. Acum este caniculă afară şi nu bate vântul. Înseamnă că nu avem energie eoliană, care poate fi mai ieftină şi poate tempera piaţa. Eu mă uit în fiecare zi şi am informările de la Transelectrica. (…) E adevărat că avem energie fotovoltaică, dar nu avem mare energie eoliană care ar putea să facă presiune pe preţ”, a explicat, duminică, ministrul Energiei într-o emisiune TV. Virgil Popescu a dat drept exemplu cazul primilor trei furnizori de pe comparatorul de preţuri al ANRE, dintre care unul este compania Hidroelectrica, deţinută de Ministerul Energiei, iar ceilalţi sunt furnizori privaţi. Aceştia „nu au scumpit preţul nici astăzi pentru contractele pe care oamenii şi le încheie pe un an de zile”, a subliniat ministrul Energiei, precizând că scumpirile de pe piaţa angro ar trebui să îi stimuleze pe români să se mute pe piaţa concurenţială, unde preţul este mult mai mic.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here